„Doare, dar e frumos”, aşa a început incantaţia şamanică cu care s-a deschis FITCA 27, Festivalul de teatru clasic care are loc zilele astea în Arad și pe care ar fi bine să nu-l rataţi, pentru că e printre ultimele evenimente importante din acest an de la noi din urbe.
Săptămâna asta a fost, însă, prea puţin despre teatru, cultură, educație sau sănătate, dar destul de mult despre alegeri și candidați. Mai ales despre candidații la Prezidențiale. Nu o să mai vorbim mult, sau nu o să mai conteze în curând cât de mult vom mai vorbi despre ei, așa că votați, azi! Doare, dar ce contează?
Votați. Doare, dar e util
Şi doare, desigur, dar vine încă cu bucurie că poți vota și alege liber pe cel care ți-l dorești în fruntea țării, chiar dacă iar ești pus să alegi între răul cel mai mic, acum când toate relele-s cam măricele.
Dar despre rele, parafrazându-l, nițel, pe Radu Burnete, nu-i oare aşa ca și în viața de zi cu zi? Acolo unde nu ai ales mereu doar între bine şi rău, între ce îţi place şi ce nu-ți place, ci ai fost nevoit să alegi şi între chestiuni care nu ţi-au plăcut niciunele. Şi ai făcut-o după ce ai constatat că nu eşti copil râzgâiat şi că, dacă nu alegi tu, va alege oricum altul pentru tine.
Apoi mai e și incertitudinea, aia sănătoasă, de care zice tot Burnete, şi pentru care ar fi bine să votăm:
„O veche glumă spune că Hrușciov ar fi explicat unor apropiați diferența fundamentală dintre alegerile din URSS și cele din America: în America nu știi niciodată cine urmează să câștige. Îmi place pentru că descrie cu manta ceva caracteristic doar grupurilor libere: incertitudinea. Da, dacă vreți să fiți liberi nu puteți trăi în certitudine. Nu puteți nici măcar în viețile voastre private, dar acolo sunt mai ușor de intuit consecințele unor decizii pe când la nivelul unui grup sunt infinite scenarii posibile.”
Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci azi după Deceniul Iohannis
O să fiu pe viteză astăzi cu „Ştirile aproape ratate” ca să aveți timp să mergeți să votați, pentru că da, doare, dar e cel mai bun lucru pe care îl puteți face azi.
Dacă nu aveţi încă idee cu cine, pun aici un material despre care mi-e greu să cred că nu ați auzit încă:
doar ca să știţi pe cine am votat până acum, în cine ne-am pus speranțele și unde ne-a adus.
E lung documentarul, peste două ore, dar tot mai aveți timp, în mai multă cunoștință de cauză mai apoi, să votați.
Și pentru echilibru, pun şi un material despre încă un subiect care mi-e greu să cred că v-a ocolit, deși știți cum e: fiecare cu bula și bula e mică.
EXCLUSIV Dovada că liderii PSD Marcel Ciolacu, Grindeanu, Simonis și Laura Vicol au zburat cu jetul privat închiriat de Nordis / O distracție la Nisa și la Paris documentată pe ore / Totul despre cele 5 curse de lux în valoare de câteva zeci de mii de euro fiecare
E un material pornit tot de la o investigație Recorder.
Lucru bun e că mai putem face materiale din astea în România și asta e, de fapt, libertatea, așa că votați, doare, dar e necesar.
O mie de zile de război și mult mai multe de frică
Oricât de greu ne-ar fi să alegem între relele de pe buletinul de vot, să ieșim din case într-o zi răcoroasă de duminică, tot ne e mai bine decât multora și ar fi bine să rămână așa.
În caz că ați uitat, deși e lângă noi dar alții ne tot bagă în cap, diabolic, sfidându-ne inteligenţa, că nu-i războiul nostru, de parcă singuri n-am putea intui cât de repede poate fi el mutat aici, săptămâna asta s-au consemnat 1.000 de zile de război în Ucraina. O mie de zile de bombe, frică, frig, întuneric şi crime împotriva umanităţii.
1.000 de zile de invazie rusească în Ucraina. Război de uzură și de crime împotriva umanității
Dacă vorbele nu vă mai conving, dar încă mai credeţi că imaginile fac cât o mie de cuvinte, atunci uitaţi-vă la coperta asta de la Politico, despre care mulţi spun că va fi coperta anului, poate a deceniului. E despre o frică mai lungă de o mie de zile:
Votul și diaspora care trăiește acasă, dar la mii de kilometri distanță
Dacă nu vreţi să vă uitaţi defel spre Est, atunci să ne uităm niţel spre Vest, unde sunt peste 8 milioane de români plecați de ceva vreme de acasă. Şi mergeţi la vot şi pentru ei. Şi ei o fac pentru noi, mai conștiincios chiar decât noi.
Poate cel mai frumos și dureros material pe care l-am citit săptămâna asta e cel despre românii care muncesc în Belgia. Nu spun despre ei că trăiesc în Belgia, ci acasă, chiar dacă de fapt locuiesc de ani buni la mii de kilometri distanţă de țară.
E aici o frază despre cum s-a construit o piaţă unică pentru libertatea de mişcare (libertatea aia care a făcut ca milioane de români să-şi poată căuta un viitor mai bun pe afară), dar cum poate acum ar trebui să construim şi piaţa aia care să-ţi ofere libertatea de a rămâne acasă. Dar asta depinde tot de votul nostru.
Citiţi-l dacă vreţi să înţelegeţi câte ceva despre voturile diasporei. Și votaţi. Doare, e cu lacrimi, dar contează.
Cei care n-au vrut să plece: migranții care muncesc în Belgia, dar trăiesc în România
Tot de aici am aflat, de la jurnalistul britanic David Goodhart, citat de Politico, că lumea contemporană o poți împărți în două categorii de oameni: „Anywheres”, cosmopoliții care caută oportunități profesionale în toate colțurile lumii, și „Somewheres”, cei care trăiesc aproape de locul unde s-au născut. Şi că divizarea dintre cele două grupuri este profundă și le influențează munca, valorile, viziunea și votul.
Toți, însă, votăm, așa că votul nostru e important chiar și în ecuația asta.
Afară, dar mai ales acasă, unde 1 din 10 elevi n-au ce mânca
Dacă încă credeți că Occidentul ăla la care am tot visat a venit cu toate relele contemporaneității și că nouă ne-ar fi fost mai bine fără, în bula noastră, departe de amenințările libertății de gen, de care ne temem mai rău decât de război, și a AI-ului, pe care încă nu-l înțelegem, atunci poate e bine să mai citiți statistici despre cum stăm în România.
Şi să votați azi, duminica viitoare și peste două duminici, pentru că poate cei care vor veni la cârma țării vor reuși să coboare procentele astea dureroase.
1 din 10 elevi din România spun că zilnic sau aproape zilnic nu au ce mânca! Iar lipsa mâncării, vrem nu vrem, ne face mai proști.
GRAFIC Raport PISA: 1 din 10 elevi români de 15 ani spune că zilnic sau aproape zilnic nu a mâncat din lipsă de bani, iar 20% – cel puțin o dată pe lună / OCDE: Nesiguranța alimentară e asociată cu rezultate de învățare mai slabe
Pun aici și una rea despre occidentul ăla în care lucrăm unii dintre noi ca să ne fie bine când ne întoarcem acasă și pe care îl deformăm de câte ori nu ne e bine cu noi și cu ale noastre. Tot pentru nițel echilibru.
E bine să fii în frunte cu tehnologia și inteligența artificială, dar uneori ea te poate omorî:
https://www.politico.eu/article/big-tech-artificial-intelligence-ai-dream-ireland-energy-nightmare/
Vești bune despre memorie, care, nu-i așa?, ne-ar putea salva
O singură veste bună, rapid, înainte de a vă îndemna iar să votați, pentru că da, doare, dar e sănătos: o să stăm pe viitor mai bine cu memoria, o să știm mai bine să luptăm cu Alhzeimerul, iar asta o să ne amintească poate mai des lucruri importante din trecutul nostru. Pentru că altfel, „cei care și-au uitat trecutul, sunt condamnați să-l repete”. Iar eu, personal, n-aș repeta comunismul.
Alzheimer’s Mice Have Memory and Brain Function “Rescued” by Cancer Drug
Final cu vot, politică şi poezie
Politica
poate
să
provoace
cel
mai
ucigaș
cancer
dacă
lăsăm
libertățile
câștigate
să
ne
fie
luate,
iar
una
dintre
cele
mai
importante
e
libertatea
de
a
vota
pe
cine
crezi
că
merită
să
conducă
pentru
următorii
patru,
cinci
ani.
Dacă
nu
credeți
asta,
analizaţi
cu
atenţie
toate
filmele
pe
care
le-ați
vizionat,
toate
cărțile
pe
care
le-ați
citit
şi
o
să
vedeți
că
totul
e
dragoste
și
politică.
Dacă v-ați dus deja la vot, puteți să vă bucuraţi mai apoi de încă câteva seri de teatru pe bune la FITCA 27, Festivalul de teatru clasic despre care colegul meu a scris aici:
„Ritualul” și „vraja” FITCA a început cu un veritabil spectacol: „Cântece șamanice” | Foto
Mergeți pe la expoziții prin Timișoara: expoziţia lui Caarravagio s-a deschis, Laurian Popa e încă la Jecza şi ar fi păcat să nu-l vedeți.
Sau citiți o carte bună, aşteptând vă vedeţi dacă prezidenţiabilul vostru ajunge în turul doi. Doare aşteptarea, dar e una dintre cele mai frumoase dureri.
Ce va ieşi, vom vedea. Oricum, fiţi pregătiţi: „disappointment is the greatest adventure!”
A fost scurt, tura asta, fără prea multe poveşti din alte lumi, dar nu fără poezie. Ea trece de toate dezamăgirile, de pe oriunde vin acestea, chiar şi în ţara asta lipsită de regulă de plase de siguranță:
Nimeni – P.Schultz, OMG (Traducere Vlad Dragoi)
Citește și:
Știri aproape ratate (4). Apă şi talpă. America deportărilor, România inaugurărilor. Puţin alcool, mult frig şi promisiunea că vom fi toți slabi
Știri aproape ratate (3). Politică de România, decizie de New York, câteva vorbe despre anxioşi şi tineri şi un sfat: nu faceţi AVC după ora 16.00!
Ştiri aproape ratate (2). Haideţi să fugim cu primarul, ca să nu mai fim atât de cinici
Știrile pe care aproape le-am ratat (1). Luminile lui Caravaggio, întunericul lui P. Diddy, jumătatea de baraj și Anul nou care n-a fost