"SUA, Qatar şi Egipt au prezentat duminică o propunere finală. Mingea este acum în terenul Hamas. Dacă Hamas acceptă acordul, acesta este gata să fie pus în aplicare", a declarat Blinken într-un discurs susţinut la think tank-ul Atlantic Council din Washington.
Şeful diplomaţiei americane s-a declarat convins că va exista un armistiţiu, deşi nu a putut preciza dacă acordul va fi încheiat înainte de învestirea lui Donald Trump, pe 20 ianuarie.
Blinken a reamintit că preşedintele american Joe Biden a propus în luna mai un plan de încetare a ofensivei israeliene în Fâşia Gaza, care presupunea şi eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas, însă cele două părţi au amânat negocierile.
Hamas, a spus el, a sabotat acordul în ultimele luni, însă, datorită medierii din ultimele săptămâni, a fost posibil să se ajungă "în pragul unui acord complet şi definitiv".
"Cred că vom ajunge la o încetare a focului şi, indiferent dacă o vom face în zilele rămase din administraţia noastră sau după 20 ianuarie, cred că acordul va respecta termenii propuşi de preşedintele Biden în mai anul trecut", a spus el.
Planul în mai multe etape al preşedintelui american prevedea retragerea forţelor israeliene din enclava palestiniană, eliberarea ostaticilor din captivitatea Hamas, eliberarea prizonierilor palestinieni din Israel şi creşterea ajutorului umanitar pentru Gaza.
În timpul unei conversaţii ulterioare cu preşedintele Atlantic Council, Frederick Kempe, Blinken a insistat că acordul privind încetarea focului în Gaza "este mai aproape ca oricând până acum".
În acelaşi timp, secretarul de stat american Antony Blinken a apreciat că Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) ar trebui să administreze Fâşia Gaza după război, cu un rol provizoriu pentru ONU şi partenerii străini, potrivit AFP.
"Credem că Autoritatea palestiniană ar trebui să invite partenerii străini să o ajute în punerea în practică a unei administraţii interimare care să aibă în sarcină principalele sectoare civile din Fâşia Gaza", a declarat Blinken, în expunerea planului pentru gestionarea situaţiei de după război în Fâşia Gaza.
Israelul trebuie să accepte o cale spre crearea unui stat palestinian care să facă obiectul unui calendar şi al unor condiţii, a afirmat totodată Antony Blinken.
"Israelul va trebui să accepte reunificarea Fâşiei Gaza şi a Cisiordaniei sub conducerea unei Autorităţi palestiniene reformate", a continuat şeful diplomaţiei americane în exerciţiu, după 15 luni de război între Israel şi gruparea palestiniană Hamas. "Toţi vor trebui să se angajeze pe calea formării unui stat palestinian independent, cu respectarea condiţiilor şi termenelor stabilite", a mai adăugat el.