„Sunt revoltat că obiecte inestimabile din tezaurul României au fost furate dintr-un muzeu din Olanda unde nu existau agenţi de pază! Nu putem accepta aşa ceva. Dacă asta s-ar fi întâmplat în România, eram făcuţi praf, în mod firesc! Îi cer ministrului Justiţiei să analizeze cu cei mai buni experţi contractul cu muzeul olandez şi să cerem daune fără precedent”, a declarat premierul în debutul ședinței de guvern.
Acesta a precizat că a transmis autorităţilor olandeze ”un mesaj ferm” că pentru este vital ca ancheta să ducă la prinderea hoţilor şi recuperarea integrală a comorilor dacice.
„Statul olandez are toată răspunderea acestei situaţii”, a mai declarat premierul.
Acesta a cerut, de asemenea, ministrului Culturii, Natalia Intotero, ”măsuri dure, inclusiv demiteri dacă e cazul, în cadrul instituţiilor responsabile de acest contract”.
Ciolacu se referă la contractul între MNIR și partea olandeză, în baza căruia obiectele de tezaur au fost expuse la muzeul din Drents.
„Voi avea şi un raport al Corpului de Control al prim-ministrului privind avizele date anul trecut la Ministerul Culturii pentru a scoate din ţară tezaurul dacic. Le voi înainta procurorilor pentru ca vinovaţii să răspundă. Aştept şi un set de măsuri pentru viitor pentru a ne proteja bunurile din patrimoniul naţional. Obiecte atât de valoroase nu pot fi scoase din ţară oricând vrea un muzeu regional european”, a mai transmis premierul.
Premierul şi-a exprimat speranţa că valorile naţionale vor fi recuperate, inclusiv prin acordarea unei recompense.
„Trebuie să facem tot ce depinde de noi să mărim şansele găsirii lor. În funcţie de cooperarea cu autorităţile olandeze, nu exclud nici să apelăm la firme internaţionale specializate în recuperarea obiectelor de artă furate. Şi nici să anunţăm o recompensă pe măsura valorii uriaşe pe care aceste obiecte o au pentru poporul român şi identitatea noastră naţională”, a mai afirmat premierul.
Poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol, în urma exploziei care a avut loc, sâmbătă dimineaţă, în apropiere de Muzeul Drents, din Assen (Ţările de Jos), unde era găzduită o expoziţie cu vechi obiecte dacice.
Ministerul Culturii a transmis că, în urma exploziei, a fost distrus un zid al spaţiului expoziţional, fiind furate Coiful de aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări din aur de la Sarmizegetusa Regia. Toate piesele furate erau asigurate.
Muzeul Național de Istorie a împrumutat Muzeului Drents din Țările de Jos peste 600 de artefacte dacice, în baza unui contract strict care prevedea condiții de siguranță privind transportul și depozitarea și expunerea obiectelor de patrimoniu.
Documentul include și o serie de prevederi legate de cazul în care artefactele din tezaurul dacic trimise în Țările de Jos sunt furate sau pierdute, urmând ca asiguratorul să fie cel care acoperă pagubele. În plus, muzeul Drents se obligă să comunice furtul obiectelor telefonic și în scris în maxim 24 de ore, urmând ca cele două entități se decidă pașii de urmat.
„Bunurile culturale care fac obiectul prezentului contract sunt proprietate publică a statului român și sunt incluse în patrimoniul cultural național mobil al țării. În acest sens, în cazul furtului/pierderii bunurilor culturale și al primirii plății pentru respectivul furt/pierdere de către MNIR de la societatea de asigurări, în cazul în care bunurile cultuale sunt găsite ulterior, asiguratorul nu poate păstra proprietatea asupra acestora și va fi obligat să le returneze către MNIR care va restitui compensația primită anterior”, se arată în contract.
În contractul dintre cele două muzee, securitatea artefactelor primește o secțiune separată și include obligațiile olandezilor odată ce au primit bunurile până în momentul în care ar trebui să le predea autorităților din România.
Astfel, Muzeul Drents se obligă să solicite ajutorul poliției locale sau unei firme locale pentru elaborarea unui plan de supraveghere, pază și alarmă. De asemenea, supravegherea expoziției trebuie să aibă loc 24/7, cu ușile închise pe timpul nopții și personal de pază disponibil în caz de urgență.