Angajatorii de peste ocean preferă programatori, specialiști în publicitate, sau consultanți de business, care să lucreze de acasă, pentru că îi pot plăti cu până la 40% mai puțin, decât pe cei care locuiesc în SUA. Din cauza diferenței de fus orar, românii lucrează după miezul nopții, pentru a se sincroniza cu colegii americani.
Călin este din Timișoara și lucrează pentru o companie de asigurări din Statele Unite. Serviciul lui începe când se lasă seara. Are un feedback bun din partea angajatorului pentru că, spune el, românii sunt considerați muncitori și serioși.
Călin Șirian, programator: „Ești plătit numai bine, ca dezavantaj nu văd decât că te trezești mult mai târziu și trebuie să lucrezi noaptea. Vorbim în principiu online, și întâlniri sau meetinguri avem seara sau noaptea”.
Deși programul flexibil este un element atractiv, nu toți fac față diferenței de fus orar.
Mulți dintre angajații europeni, care lucrează de acasă, preferă companiile de pe Coasta de Est, unde diferența de fus orar este de 5-6 ore, iar programul mai ușor de gestionat. Pentru cei care muncesc pentru firme de pe Coasta de Vest, diferența de fus orar poate fi chiar și de nouă ore, lucru care duce la nopți obositoare.
Alex Vidan, specialist în publicitate: „Principalele avantaje erau de partea financiară. Era foarte fain să trăiesc visul american poate chiar în România. Vin cu o energie corporatistă și setează anumite reguli de lucru care ajută și sprijină cumva și economia noastră.”
Robert Șimon a studiat artele plastice și are preocupri între pictura clasică și aplicații digitale. Lucrează de mai mulți ani cu clienți americani din lumea filmului și a jocurilor video. În 2014 a câștigat un premiu Emmy pentru excelență în efecte vizuale pentru serialul „Game of Thrones”. Spune că disciplina cerută de angajatorii americani este esențială în acestă colaborare.
Robert Șimon, concept artist: „Sunt foarte direcți pentru că nu e timp de pierdut, timpul înseamnă bani în orice proiect. Chiar dacă clienții sunt în Statele Unite avem totuși câteva ore care se suprapun. Asta înseamnă că între orele 18:00 și 21:00 avem câteva ore în care putem să avem ședințe, scurte ședințe”.
Potrivit unei analize a revistei Fortune, angajații europeni câștigă între 20% și 40% mai puțin decât specialiștii americani.
-115.000 dolari pe an un angajat din SUA
-75.0000 dolari pe an un angajat din Europa
-107.000 dolari pe an un angajat din SUA
-70.000 de dolari pe an un angajat din Europa
Robert Kristof, șef lucrări Universitatea Politehnică din Timișoara: „Multe companii și-au dat seama că resursa umană din România, cel puțin pe partea de programare, este foarte bună. Sunt foarte pricepuți la costuri mai reduse”.
Tendința companiilor din SUA de a se orienta spre angajați europeni a crescut în ultimii ani.