Majoritatea celor ieșiți din fața comisiei au obținut calificativul maxim, unii și ei surprinși de propriul succes. Cei care trec și următoarele teste orale au drum liber spre probele scrise din luna iunie.
-Era un test, să zic, era așa într-o zi, era vorba despre, ăăăă...
- Păi să vedem, era o întrebare referitoare la textul care l-am primit.
-Că fake news influențează oamenii.
-Am argumentat că, după cum vedem fiecare, câte fake news-uri apare, și despre Președenție, și despre..
-Apar.
-Apar, pardon.
În Liceul Sportiv Mircea Eliade din capitală, viitorii absolvenți sunt boxeri, fotbaliști, handbaliști și luptători de judo. Au învățat cât au putut, sub presiunea concursurilor și a profesorilor.
„M-am pregătit destul de temeinic pentru probe. Și sunt oricum ușoare.
Un autor?
Ion.
Eu nu știu Ion, n-am învățat Ion. Am învățat poeziile.”
„Eu nu m-am pregătit, sunt și șeful clasei. Păi a fost ziua mea, doamnă!”
„Ce ți-a picat? -Mmmm, pfff, diferența între generații și cum se pot înțelege ele.”
Bacalaureatul în România împlinește 100 de ani în această sesiune, iar liceenii au venit relaxați față de primii 30 de candidați din toată țara din 1925. Toți, terifiați de probele orale. Li s-au cerut dezbateri academice stufoase și au picat jumătate, dar printre cei reușiți a fost Mircea Eliade. Care, sesizați ironia, e acum printre autorii de BAC.
De 14 ani, concurenții se aleg doar cu un calificativ- mediu, avansat ori experimentat, pus pe o diplomă suplimentară, plus accesul la probele scrise. Orice elev atent până în clasa a zecea ajunge la nivelul maxim.
„A picat un bilet despre Blaga și a trebuit să scriu răspunsurile, na, astea.”
„Nu mai știu, doamnă, nu prea m-a interesat.”
Teoretic, înainte sau după examen, candidații la BAC merg normal la orele din program, în școlile unde învață. Practic, mai toți au spus că sunt liberi să se odihnească.