Trei pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș, care se îndreptau spre un curs de specialitate, și-au oferit ajutorul și cunoștințele la accidentul produs în această dimineață între localitățile Sintea Mare și Țipar. Salvatorii au trecut prin zonă imediat după producerea evenimentului rutier, și chiar dacă la fața locului se afla deja un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, s-a alăturat acestuia în acordarea primului ajutor. Unul dintre cei trei pompieri a fost desemnat, în anul 2023, în cadrul ISU Arad, „Salvatorul anului”
„În această dimineață, între localitățile Sintea Mare și Țipari, trei colegi din cadrul Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș – plt adj. Rațiu Daniel, plt. adj. Deliman Valentin și plt. adj. Anghelescu Marian – au demonstrat încă o dată dedicarea și profesionalismul care definesc activitatea pompierilor. În timp ce se deplasau către un curs de specialitate, aceștia au observat un accident rutier produs între două autoturisme. Ajunși la locul evenimentului, au constatat că un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad se afla deja la locul evenimentului, acordând primul ajutor.
Cei trei subofițeri s-au alăturat rapid echipei medicale pentru a sprijini evaluarea și stabilizarea victimelor. Ulterior, a fost solicitat și un echipaj SMURD pentru a completa resursele de intervenție necesare. Cele două victime implicate în accident au fost preluate și transportate la spital, fiind conștiente și cooperante. Intervenția coordonată și rapidă a colegilor noștri a contribuit la asigurarea unei gestionări eficiente a incidentului.
De remarcat este faptul că plt. adj. Rațiu Daniel, unul dintre salvatorii implicați, a fost desemnat «Salvatorul anului 2023» de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Vasile Goldiș» al județului Arad, titlu care reflectă profesionalismul și dedicarea acestuia în misiunea de salvare a vieților. Acest exemplu de solidaritate și implicare demonstrează valorile esențiale care definesc activitatea pompierilor: curajul, devotamentul și grija față de semeni, indiferent de context.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență își exprimă aprecierea pentru cei trei salvatori și pentru modul exemplar în care reprezintă instituția noastră”, a transmis ISU Arad.
Citește și: Bilanțul pompierilor din weekend-ul trecut. 93 de situații de urgență