Timp de 18 ore, procurorii DNA au perchezitionat locuința edilului și biroul de la primărie, pe care acesta îl ocupă de mai bine de 20 de ani. În timpul perchezițiilor, primarului i s-a făcut rău și a fost chemată ambulanța.
În jurul orei 3 dimineața, primarul a fost scos pe targă de la spitalul din Sinaia și dus la Ploiești. Era apogeul unei zile grele, care a început odată cu descinderea anchetatorilor DNA la birou și la domiciliu. Ambulanța a fost chemată la casa lui Vlad Oprea în jurul orei 22, chiar în timpul perchezițiilor.
După ce autospeciala a staționat timp de 2 ore în curte, primarul s-a urcat în mașină pe picioarele lui și a fost transportat la spitalul din oraș. Acolo, Oprea a stat 3 ore și jumătate, timp în care i s-au făcut investigații la inimă. În tot acest timp, anchetatorii au așteptat în spital ori în curte.
Beniamin Gonț - un apropiat al primarului - a fost adus și el la casa lui Vlad Oprea, ieri la amiază, sub escortă. A părăsit locuința după miezul nopții, tot sub escortă, și adus la sediul DNA București.
Beniamin Gonț, un apropiat de al primarului din Sinaia a fost adus aproape de ora 2 dimineața în fața procurorilor DNA din București. Iar după aproape o oră acesta a ieșit însoțit de avocatul său.
Potrivit avocatului, Beniamin Gonț nu a fost vizat de nicio măsură preventivă.
Joi dimineață, și primarul Vlad Oprea a fost adus la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat.
Vlad Oprea este vizat de acuzații grave de corupție, inclusiv că ar fi primit șpăgi de aproape un milion de euro. Potrivit anchetatorilor, o parte dintre banii luați astfel ar fi fost folosiți de edil pentru a-și cumpăra un castel în Franța.
Printre altele, primarul orașului Sinaia este suspectat că, în 2021, ar fi pretins și primit 238.000 de euro de la reprezentanții companiei Nordis. În schimbul acestei sume, cred anchetatorii, compania ar fi obținut aprobarea unui plan urbanistic zonal pentru construirea unui hotel în Sinaia.
O altă înțelegere suspectă investigată de DNA se referă la o presupusă șpagă de peste 400.000 de euro, pe care Vlad Oprea ar fi primit-o tot în 2021, în două tranșe.
Banii din șpăgi, ascunși în terenuri
Conform procurorilor anticorupție, banii ar fi fost ascunși sub forma unui contract de vânzare-cumpărare a două terenuri din Sinaia – unul de 145 de metri pătrați, iar celălalt de 1.150 de metri pătrați. În schimbul mitei, firma ar fi obținut, printr-o licitație publică suspectă, un teren de 644 de metri pătrați aflat în proprietatea privată a orașului Sinaia. Terenul respectiv urma să fie folosit pentru extinderea unui hotel din zonă.
Acuzațiile DNA se referă în special la relația pe care Oprea o are cu firma de construcții PRIVACONS, o societate comercială pe care, spun procurorii, primarul o deține și o administrează folosindu-se de intermediari.
Anchetatorii spun că Oprea s-a implicat direct în încheierea de contracte ale firmei, a dispus transferuri de bani și bunuri care aparțineau acesteia. Nu avea voie să facă niciunul dintre aceste lucruri atâta timp cât ocupă fotoliul de primar.
Procurorii mai spun că Oprea a făcut abuz în serviciu pentru că timp de 5 ani a permis funcționarea ilegală a unui restaurant din Sinaia într-o vila ce aparținea firmei PRIVACONS, adică tot a lui. Astfel , susțin anchetatorii, primea banii din închirierea spațiului și din plata utilităților.