Questo, aplicația creată de români cu care poți explora orașele lumii. Descoperi interactiv detaliile puțin vizibile

Questo, aplicația creată de români cu care poți explora orașele lumii. Descoperi interactiv detaliile puțin vizibile
📅 2025-04-30

Questo este o aplicație turistică, de explorare a orașelor. Le oferă utilizatorilor experiențe inedite, diferite, recomandate chiar de localnici. O găsiți atât în App Store, cât și în Play Store.

Am putea spune că este și un joc. Orice utilizator are acces aici la numeroase povești, pe care le poate parcurge în diferite moduri. Vorbim de o plimbare contracronometru, sau una foarte relaxată. Traseele pot fi parcurse, însă, doar dacă ești în orașul respectiv și urmărești în timp real indicațiile din aplicație.

Misiunile sunt scrise în așa fel încât să te facă să te privești cu atenție mediul în care te afli. Să descoperi lucruri, detalii, elemente pe care în mod obișnuit le-ai trece cu vederea. Îți recomandă inclusiv afaceri locale pe care să le explorezi, ateliere, restaurante de familie. Indicile și provocările au, însă, un grad potrivit de dificultate, iar în cazul în care întâmpini dificultăți, aplicația te ajută cu sugestii suplimentare.

În plus, poți să și construiești quest-uri în aplicație, nu doar să le parcurgi. Și poți face asta din orice oraș al lumii. Soluția digitală este creată de un grup de români și a ajuns deja la peste 400.000 de utilizatori.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

(P) Infertilitatea cauzată de obezitate poate fi reversibilă. Soluția: normalizarea greutății

Obezitatea este una dintre cele mai mari provocări de sănătate ale secolului XXI, afectând milioane de oameni din întreaga lume – indiferent de sex sau vârstă.

Un programator din China doarme de patru ani într-o mașină, deși deține o vilă. Motivul este halucinant

Un programator chinez a dezvăluit că, deși deține o casă cu patru etaje în orașul său natal, trăiește în mașina sa de patru ani deoarece îi placă să trăiască liber.

O familie a murit intoxicată cu monoxid de carbon în Spania, în timpul penei de curent

Doi părinți și fiul lor au murit intoxicați cu monoxid de carbon după ce au folosit un generator în timpul penei de curent care a afectat Spania și Portugalia în această săptămână, potrivit rapoartelor locale.

Un comisar şef de poliţie, un instructor şi zeci de candidaţi la examenul pentru permise de conducere, trimişi în judecată

Un comisar şef de poliţie, un instructor auto, două persoane fizice şi 75 de candidaţi la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, au fost trimişi în judecată pentru fraudarea examenului, în schimbul unor sume de bani, în Suceava.

100 de zile de mandat Trump: ”Nu facem decât să începem”, anunţă președintele SUA în Michigan

”Nu facem decât să începem”, a promis Donald Trump la marcarea triumfalistă şi agresivă, în faţa unei mulţimi de susţinători adunaţi în Michigan, a ”celor mai de succes 100 de zile” din istoria Americii.

Vremea pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai. Meteorolog ANM: Va fi uşor mai rece decât în restul ţării

Vremea va fi în general plăcută în mini-vacanţa de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă.

Franța și Germania evită recesiunea la limită, economiile revin pe creștere

Este o zi importantă pentru datele economice, în special PIB, întrucât cifrele privind creșterea economică din întreaga zonă euro – și mai apoi din America de Nord – sunt publicate pe parcursul zilei.

BBC - Mărturiile influencerilor din România, acuzați de promovarea lui Georgescu pe TikTok: „O abordare inteligentă”

Românii se întorc la urne pe 4 mai, după anularea fără precedent a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. BBC a discutat cu mai mulți influenceri din România, care au primit bani pentru a promova campania lui Georgescu.

De ce au modificat oamenii de știință bacterii pentru a face solul și culturile să „strălucească” în culori diferite

Verificarea sănătății solului ar putea deveni în viitorul apropiat la fel de simplă precum un „selfie” cu drona, grație bacteriilor modificate genetic.

Idei de grătare și picnic pentru 1 Mai. Rețete rapide și gustoase

Ziua de 1 Mai aduce ocazia perfectă pentru un grătar în aer liber sau un picnic relaxant. Fie că ești în parc, la munte sau în curte, rețetele rapide și gustoase pot transforma orice ieșire într-o adevărată sărbătoare culinară.  

Good News

Only good and positive news.