În Duminica Învierii, la „România, te iubesc!” vă invităm într-o călătorie în Sfântul Munte, leagănul ortodoxiei și ultima fereastră către vechiul Bizanț.
Vârful Athonului, cel mai înalt loc din Muntele Athos, fâșia de pământ aruncată în Marea Egee, lungă de mai bine de 60 de kilometri și lată de 10. Aici, zi și noapte, 2.000 de călugări se roagă în mănăstirile agățate de stânci și vremurile când aceste locuri făceau parte din Vechiul Bizanț, adevărate ferestre prin care cel care pătrunde în ele are șansa să privească spre o istorie veche de mai bine de 1600 de ani, dar mai ales are prilejul să se întâlnească cu el și cu Dumnezeu. Asta au căutat și caută în continuare viețuitorii acestor locuri și pelerinii care ajung în Sfântul Munte, cei mai mulți, din România.
Când auzi de schitul Lacu, ai fi tentat să crezi că numele vine de la un… lac. Care ar putea fi pe undeva pe aici. În limba greacă, Lakkos înseamnă văgăună sălbatică, un loc greu accesibil. De aici numele acestui loc. Văgăuna începe de la nivelul mării și urcă pe această vale în care acum trăiesc 60 de români, departe de lume. Au format un sat.
Duminică, la „România, te iubesc!”, aflați cum trăiesc viețuitorii acestor locuri, care este programul de rugăciune și ce sfaturi au pentru oamenii din lume care vin aici într-un număr tot mai mare în căutarea unor răspunsuri.
Teologos: „Hai să fim oameni, hai să fim duhovnicești, să vedem frumosul din ceilalți, foarte mult frumos în celălalt, nu căutăm rău ca să-l găsim, hai să căutăm bine și să găsim și pe ăla, să găsim frumosul, celălalt cât de frumos... celălalt”.
Am fost cazat în chilia Buna Vestire, unde stareț este părintele Ștefan, venit în Munte în perioada comunismului. Părintele Paisie a venit în Athos acum 30 de ani.
Părintele Paisie: „Dumnezeu este foarte simplu. Este atât de simplu, încât noi, în complicarea noastră, nu-L mai putem distinge. Deci noi ne-am complicat, da? Noi ne-am sofisticat. Din păcate.”
Duminică ajungem și în capitala Sfântului Munte, dar și în mănăstirea Sfântul Pavel, o adevărată fortăreață construită cu ajutorul domnitorilor români.
Duminica și în sărbători, la ora 3 și 45 de minute dimineața, se trage clopotul, începe slujba. Cărările se umplu de luminile lanternelor și felinarelor. În biserică, lumina nu se aprinde. Ba mai mult, după ce fiecare își găsește locul, lumânările se sting pentru ca nimic să nu-i distragă de la rugăciune. Ce găsesc pelerinii aici, de ce se tot întorc, cât de grea este viața de călugăr și care sunt căile pentru a fi mai buni, pentru a ne bucura de lumina acestor zile, aflați Duminică la „România, te iubesc!”.