Scandal public între Adrian Cioroianu, Emilia Șercan și Marian Godină pornit de la temperatura BNaR. „Nu vă sinucideți”

Scandal public între Adrian Cioroianu, Emilia Șercan și Marian Godină pornit de la temperatura BNaR. „Nu vă sinucideți”
📅 2024-07-26

Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe al României și actual profesor universitar și director al Bibliotecii Naționale, a dezvăluit faptul că Emilia Şercan a solicitat studierea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană printr-o postare pe pagina sa de facebook, ca răspuns la faptul că Șercan a atras atenția ca temperatura din Bibliotecă este foarte mică, improprie unui mediu de studiu.

Emilia Șercan acuză că îi va face plângere, pentru că i-a pus în pericol ancheta jurnalistică, iar „informaţia nu e destinată publicităţii". Directorul Bibliotecii Naționale a României s-ar fi enervat de faptul că Emilia Șercan l-a criticat pentru "atmosfera dezolantă", frigul în care se studiază în sălile de lectură din instituţie.

Adrian Cioroianu face astăzi (joi, n.r.) un lucru incalificabil, de o mârşăvie inimaginabilă: dezvăluie o informaţie pe care a obţinut-o prin prisma funcţiei de director al Bibliotecii Naţionale şi o face publică, deşi acea informaţie nu este o informaţie publică şi nici destinată publicităţii. Este vorba despre faptul că am solicitat studierea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană. Prin faptul că Adrian Cioroianu divulgă public această informaţie mă vulnerabilizează şi mă expune public, cu atât mai multe cu cât este de notorietate faptul că din cauza dezvăluirilor mele despre plagiatele în tezele de doctorat ale unor politicieni sau demnitari am fost ameninţată cu moartea, discreditată public, dar şi am fost ţinta unui kompromat. Îi solicit public ministrului Culturii, Raluca Turcan, un punct de vedere referitor la dezvăluirea de date nepublice de către domnul Cioroianu", a scris Emilia Şercan. Jurnalist și lector universitar, Emilia Şercan a anunţat că va depune o plângere.

Atacul lui Cioroianu la Emilia Șercan

Postarea lui Adrian Cioroianu, de joi: „Emilia Sercan caută mai nou plagiat la Mircea Geoană şi, în treacăt, mai ia şi temperatura prin spaţiile deschise ale Bibliotecii Naţionale... Azi iar mă atacă şi pe mine, ceea ce deja devine distractiv (compulsiv e altceva, la dânsa). Dacă aş fi convins că îi face bine, aş lăsa-o în pace. Dar s-ar putea să n-o las în pace, pentru că mai există şi ideea de calomnie în justiţia modernă. Emilia Sercan, desigur că o să le aflaţi: adică, detaliile mele în ceea ce vă priveşte. Iarăşi, nu o luaţi ca pe o ameninţare. Sunt convins că duceţi dorul harţei, altfel nu v-aţi lega zilnic de BNaR, de mine, de prezenţele mele în televiziuni etc. V-am mai întrebat şi ieri: vă roade pizma că televiziunile mă mai sună din când în când? Credeţi că veţi deveni atractivă pentru Tv atacându-mă? Măcar o mică diferenţă e între noi: (nu, nu cea la care vă gândiţi, in inocenţa dvs.): diferenţa dintre noi e că eu n-am fost niciodată un mercenar şi niciodată n-am fugit dintr-un studio atunci când nu mi-au convenit întrebările. Aţi înţeles? Vreţi să detaliem?”.

Adrian Cioroianu a afirmat: „Dacă eu demonstrez că dvs minţiţi ca o gazetă bolşevică inclusiv în postarea de azi, 29 februarie, prin grave şi interesate omisiuni (à propos, cred că lucrarea pe care aţi cerut-o recent la BNaR era a lui Mircea Geoană, curios că era după ce MG şi-a anunţat dispoziţia de a candida, curios că acum aţi uitat, pentru ce aţi intrat pe frig în BNaR, doar că, ce să vezi, până a da de-a investiga lucrarea, cum tot veniserăţi cu un termometru de cameră în geantă, v-a apucat brusc grija temperaturii din BNaR şi a studenţilor pe care nu i-ati văzut acolo! Nota bene: vizita dvs. fiind marţi 27 februarie a.c., la două zile după vacanţa studenţilor, zile de luni-marţi-miercuri în care tinerii sunt mai curând în facultăţi, să-şi afle orarul semestrului doi... E jenant că dna Şercan pozează în lector univ. de ceva ani şi încă nu ştiţi unde merg studenţii, în majoritate, după vacanţă... Dacă nu ştiaţi, v-o spune un profesor cu 30 de ani vechime, avansat încet pe scara academică, nu făcut pe daiboj, ca alţii: studenţii, în primele zile după sesiune şi vacanţă, mai curând merg in facultăţi decât în biblioteci”.

După debutul scandalului, în discuțiile din spațiul public a intrat și Marian Godină, care nu l-a menjat deloc pe Cioroianu.

Cioroianu vs. Godină

Grav! Grav! Grav!

A postat ieri Emilia Șercan un text în care spunea că temperatura în interiorul clădirii Bibliotecii Naționale nu ajunge nici la 17 grade, motiv pentru care trebuie să fii bine îmbrăcat ca să poți rezista prea mult acolo.

I-am comentat că ar fi fost bine ca mai întâi să-i fi scris domnului Cioroianu, că iarăși o va certa public, așa cum a mai făcut acest domn în trecut.

Că omul e limitat rău, dar rău de tot, știam de ceva vreme, dar că poate fi atât de mizerabil nu mă așteptam. Bănuiesc că până la urmă tot din cauza prostiei a făcut ceea ce a făcut azi, dar asta nu-l scuză cu nimic și nu minimizează deloc gravitatea faptei.

După ce i-a răspuns Emiliei Șercan într-un mod grobian și agresiv, bătând câmpii cu grație și îndepărtându-se mult de subiect până la a vorbi lemne fără nicio legătură cu ce scrisese Emilia, chiar lăsând impresia că o va invita la o bătaie parte în parte, astăzi a comis-o grav de tot.(..)

La bibliotecă poate merge oricine, domnule Cioroianu, și să ceară orice carte, chiar și despre cauzele apariției hemoroizilor, fără teama că e posibil ca un dobitoc care lucrează vremelnic acolo, poate chiar ca director, va face public acest lucru.

Iar când dobitocul face publică munca în desfășurare a unui jurnalist de investigație e cu atât mai grav, pentru că vulnerabilizează atât anceheta, cât mai ales persoana.

Fiecare zi în plus în care acest ghiolban rămâne director reprezintă o pată mare pe instituția Bibliotecii Naționale a României.

După postarea lui Godină, Cioroianu a comis alt derapaj grav, printr-un comentariu la postarea polițistului: „A apărut influensărul răsuflat Godină! Sunteți penibil. Din ce în ce mai penibil. Rog fiți recunoscător că vă bag în seamă și vă rog nu vă sinucideți, deși oglina nu vă minte, dimineața, dragă milițian de pripas”.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Cutremur în România, raportat vineri seară. Unde a fost resimțit

Un cutremur de magnitudine slabă a avut loc, vineri, la ora 20:18, ora locală a României.  

Nemulțumiri la Jocurile Olimpice de la Paris. Decizia luată de șase sportivi din Coreea de Sud

Şase înotători sud-coreeni care concurează la Jocurile Olimpice de la Paris au părăsit satul olimpic şi s-au mutat într-un hotel din apropierea arenei de înot pentru a evita naveta lungă în autobuze în care este foarte cald.

Interdicție prelungită pentru televiziunea Al-Jazeera. Un tribunal israelian a decis

Televiziunea Al-Jazeera are interdicție în continuare de a emite de pe teritoriul Israelului, la fel ca și jurnaliștii acesteia. Un tribunal israelian a extins vineri cu 45 de zile ordinul de închidere temporară a canalului de televiziune.

Asalt mecanizat rusesc, respins spectaculos de trupele Kievului. Cu ce fel de vehicule au atacat în zori

Forțele ucrainene au respins în regiunea Donețk un asalt mecanizat rusesc de mărimea unui batalion, după ce trupele Moscovei au avansat până la periferia de sud-est a orașului Donețk.

Klaus Iohannis, la recepţia găzduită de preşedintele Emmanuel Macron. Ce ținută a purtat Prima Doamnă

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri seară, împreună cu soţia sa, Carmen, la recepţia pentru şefii de stat şi de guvern găzduită de preşedintele Emmanuel Macron.  

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..