Călin Georgescu în fotografii cu Horațiu Potra, după ce a susținut că nu îl cunoaște pe fostul luptător în Legiunea Străină

Călin Georgescu în fotografii cu Horațiu Potra, după ce a susținut că nu îl cunoaște pe fostul luptător în Legiunea Stră
📅 2025-02-05

Horațiu Potra a ajuns la Judecătoria Ploiești în jurul orei 12.00 împreună cu mai mulți polițiști, direct de la sediul Inspectoratului Județean Prahova, acolo unde și-a petrecut întreaga noapte, după ce s-a întors în Capitală de la perchezițiile organizate de procurori în casele lui de la Mediaș.

E vorba despre propunerea de arestare preventivă făcută de procurorii Parchetului Curții de Apel Ploiești, atât pe numele lui Horațiu Potra, fostul membru al Legiunii Străine, cât și pe numele tânărului care era împreună cu el în mașină sâmbătă noapte, atunci când au fost interceptați de polițiști.

Însă avocații lor au cerut un răgaz de o oră pentru a studia toate dovezile, înainte să înceapă confruntarea dintre acuzare și apărare pe tema celor două infracțiuni pentru care s-a cerut arestarea preventivă: pe de o parte, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, câtă vreme polițiștii reproșează că ar fi avut o armă neletală, dar supus autorizării, dar și pentru încălcarea legii privind operațiunile cu materiale pirotehnice.

Pe de altă parte, spun surse apropiate de anchetă, aceste percheziții făcute marți, implicit, acasă la Horațiu Potra, la Mediaș, au fost menite să ducă la descoperirea unor eventuale probe care să ajute în anchetă.

Iar, spun sursele, acolo ar fi fost descoperită o sumă mare de bani, aproximativ 2.000.000 euro, bani despre a căror sursă nu se știe deocamdată nimic clar.

Se vor face investigații și va fi verificată inclusiv declarația de avere a lui Horațiu Potra, cel care este și consilier local la Mediaș.

Cel puțin deocamdată, nu există nicio prezumție de vreo încălcare a legii până în momentul în care vor fi făcute aceste investigații, așa cum tot procurorii vor încerca să se dumirească ce natură au acele fotografii care au apărut luni seară în spațiul public, care înfățișează o discuție la care au participat Horațiu Potra, dar și Călin Georgescu, împreună cu un apropiat de-al său - fotografii despre care se vorbește că ar fi fost făcute cu mult înainte de izbucnirea acestui scandal.

Asta, după ce fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a afirmat că nu l-a întâlnit şi nu îl cunoaşte pe Horaţiu Potra.

Horațiu Potra este liber, însă la dispoziția judecătorului de drepturi și libertăți, așa cum atrag chiar și procurorii atenția, în ciuda faptului că i se aduc aceste acuzații, el se bucură de prezumția de nevinovăție.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Un bărbat de 36 de ani este acuzat de pornografie infantilă. Victimele lui sunt fete de 8-12 ani

Un bărbat de 36 de ani a determinat mai multe minore între 8 și 12 ani să îi trimită imagini sexuale și le-a șantajat cu publicarea lor.

O pensionară din Ucraina și-a ucis soțul, după ce au fugit de război în România. L-a înjunghiat pentru că o șicana

Fugită din calea războiului, o pensionară din Ucraina a fost condamnată miercuri de Tribunalul București, pentru că anul trecut în primăvară și-a înjunghiat mortal soțul.

Nicolae Ciucă demisionează din funcţia de senator: „Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc”

Fostul preşedinte al PNL Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că demisionează din Senat, cameră pe care a și condus-o în legislatura anterioară.

Donald Trump, dispus să semneze un acord nuclear cu Iranul: "Trebuie să începem să lucrăm imediat”

Donald Trump s-a declarat miercuri favorabil unui "acord de pace" cu Iranul, dar a insistat că această ţară nu trebuie să deţină arme nucleare, la o zi după ce el a cerut o politică de "presiune maximă" asupra Teheranului.

Pastorul care şi-a violat cele trei fiice ani la rând, condamnat la 21 de ani de închisoare. Calvarul, făcut public de o fată

Bărbatul din Arad care pretindea că este pastor şi şi-a violat trei dintre fiice a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, după un proces care a durat aproape un an.

Antrenor de atletism de 76 de ani, din Iași, acuzat de agresiune sexuală asupra unei fete de 12 ani

Acuzații grave la adresa unui antrenor de atletism din județul Iași. Bărbatul în vârstă de 76 de ani este acuzat de părinții unei copile de 12 ani că le-ar fi agresat sexual fiica.

Dosarul Nordis. Curtea de Apel București decide astăzi dacă Laura Vicol și soțul său vor fi arestați

Judecătorii Curții de Apel București urmează să decidă dacă îi arestează pe Laura Vicol, soțul acesteia și alți 9 inculpați din dosarul Nordis.

Benjamin Netanyahu i-ar fi dăruit președintelui american Donald Trump un pager de aur. Trump: ”A fost o operațiune grozavă”

Premierul Benjamin Netanyahu i-ar fi dăruit președintelui american Donald Trump un pager de aur, precum și unul obișnuit, o referire la operațiunea clandestină care a decimat gruparea teroristă Hezbollah.

Acte pentru buletin 2025. Ce documente sunt necesare la schimbarea cărții de identitate și când putem face buletin electronic

Dacă vrei să îți faci buletinul, trebuie să știi în ce condiții se poate face acest lucru, ce acte nevoie și în cât timp se poate elibera noul act de identitate.

Ilie Bolojan admite că unele concursuri pentru angajații din Parlament ar putea fi trucate: ”Vă dați seama că va fi scandal”

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, admite faptul că la concursurile care vor fi organizate în Parlament pentru restructurarea personalului ar putea apărea și unele ... ”cu final neașteptat”.

Good News

Only good and positive news.