Tot marți dimineață, în județul Olt 9 mașini s-au tamponat pe un drum județean, cel mai probabil din cauza ceții.
Așa arăta pasarela de la Partoș, din Alba Iulia, la ieșirea din oraș, spre Sebeș. Nu mai puțin de 15 mașini s-au tamponat rând pe rând în doar câteva minute, pe ambele sensuri de mers.
Deși au fost temperaturi negative și carosabilul era umed, oamenii spun că autoritățile nu au împrăștiat material antiderapant.
Mașinile au fost avariate serios și au fost luate de șoferi pe platformă.
Patru dintre conducătorii auto au fost sancționați pentru că nu aveau cauciuri de iarnă și au rămas fără certificatele de înmatriculare.
În tot acest timp, autoritățile recunosc că materialul antiderapant a fost împrăștiat după mai bine de zece minute de la tamponarea în lanț.
Flaviu Buta, purtător de cuvânt Primăria Alba Iulia: „Mașina care împrăștie material antiderapant a fost în capătul pasarelei, dar nu a putut interveni pe toată lungimea pasarelei fiindcă a fost o nouă tamponare. Vom interveni de acum încolo de la zero grade pe toată podurile unde știm că sunt curenți de aer se va produce polei. S-a dat târziu că a fost blocat din cauza tamponării de pe pasarelă.”
Şi în Olt, tot din cauza poleiului, nouă autoturisme au fost implicate marți dimineață într-un carambol, la un pasaj peste drumul expres 12. A a fost suficient ca una dintre mașini să scape de sub control pentru ca toate celelalte aflate în spatele ei să se izbească una de alta. Din fericire nu au fost persoane rănite. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis o anchetă, pentru a lămuri cum s-a petrecut totul. Nu este exclus ca administratorului drumului să fie amendat.