E sâmbătă dimineața, mâine se merge la vot, încerc și eu o șmecherie, cu toate că, se știe, ungurii stau cam prost la chestia asta. Încerc așadar să-i fentez pe colegii mai tineri, să meargă la vot, provocându-l la un dialog pe colegul din aceeași generație cu mine:
–
La
vârsta
noastră
mai
contează?
Pe
bune.
A
nins,
e
frig,
chiar
e
atât
de
important
să
te
duci
și
să
ștampilezi
acolo
pe
buletinul
de
vot
pe
cineva?
–
Contează
la
orice
vârstă.
La
vârsta
noastră
altceva
nu
mai
contează.
– Vali, să știi…
– Lajos, mă refeream la bucuria primei zăpezi. Pentru noi nu mai contează așa de mult. Uite, eu mătur zăpada de pe trotuar și sparg gheața, iar tu mă provoci. Asta-i bucurie?
– Noa, bine, știu și eu, și nu de azi de ieri, că democrația înseamnă vot, dar mai ales înseamnă respectul pentru voturile exprimate…
– … Și asumarea absenței de la vot.
– … Chiar dacă majoritatea sunt diferite de votul tău. Și, da, democrația vine la pachet cu libertatea. De a mătura zăpada sau de a povesti cu tine despre libertatea de a vota… obligatoriu.
– Știu și eu, Lajos? Noi am trăit și în vremurile în care votam obligatoriu, dar nu puteam alege. Acum e invers, se poate alege, dar pentru asta ar trebui mers la vot…
– Bine, respectul se referă mai ales la cei care ies bine din acest exercițiu: la cei aleși, cei care trebuie să transforme voința populară astfel exprimată în realitate.
– Măi, Lajos, ce mă tot aburești acolo… Din 14 concurenți, sigur unul este mai bun. Nu perfect, nu ideal, dar mai bun decât ceilalți. Pe vremuri, dacă puteam alege între Ceaușescu și oricine altcineva (putea fi și Zmeul Zmeilor), pe acel oricine îl alegeam…O aduci sau nu? Țuica, desigur. Să ne înecăm oful.
– Noa, am reușit să te ambalez. Așa-i, acum căutăm perfecțiunea. Să fie harnic și dedicat poporului, să fie cinstit și drept, să știe politică externă, să știe cum e cu armata mai bine decât generalii făcuți, oricum, la apelul de seară, să fie justițiar, să-i placă fotbalul nu golful, să meargă în străinătate pe jos, ca Avram Iancu la-ntâlnirea cu-mpăratul de la Viena, nu cu avion privat… Măi, Vali, m-ai lăsat să vorbesc singur? Și pisica a început să se uite urât la mine…
– Păi, tu filozofezi, eu mătur zăpada. Trecătorii se uită admirativ la mine, de tine nu le pasă… Savurez și eu momentul, deși niciunul nu candidăm.
– Măi, Vali, eu te las să mături în continuare, dar să nu te dai lovit mâine, la vot.
– Nici chiar așa. Clar mergem la vot…
– După care ne întâlnim la redacție să urmărim evoluția scorului.
– Dar, oare nu ne bruiază Lucian că vrea să vadă vreun meci…?
– Noa, vezi, măi Vali, cum vii tu cu întrebări dintr-asta de amețit pisicile înfometate?
– Apropo, Lajos, parcă ziceai de ceva pălincă de smochine… Sau a fost și asta ca o promisiune de campanie electorală? O aduci sau nu?
– Stai liniștit. Cu pălinca e bătută în cuie. Da’ și parcă ai promis ceva dulceață de ardei iuți…
– Dac-am promis, așa va fi. Fii atent, măi, Lajos….
– Atunci, gata, m-ai convins. A fost ușor, m-am dat și eu șmecher așa sâmbăta dimineața, de parcă nu asta ar fi perioada cea mai nasoală a săptămânii. Sâmbăta dimineața nu-ți iese nimic…
– Păi, da, măi, Lajos, de aia au pus votul duminica: să aibă omul timp să se trezească și să se gândească bine… Nu uiți de pălincă, da?
– Ce pălincă…? Nu era vorba de dulceață…?
– Lajos, vezi că și Alin merge la vot. De fapt, toți mergem. După care ne vedem la redacție.
– A, da, mi-am amintit: duc eu pălinca. Așa că, lasă tot și hai la vot!