Ideea acestui demers a venit chiar de la managerul teatrului, care a simțit nevoia ca instituția să devină un sprijin real pentru școli și pentru tinerii ale căror probleme și frustrări rămân, de multe ori, nespuse și neînțelese.
„ImproSolving” este un spectacol de improvizație creat special pentru a aduce în discuție teme reale și sensibile, precum bullying-ul, presiunea socială, excluderea și lipsa comunicării.
Spectacolul invită elevii să participe activ, să-și exprime opiniile și să contribuie la găsirea unor soluții împreună cu actorii, reprezentând o punte de comunicare între generații și o voce pentru tinerii care se confruntă cu situații dificile, dar pe care adesea le trec sub tăcere.
Fiecare reprezentație devine un spațiu sigur pentru dialog, în care elevii nu sunt doar spectatori, ci parte activă a acțiunii.
Actorii improvizează o situație de bullying, inspirată din realitate, în momentul culminant, când apare agresiunea fizică sau emoțională, acțiunea se oprește, iar copiii sunt invitați să intervină, să răspundă la întrebări de tipul: „Ce ar putea face victima în acest caz? Cum ați reacționa voi?”.
Din răspunsurile primite, se aleg câteva soluții care sunt apoi puse în scenă, pentru ca elevii să vadă concret cum s-ar putea rezolva o astfel de situație.
Această metodă le oferă copiilor ocazia de a-și imagina soluții reale și de a reflecta la propriul rol într-un conflict – fie ca victimă, martor sau chiar agresor.
Prin intermediul acestui spectacol, Teatrul ”Tudor Vianu” își propune să sprijine cadrele didactice în misiunea dificilă de a gestiona situațiile de bullying, dar și să fie alături de toți acei tineri care se simt singuri, neînțeleși sau excluși.
Spectacolul s-a jucat deja în mai multe școli din județul Giurgiu, dar și la o școală din București, unde a fost primit cu interes și entuziasm deopotrivă de elevi și profesori.
Într-un context în care dascălii caută instrumente eficiente pentru a deschide discuții despre aceste subiecte delicate, „ImproSolving” vine ca un real sprijin educațional prin artă, oferind un cadru în care elevii se pot regăsi și pot învăța cum să se exprime și să se asculte unii pe alții.
Proiectul face parte din programul educativ al teatrului giurgiuvean, ”Mă Cooltiv și-i distractiv – Teatru în școală”, care mai include și două spectacole lectură.
Primul Spectacol Lectură propus de Teatrul ”Tudor Vianu” este destinat elevilor din ciclul gimnazial și aduce pe scenă trei dintre cele mai savuroase schițe ale lui I.L. Caragiale – ”Vizita”, ”D-l Goe” și ”Bubico” - într-o interpretare plină de umor. Prin această reprezentație este încurajată lectura, iar tinerii au ocazia de a descoperi că cititul poate fi nu doar educativ, ci și extrem de distractiv.
Din distribuția ImproSolving și a Spectacolului Lectură fac parte actorii Evelyn Marcu, Georgiana Vrațiu, Robert Poiană, Ștefan Liță, Vlad Bînzoiu și Anca Pascu, care este și coordonatorul proiectelor.
Pentru micuții spectatori de grădiniță, Lumea Poveștilor este o invitație într-un univers magic, unde poveștile ”Sarea în bucate” și ”Ursul păcălit de vulpe” prind viață prin vocea actorilor.
Spectacolul nu doar că îi introduce pe copii în lumea basmelor românești, dar îi ajută să descopere lecții valoroase, fiind menit sa ii atragă pe cei mici spre lectura și sa îi ajute își formeze obiceiul de a citi încă din copilarie.
Proiectul este coordonat de actrița Georgiana Vrațiu, iar din distribuție fac parte actorii Anca Pascu, Evelyn Marcu, Georgiana Vrațiu și Vlad Bînzoiu.
Teatrul ”Tudor Vianu” dovedește prin aceste inițiative că teatrul nu este doar o formă de divertisment, ci și un instrument valoros de educație și dezvoltare emoțională.
”ImproSolving” și celelalte inițiative din programul ”Mă Cooltiv și-i distractiv – Teatru în școală” sunt concepute pentru a fi prezentate direct în școli, tocmai pentru a aduce teatrul mai aproape de elevi, acolo unde este cea mai mare nevoie de el.
Prin toate proiectele sale – fie că vorbim despre teatru în spații neconvenționale, spectacole outdoor sau povești gândite special pentru tineri – Teatrul ”Tudor Vianu” își arată angajamentul de a fi aproape de generația tânără și de a contribui la formarea ei, aducând teatrul în locuri noi, unde poate stârni curiozitatea și deschide uși către lumea artei, chiar și pentru cei care încă nu au descoperit-o.