O altă echipă a pornit în căutare, duminică noapte. întrucât vremea pe munte este extrem de dificilă şi sunt aşteptate -16 grade Celsius.
Bărbatul de 44 de ani este în pericol de moarte în Munţii Maramureşului, deoarece este îmbrăcat sumar şi în hipotermie, nu mai are baterie la telefon, iar salvatorii nu au date concrete cu privire la locul în care se află.
„Din păcate informaţiile oferite de ucraineanul aflat în custodia Poliţiei de Frontieră au fost eronate. Echipele de salvatori aflate în teren au verificat zonele menţionate, iar acolo nu au găsit pe nimeni. Târziu , după mai bine de 6 ore de la începerea căutărilor, ucraineanul «şi-a adus aminte» o altă locaţie şi nişte coordonate pe unde spune el că ar fi trecut dar a spus că nu poate garanta 100% că sunt exacte”, au transmis, duminică seară, oficialii Salvamont Maramureş.
Salvatorii l-au catalogat pe ucraineanul care i-a alertat drept ”un individ iresponsabil şi totodată fără un dram de compasiune faţă de colegul lui care se află în munte, neechipat şi fără provizii”.
Salvamontiştii din Maramureş l-au căutat, pe parcursul nopţii de duminică spre luni, pe cetăţeanul ucrainean pentru care un conaţional a solicitat sprijin, spunând că este epuizat şi în pericol de moarte. Acţiunea de căutare, a doua în decurs de câteva ore, s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile.
„După o noapte de căutări făcute la temperaturi de până la - 16 grade şi zăpadă mare, la «noile coordonate» de care si-a amintit ucraineanul de 30 ani aflat în custodia Poliţiei de Frontieră, cea de a doua echipă de salvatori montani a Salvamont Maramureş împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră s-au retras la bază, negăsind nimic, nici măcar o urmă a celui «rămas în munte»", transmit, luni dimineaţă, oficialii Salvamont Maramureş.
Salvamontul anunţă că suspendă, pentru moment, orice acţiune de căutare - salvare până când vor primi informaţii concrete privind locul în care cetăţeanul ucrainean s-ar putea afla.
Intervenţia din noaptea de duminică spre luni a fost a doua acţiune de căutare derulată de salvatorii montani din Maramureş.