Construcțiile ar urma să fie făcute pe parcela identificată prin C.F. nr. 334920 – Arad, amplasamentul ales măsurând o suprafață totală de 10.000 mp, din totalul de circa 35.000 mp a terenului care este înregistrat acum ca fiind arabil.
Proiectant general pentru viitoarea zonă rezidențială este Marcon Servconstruct S.R.L, din Sânleani.
Regimul de înălțime maxim propus pentru case este de un etaj plus mansardă, iar spațiile verzi vor trebui să respecte un procent de 35% din suprafața totală a fiecărei parcele, pe acestea fiind permisă amenajarea a maxim 6 locuri de parcare cu dale înierbate.
Casele vor fi amplasate pe o parte și pe alta a unui drum care va fi construit de la zero și care va porni perpendicular cu strada Orizontului. La capătul noului drum se va realiza un mic sens giratoriu.
Documentaţia integrală poate fi consultată: pe pagina de internet a instituţiei, accesând acest link , la sediul instituţiei, la Serviciul Relaţii cu Publicul, asociații de proprietari, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 16:00, joi între orele 08:30 – 17:30, vineri între orele 08:30 – 13:30.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul se pot depune până la data de 07.02.2025 prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituţiei, la acest link, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: [email protected].
După această dată, proiectul de hotărâre va urma să fie inclus pe ordinea de zi a unei ședințe de Consiliu Local Municipal, unde va trebui să obțină votul consilierilor, ca apoi să poată trece la etapa propriu-zisă de construcție.
A fost aprobat PUZ-ul pentru blocurile, parcarea subterană și parcul de la „Tricoul Roșu”