Giganții tech investesc într-un nou mijloc de transport. Marea cursă „dirijată” de americani, francezi și britanici

Giganții tech investesc într-un nou mijloc de transport. Marea cursă „dirijată” de americani, francezi și britanici
📅 2025-01-02

Precum dezastrele naturale, acolo unde accesul echipelor de intervenţii devine uneori imposibil.

Pathfinder 1 este cel mai ambiţios dirijabil la care se lucrează acum. O aeronavă cilindrică de 100 m lungime, care cântăreşte mai bine de 28 de tone. Sergey Brin, unul dintre fondatorii Google, este principalul investitorul al proiectului.

El a creat LTA sau Lighter Than Air, compania mai uşoară ca aerul din spatele acestui dirijabil, cunoscut şi ca zepelin. A trecut mai bine de un an de când au primit toate aprobările necesare de la Administraţia Federală a Aviaţiei din Statele Unite pentru a-şi testa aeronava în spaţiul aerian din California.

Sergey Brin: „Misiunea noastră este să extindem şi să susţinem mijloacele de ajutor umanitar deja existente folosind tehnolgiile companiei noastre, dar în acelaşi timp ne dorim să reducem şi amprenta de carbon din aviaţie. Pathfinder 1 are un sistem de propulsie hybrid, cu generatoare diesel şi 12 motoare electrice, dar aceasta nu este versiunea finală. În interiorul oricărui dirijabil există motoare de propulsie şi un centru de comandă. Astfel plutește în aer într-un mod controlat, în orice direcţie, la diferite altitudini. Și este alimentat cu hidrogen, heliu sau orice alt gaz mai ușor ca aerul”.

Sergey Brin: „Acesta este unul dintre cele 12 motoare electrice ale aeronavei. O să vedeţi că motorul este montat pe un pilon care poate să se rotească. Imaginează-ţi că această aeronavă este un quadcopter imens. Toate aceste motoare sunt transvertere care pot fi folosite şi pentru schimbarea direcţiei, pentru mişcări laterale, iar aici, avem acest material exterior, pe care l-am preluat de la bărci de curse. Aşa sunt ataşate şi acesta este un fel de anacronism la modul în care au fost construite dirijabilele în urmă cu 100 de ani”.

Scheletul aeronavei este realizat din fibră de carbon. Momentan poate transporta aproape 5 tone de marfă şi un echipaj de maximum 14 persoane. Planul companiei este ca la un moment dat să implementeze şi un sistem bazat pe hidrogen, care să permită aeronavei să susţină o greutate mai mare. Este clar, însă, că dirijabilele la care se lucrează acum sunt mai uşoare şi mai puternice decât cele construite în urmă cu un secol. Acum să vedem dacă reuşesc să le facă şi mai sigure.

Şi francezii lucrează la un dirijabil care ar putea fi extrem de util în cazul unor dezastre naturale. Toţi spun că acesta ar fi principalul scop al aeronavelor de genul acesta. Elicopterele sunt limitate atunci când este vorba de transportat alimente sau necesare de prim ajutor, iar în cazul unui cutremur puternic, de exemplu, este foarte posibil ca atât porturile, cât şi drumurile principale să fie distruse. Dirijabilul produs de francezi poate transporta de trei ori mai multe greutăţi decât un elicopter obişnuit, iar amprenta sa de carbon este de 15 ori mai mică.

În plus, un zepelin poate transporta necesare şi în vârf de munte, acolo unde cu greu îşi fac loc tirurile. Am putea vedea în sfârşit turbine eoliene sau turnuri de energie la altitudini mult mai mari. Marea problemă este, însă, faptul că sunt puţini piloţi pregătiţi pentru aşa ceva, iar pregătirea lor se face în timp. Acesta este și motivul pentru care o altă companie din Statele Unite, ne propune un dirijabil autonom. De dimensiuni mai mici, ce-i drept, dar la fel de util.

Cloudline construiește aeronave autonome care oferă o nouă formă de monitorizare eficientă și logistică. Niciun serviciu de drone comerciale nu poate atinge nivelul nostru de performanță și nicio aeronavă construită de om nu poate să ne depășească prețurile sau eficiența noastră. Am trecut de la primul nostru prototip de doar 7 kg, la o aeronavă care poate să transporte de trei ori mai mult de atât, mai bine de 20 de kg la nivelul mării. Un transport atât de util. Este foarte important pentru că dronele comerciale, care sunt disponibile acum pe piața, pot transporta între 1 și 3 kg, iar noi deja oferim mai mult decât atât”, a spus un reprezentant al companiei.

Mai ales că, britanicii, de exemplu, lucrează deja de ani buni la o astfel de navă de lux, care ar trebuie să realizeze zboruri line între Londra şi New York în maximum 3 zile. O navă de cinci stele, cu un întreg centru de relaxare la bord.

Aeronavele de genul acesta sunt interesante pentru că sunt spațioase și nepresurizate. Asta ne oferă oportunitatea de a le oferi spații personale pasagerilor. Băi individuale, dușuri, un restaurant, o zonă de relaxare..o fereastră imensă pe care se pot uita. Asta transformă totul într-o experiență extraordinară și unică pentru călători. Zborurile ar fi mai lungi, dar măcar noi, pasagerii, ne-am simţi mai bine în privinţa amprentei de carbon, care în cazul acestor zboruri, ar fi considerabil mai mică”.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Amenzi usturătoare pentru patru turiști care au intrat cu ATV-urile în zone protejate din apropierea pârtiei Cavnic

Patru turişti din judeţul Sălaj au fost amendaţi, joi, de către jandarmii montani maramureşeni, după ce au intrat cu ATV-urile pe un fond cinegetic din apropierea pârtiei Cavnic.

Un băiețel de 8 ani a ajuns printre lei și elefanți după ce s-a rătăcit. Metoda prin care a reușit să supraviețuiască

Un băiat în vârstă de opt ani a fost găsit în viață după ce a supraviețuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat de lei și elefanți din Zimbabwe, potrivit unui parlamentar din această țară.

Tineri de 17 și 19 ani arestați pentru trafic de droguri. Cei doi ar fi avut peste 10 kilograme de substanțe periculoase

Un tânăr de 17 ani şi unul în vârstă de 19 ani au fost arestaţi preventiv printr-o decizie a magistraţilor clujeni, fiind cercetaţi pentru trafic de droguri.

Varietatea de Cola care reapare pe rafturi, după ce a fost retrasă acum 17 ani. Surprizele pregătite de gigantul sucurilor

Una dintre cele mai iubite mărci de băuturi carbogazoase din toate timpurile, Coca-Cola aduce din nou o varietate care nu mai fusese comercializată din 2007.

Rihanna, dezvăluire de senzație la început de an. Lucrul pe care nu l-a făcut deloc în 2024 | VIDEO

Cântăreaţa Rihanna a dezvăluit, într-o postare pe Instagram în care apare sărbătorind noul an, că s-a abţinut de la alcool în 2024.

O femeie dispărută, găsită de polițiști după 50 de ani de căutări. Detaliul care a dus la rezolvarea cazului ei

Unul dintre cele mai vechi cazuri de persoane dispărute din Marea Britanie a fost în sfârșit rezolvat - după mai bine de 50 de ani.

Euro, în cădere liberă pe fondul revenirii lui Trump la Casa Albă. A ajuns la nivelul din noiembrie 2022

Euro și lira sterlina au scăzut puternic în cotațiile față de dolar, pe fondul revenirii la Casa Albă a lui Donald Trump, care va avea loc pe 20 ianuarie, data prevăzută pentru investitura sa.

Unul dintre cei mai importanți oameni din Fâșia Gaza a fost ucis de forțele israeliene. Și adjunctul său a fost eliminat

Şeful poliţiei din Fâşia Gaza şi alţi câţiva oficiali ai Ministerului de Interne din enclava condusă de Hamas au fost ucişi joi de un atac aerian israelian în apropiere de Khan Younes, au anunţat autorităţile locale.

A murit John Capodice, actorul care a jucat în „Ace Ventura” și „General Hospital”

Actorul John Capodice, cunoscut pentru rolurile sale în pelicule precum Ace Ventura și Independence Day, a murit la vârsta de 83 de ani. De-a lungul carierei sale a jucat în 150 de filme și emisiuni.

Un bărbat care a vrut să-și impresioneze iubita a murit mâncat de lei, în cușcă. Ultimele sale cuvinte înainte să fie devorat

Un bărbat care vrut să-și impresioneze iubita intrând într-o cușcă alături de trei lei a sfârșit mâncat de viu de animalele sălbatice. Bărbatul era îngrijitor la zoo și a crezut că nu va păți nimic, însă, evident, s-a înșelat în mod tragic.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.