S-a întâmplat în apropiere de Autostrada A1, într-un interval de doar câteva minute, la o distanță de nici o jumătate de kilometru.
Primul accident a avut loc înainte de miezul nopții. După cum povestesc martorii, șoferul unei mașini care s-a răsturnat ar fi pus la pământ separatoarele de sens din plastic de pe Șoseaua de Centură și a lovit puternic un autoturism care circula regulamentar.
Paznic: „Am auzit bubuituri și când am venit la poartă am văzut mașini răsturnate”.
În urma impactului violent, două persoane aflate în vehiculul izbit au fost rănite și transportate la spital. Ca prin minune, conducătorul auto care ar fi provocat totul și pasagerul care îl însoțea au scăpat cu viață. Ei au primit îngrijiri medicale la fața locului.
După doar câteva minute de la acest episod s-a dat din nou alarma. La nici 500 de metri depărtare, un bărbat a fost cascador fără voie. Aflat la volanul unei mașini, a ajuns pe Șoseaua de Centură după ce a sărit peste calea ferată și s-a oprit în bordura unui sens giratoriu.
Șofer: „Am venit din partea aceasta. Nu am văzut (indicatorul) STOP și am intrat așa”.
Reporter: „Deci ai sărit peste calea ferată?”.
Șofer: „Da, am venit de acolo”.
Reporter: „Știi ce viteză ai avut?”.
Șofer: „Aproximativ 60 (km/h), 60 și ceva”.
Din cauza celor două accidente rutiere, în zonă s-a circulat cu dificultate mai bine de două ore pe ambele sensuri.