Marius Mihalache & Band în concert la Arad, cu invitatul special Mihai Mărgineanu • Special Arad · ultimele știri din Arad

Marius Mihalache & Band în concert la Arad, cu invitatul special Mihai Mărgineanu • Special Arad · ultimele știri din Ar
📅 2025-01-30

Un eveniment muzical de excepție va avea loc la Palatul Cultural, pe data de 23 martie, de la ora 19:00: „Întoarcere la Origini”, un concert susținut de Marius Mihalache & Band, cu un invitat special, îndrăgitul artist Mihai Mărgineanu.

Concertul „Întoarcere la Origini” propune o călătorie muzicală prin muzica românească reinterpretată într-o manieră originală și captivantă. Publicul se va bucura de virtuozitatea lui Marius Mihalache la țambal, acompaniat de band-ul său, într-o fuziune de stiluri muzicale ce îmbină tradiția cu influențe moderne. Prezența specială a lui Mihai Margineanu va aduce un plus de savoare evenimentului, printr-un repertoriu ce va completa perfect atmosfera serii. Spectacolul promite o fuziune stilistică captivantă, îmbinând tradiția cu accente moderne, într-o manieră care va încânta publicul.

„Întoarcere la Origini”

„Am pornit într-o călătorie muzicală ce ne-a dus la rădăcinile poporului român, prin doine, cântece și descântece. De aici, am urmărit evoluția identității noastre muzicale, de la influențele orientale, occidentale și rusești până la crearea unui sunet modern, românesc.
Barbu Lautaru ne-a arătat că identitatea noastră muzicală este mult mai complexă decât folclorul pur. Am explorat bogăția muzicală a perioadei interbelice, când artiști precum Zavaidoc, Maria Tănase, Cristian Vasile, Titi Botez si ceva mai târziu Pheonix, au conturat un peisaj sonor romanesc, reușind sa creeze o sinteza multi-culturala ce descria perfect identitatea romanului secolului XX.
Ceea ce unește toți acești artiști, aparent atât de diferiți, este sentimentul românesc pe care îl transmit. Indiferent de genul muzical, ascultându-i, ne simțim romani.

Acest concert este o invitație la o reîntoarcere la esența muzicii noastre, o celebrare a valorilor culturale românești, prezentate într-o manieră distinsă. Ne dorim să oferim publicului o seară memorabilă, plină de emoție și rafinament. ” – Marius Mihalache
„Este o mare bucurie să fiu invitat în acest concert, mă leagă o prietenie de ani buni cu Marius. Va fi o seară specială, dedicată melomanilor care apreciază muzica autentică și interpretările de excepție.” – Mihai Mărgineanu

•Data: 23 Martie 2025
•Ora: 19:00
•Locația: Palatul Cultural
•Biletele pot fi achiziționate exclusiv online de pe Bilete.ro.

Marius Mihalache: Virtuos al țambalului

Marius Mihalache este recunoscut pentru interpretările sale inovatoare ale muzicii autentice românești, îmbinând tradiția cu influențe din jazz, clasic și world music.

Un excepțional artist al țambalului, a început să cânte la vârsta de 6 ani, iar la 17 ani interpreta pe scena operei SCALA din Milano arii celebre compuse de Rahmaninov, Chopin, Schuman, Schubert sau Mozart.

Unul dintre cele mai importante momente din cariera sa a fost întâlnirea cu Chick Corea, alături de care a susţinut o serie de concerte. Cântă și înregistrează alături de Gloria Gaynor, Nina Simone, Steve Vai, Kitaro şi de alţi muzicieni, cunoscuţi pe plan mondial.

Marius Mihalache, este muzicianul care a reuşit să confere ţambalului valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile, rivalizând cu sonorităţile specifice muzicii clasice.

În anul 2015 a fost invitat de către Cosmin Chivu (Director of the BA in International Performance Ensemble at the Pace School of Performing Arts din NYC, SUA), să faca parte din distribuția piesei celebre „Our Class”, scrisa de Tadeusz Slobodzianek, Broadway, NYC.

A compus coloanele sonore pentru mai multe filme şi seriale TV, cum ar fi „Filantropica” (2002), „Garcea şi oltenii” (2002), „La urgenţă”(2006), „Ticăloşii” (2007); Clanul Spranceana” (2007); „Marilena” (2009); „America, venim!” (2014); etc.

În lumea teatrului, muzica originală pentru piesa de teatru: Nathan Înteleptul după Gotthold Ephraim Lessing, coproducție a Teatrului Național Radu Stancă Sibiu și Teatrul Național din Stuttgart, regie a lui Armin Petras. Distins cu numeroase premii de-a lungul carierei sale, ultimul fiind Premiul Special al Senatului UNITER, pentru spectacolul-concert SĂFTIȚA, ce s-a aflat în stagiunea Teatrului Național București.

Mihai Margineanu

Cunoscut pentru stilul său inconfundabil și pentru hiturile sale, Mihai Margineanu este un artist complex, ce abordează cu succes diverse genuri muzicale. Muzica sa este inspirată din folclorul urban, unele melodii fiind preluări ale unor cântece vechi de pahar, iar altele fiind creații proprii în același gen. Versurile sale sunt adeseori explicite, conținând cuvinte necenzurate.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri special arad

Good News

Only good and positive news.