Anchetă a poliţiştilor din Vaslui în cazul unui bărbat mort în faţa spitalului din Murgeni

Anchetă a poliţiştilor din Vaslui în cazul unui bărbat mort în faţa spitalului din Murgeni
📅 2024-09-07

„Poliţia Oraşului Murgeni a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la decesul unui bărbat, în vârstă de 78 de ani, din Murgeni. În urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit ca bărbatul ar fi căzut în curtea locuinţei sale, fiind adus la Spitalul de Psihiatrie Murgeni de către membrii familiei. Personalul medical al spitalului a încercat resuscitarea acestuia, însă fără niciun rezultat, fiind declarat decesul bărbatului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru a fi autopsiat medico-legal, în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului şi dispunerea măsurilor legale", a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Oana Şopu.

După ce în spaţiul public au apărut înregistrări cu bărbatul resuscitat în faţa unităţii medicale, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui au transmis că în cazul bărbatului au fost respectate toate protocoalele medicale în vigoare.

„Bărbatul în vârstă de 78 de ani a devenit inconştient, familia l-a pus într-o maşină şi a pornit spre spitalul Murgeni. Din maşină, aparţinătorii au sunat la 112 şi au solicitat să fie trimisă o ambulanţă cu care să se întâlnească la spital. Ambulanţa a ajuns imediat, deoarece este grad în gard cu spitalul. La sosirea ambulanţei, rudele pacientului erau deja acolo, iar pacientul era întins pe trotuar de familie, în faţa spitalului. Bărbatul era în stop cardiac, echipajul a început resuscitarea. În tot acest timp, familia s-a dus în spital, a vorbit cu cadrele medicale de acolo, a cerut să iasă doctorul afară. Medicul a ieşit afară, au ieşit asistente din spital, dar pacientul nu putea fi mutat de acolo, deoarece se făcea resuscitare. Ulterior medicul din spital a sunat la 112 şi a cerut să fie trimis echipaj cu medic de la Ambulanţa Bârlad. Am ajuns la faţa locului după aproximativ 30 de minute, am continuat resuscitarea, am lucrat împreună cu echipajul nostru de la Murgeni, cu medicul din spital, asistenţii de acolo. Pacientul nu a răspuns la resuscitare şi ne-am oprit după aproximativ o oră şi jumătate", a spus, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu. 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Cazul bizar al „gemenelor tăcute”, surorile care nu au vorbit cu nimeni timp de aproape 30 de ani. Cum comunicau între ele

June și Jennifer Gibbons, două surori gemene din Barbados, nu au vorbit cu nimeni timp de aproape 30 de ani.

Horoscop săptămâna 9 - 15 septembrie 2024. Mercur intră în Fecioară și aduce atenție la detalii pentru zodii

Săptămâna 9-15 septembrie este marcată pe plan astroologic de intrarea lui Mercur în Fecioară și apoi aspectele pe care le face Planeta comunicării cu Marte.

Vremea azi, 7 septembrie. O zi cu temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor. Zonele în care va ploua

Sâmbătă, 7 septembrie, avem o zi plăcută, cu temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor. În est, în vest și la munte vin câteva ploi slabe, iar vântul are intensificări în ținuturile sudice.

Incendiile de vegetație devastează România. Zona în care a fost nevoie de intervenția unui elicopter Black Hawk

Canicula s-a potolit, dar pentru că totul e uscat în jur, iar regulile privind focul în spații deschise nu sunt respectate, incendiile de vegetație dau bătăi de cap în sudul și vestul țării.

Atentat dejucat la New York. Un simpatizant al ISIS pregătea un atac asupra comunității evreiești. Cum a fost prins de FBI

SUA au afirmat vineri că au dejucat un "atentat terorist" împotriva evreilor la New York, care urma să fie comis în octombrie, în numele grupării Stat Islamic (SI), de un pakistanez care locuieşte în Canada şi care a fost arestat.

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..