Pompierii arădeni au fost solicitați, în acestă după masă, să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la un atelier de tâmplărie situat pe strada Pădurii. Un bărbat care se afla în interiorul tâmplăriei, în momentul izbucnirii flăcărilor, a suferit arsuri la nivelul feței și la nivelul mâinilor. Echipajul SMURD sosit la fața locului a acordat îngrijiri medicale bărbatului care a suferit arsuri, acesta reușind să iasă din atelierului înainte ca focul să cuprindă întreaga încăpere în care se afla.
„În această după-amiază, în jurul orei 16:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Arad, pe strada Pădurii. Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată în interiorul atelierului, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Intervenția promptă a pompierilor a permis localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, protejând astfel imobilele învecinate.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 41 de ani, care s-a autoevacuat din interiorul atelierului. În urma evaluării medicale, acesta a fost transportat la spital, prezentând arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Urmează ca pompierii să stabilească cauza probabilă de producere a incendiului.