Primăria concluzionează: Într-un singur an, s-au economisit peste 27 milioane litri de apă grație sedumului • Special Arad · ultimele știri din Arad

Primăria concluzionează: Într-un singur an, s-au economisit peste 27 milioane litri de apă grație sedumului • Special Ar
📅 2024-09-08

Primăria Municipiului Arad a realizat un bilanț al economiei la apă realizată grație montării covoarelor de sedum în spațiile dintre liniile de tramvai. Redăm în întregime analiza publicată:

Din dorința de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor și în egală măsură pentru a îndeplini standardele europene în ceea ce reprezintă suprafețele de spațiu verde pe cap de locuitor, municipalitatea arădeană a implementat în urmă cu aproximativ un an de zile un proiect de înverzire a liniilor de tramvai. Pe o suprafață de aproape 30.000 mp s-a instalat un strat vegetal de Sedum, cunoscut și sub denumirea de „iarbă grasă”.

Dincolo de componenta estetică, liniile ecologice prezintă o serie de beneficii concrete: obținerea efectului de răcire ambientală, captează CO2 și microparticule, atenuează poluarea fonică, reține apa meteorică și o purifică,  toate acestea cu costuri de întreținere reduse.


(imagine termografică, realizată la liniile de tramvai)

Unul dintre avantajele majore al Sedumului este că poate fi menținut fără irigare și contribuie semnificativ la economisirea resurselor de apă în mediul urban. La nivelul municipiului Arad, într-un singur an s-a economisit peste 27 milioane de litri de apă care ar fi fost necesară pentru irigarea aceleiași suprafețe verzi în cazul în care se opta pentru înierbarea liniilor cu gazon. Mai mult decât atât, în ciuda faptului că de curând am parcurs una dintre cele mai lungi perioade de cod roșu de caniculă, plantele au supraviețuit schimbându-și doar culoarea în nuanțe de roșu.

Specialiștii mai spun că Sedumul este capabil să producă oxigen (pe parcursul unei zile o suprafață de 500 de m2 de Sedum poate produce oxigenul necesar pentru un om) și să filtreze cantități semnificative de substanțe nocive, CO2 din aer (1 mp de covor Sedum poate capta anual, în medie, între 0,4-2 kg poluanți nocivi din aer). Un simplu calcul făcut raportându-ne la suprafața de Sedum existentă în Arad, scoate în evidență valori care ne fac să apreciem că alegerea acestei metode de înverzire a liniilor de tramvai a fost una bună.

Municipalitatea arădeană nu s-a oprit aici. În cursul acestui an a fost implementat încă un proiect pilot: acoperișuri verzi pentru stațiile de transport în comun. Copertina stației de autobuz din Parcul Reconcilierii a fost acoperită cu un strat vegetal de Sedum. În cazul în care se dovedește că soluția este una sustenabilă, este posibil ca în câțiva ani, toate copertinele stațiilor mijloacelor de transport în comun să se „înverzească” în acest mod.

Utilizarea plantelor de Sedum și a altor plante rezistente la secetă permite realizarea de zone verzi sustenabile în orașe, reducând consumul de apă și contribuind la sănătatea ecosistemului urban. Astfel de zone nu doar că îmbunătățesc aspectul orașelor, dar le fac și mai plăcute și mai viabile, adaptându-se eficient la schimbările climatice și la resursele de apă tot mai limitate.

Nevoia de întreținere ale spațiilor verzi urbane în contextul lipsei resurselor de apă

Schimbările climatice, urbanizarea rapidă și încălzirea globală accentuează necesitatea extinderii urgente a zonelor verzi în orașe. Potrivit Băncii Mondiale, 56% din populația lumii trăiește în orașe, iar acest procent va ajunge la 70-80% până în 2050. Aceasta înseamnă că 7 din 10 oameni vor locui în orașe la nivel global. Inundațiile catastrofale recente și schimbările climatice au amplificat aceste probleme.


(Efectul de insulă de căldură urbană este cauzat de multitudinea de suprafețe construite, care absorb și rețin căldura în timpul zilei și o eliberează înapoi în atmosferă seara)

Suprafețele verzi contribuie la reducerea temperaturilor urbane, la îmbunătățirea calității aerului și la crearea unui mediu sănătos și locuibil pentru locuitori. În conformitate cu reglementările Uniunii Europene și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, orașele trebuie să asigure cel puțin 26 de metri pătrați de spațiu verde per locuitor. Această normă este considerată minimul necesar pentru a asigura un mediu urban sănătos, însă Bucureștiul, și numeroase alte orașe din țară se află mult în urma acestor cerințe. În prezent, suprafața verde pe cap de locuitor în București este estimată la aproximativ 9-10 metri pătrați, mult sub standardele europene. Această deficiență în orașele mari are multiple consecințe negative: lipsa spațiilor verzi contribuie la efectul de insulă de căldură urbană, temperaturile sunt considerabil mai ridicate decât în zonele rurale sau mai verzi; calitatea aerului este slabă datorită conținutului ridicat de dioxid de carbon și a altor poluanți; iar accesul limitat la zone verzi și oportunități pentru activități recreative în aer liber afectează sănătatea mentală și fizică a locuitorilor.


(Avantajele directe ale spațiilor verzi urbane asupra ecosistemului)

Pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor și pentru a îndeplini standardele europene, orașele mari trebuie să extindă semnificativ suprafața zonelor verzi în viitorul apropiat. Atingerea standardelor va necesita investiții semnificative și o planificare urbană atentă, dar beneficiile pentru sănătatea și bunăstarea locuitorilor vor justifica pe deplin aceste eforturi.


(Infrastructura verde este esențială pentru un mediu de viață sănătos)

Întreținerea acestor zone verzi pentru a le menține sănătoase și estetice pune o presiune considerabilă asupra administrației orașului și a resurselor de apă disponibile. În București, udarea spațiilor verzi publice este o activitate semnificativă în cadrul gestionării mediului urban. În anul 2022, Primăria Municipiului București a raportat utilizarea a aproximativ 2 milioane de metri cubi de apă pentru udarea spațiilor verzi publice, inclusiv parcuri și grădini.

Schimbările climatice au un impact semnificativ asupra regimului de precipitații în multe regiuni, ceea ce a complicat substanțial gestionarea resurselor de apă, în special pentru irigații. În condițiile actuale, cu fenomene meteorologice extreme tot mai frecvente, sursele de apă sunt limitate și trebuie administrate cu mare atenție în timpul perioadelor de secetă prelungite. Această situație este relevantă și în contextul spațiilor verzi urbane, unde cerințele pentru irigații pot fi semnificative.

În multe orașe europene, introducerea unor restricții de irigare a zonelor verzi a devenit o măsură necesară pentru a economisi apă. De exemplu, în Spania, Portugalia, Franța și Germania au fost implementate reguli stricte privind irigațiile pentru a gestiona resursele de apă în perioadele de secetă.

În fața acestor provocări, există o presiune crescută asupra planificării urbane de a găsi soluții inovative care să optimizeze infrastructura verde a orașelor. Aceste soluții ar trebui să fie nu doar eficiente din punct de vedere al consumului de apă, dar și să contribuie la reducerea impactului asupra mediului și să sprijine biodiversitatea urbană. Prin adoptarea unor practici mai sustenabile în gestionarea apelor, cum ar fi utilizarea sistemelor de irigare inteligente, colectarea și utilizarea apelor pluviale, și utilizarea plantelor tolerante la secetă, care necesită mai puțină apă, orașele pot răspunde mai eficient la provocările urbanizării rapide.

Pe de altă parte, variațiile meteorologice extreme, cum ar fi perioadele lungi de secetă urmate de ploi abundente, pun mari provocări sistemelor de canalizare urbane, care se luptă să gestioneze volumul mare de apă într-un timp scurt. Suprafețele construite nu sunt capabile să absoarbă sau să conducă la evacuări aceste cantități importante de apă în mod eficient, ceea ce duce adesea la supraîncărcarea rețelelor de canalizare și la pierderea resurselor de apă.

Extinderea zonelor verzi oferă o soluție potrivită și la acestă problemă întrucât suprafețele funcționează ca niște bureți naturali care pot absorbi o cantitate foarte mare de apă provenită din precipitații intense. Astfel, infrastructura verde poate facilita funcționarea corespunzătoare a sistemelor de canalizare urbane.

În acest context, peisagistica urbană nu mai poate avea doar un rol decorativ; zonele verzi aduc numeroase beneficii în crearea unui mediu urban mai plăcut și mai sănătos. Acestea contribuie semnificativ la reducerea temperaturilor urbane prin evapotranspirație, curăță aerul de dioxidul de carbon și alte substanțe nocive, produc oxigen, asigură izolație termică și fonică, contribuie în mare măsură la gestionarea apelor pluviale și creează o imagine mai estetică și mai prietenoasă a mediului urban.


(O plantație biodiversă cu plante perene floricole și diferite specii de Sedum, Arad)

Proiectele de peisagistică trebuie, așadar, să se concentreze nu doar pe estetica peisajului, ci și pe soluționarea problemelor ecologice, asigurarea sustenabilității și biodiversității, și maximizarea beneficiilor pe care le pot aduce ecosistemului urban. Reducerea resurselor de apă și schimbările climatice impun o administrare economică a apei, cu interdicții tot mai frecvente privind irigațiile în zonele verzi urbane, ceea ce încurajează societatea să găsească soluții care să ofere rezultate maxime cu investiții minime în infrastructura verde.
Mentenanța suprafețelor înierbate este extrem de consumatoare de apă, mai ales în perioadele de secetă, când necesită o cantitate mare de apă pentru a rămâne sănătoase. Chiar și cu sisteme moderne de irigații, frecvența mare a necesității de udare a gazonului impune un consum semnificativ de resurse de apă. Norma de udare a gazonului pe 1 m2 este reglementată de SNiP (Norme și Reguli Tehnico-Sanitare). Acest consum este de aproximativ 15-20 de litri pe metru pătrat de parcelă. Această rată este optimă pentru o frecvență de udare de o dată sau de două ori pe săptămână. Dacă există o tendință de compactare a bazei de pământ, atunci consumul crește la 25 de litri pe metru pătrat. În plus, întreținerea gazonului, inclusiv tunderea frecventă a ierbii, combaterea buruienilor și aplicarea de îngrășăminte, consumă, de asemenea, resurse economice și energetice semnificative.

Pentru a economisi utilizarea resurselor, este recomandat ca pentru planurile de înverzire urbană să se folosească plante care necesită un nivel minim de întreținere și sunt capabile să prospere în condiții de secetă, acolo unde funcțiile spațiilor verzi permit acest lucru (de exemplu suprafețe verzi decorative, fără călcare zilnică).

Un exemplu de plante rezistente este Sedumul, care aparține familiei suculentelor și poate stoca o cantitate mare de apă în frunzele sale, adaptându-se foarte bine la condițiile meteorologice extreme. Covorul de Sedum oferă acoperire verde în proporție de 95% imediat după plantare, cu rădăcini puternice și rezistență la poluarea urbană. În plus, plantele Sedum sunt capabile să producă oxigen (pe parcursul unei zile o suprafață de 500 de m2 de Sedum poate produce oxigenul necesar pentru un om) și să filtreze cantități semnificative de substanțe nocive, CO2 din aer (1mp de covor Sedum poate capta anual, în medie, între 0,4-2 kg poluanți nocivi din aer).

Un avantaj major al Sedumului este că poate fi menținut fără irigare și contribuie semnificativ la economisirea resurselor de apă în mediul urban. Plantele pot supraviețui în lunile fierbinți de vară fără irigare, își schimbă culorile în nuanțe de roșu în timpul perioadelor secetoase pe la sfârșitul sezonului de vară, revenind la verde odată cu sosirea ploilor de toamnă. Covorul de Sedum oferă astfel o soluție sustenabilă și eficientă din punct de vedere al resurselor pentru extinderea zonelor verzi în mediul urban.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri special arad

România a obținut locul doi în Europa și opt în lume la olimpiada de informatică

România este pe locul opt în lume şi locul doi în Europa la ediţia din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Informatică. Elevii români au... The post România a obținut locul doi în Europa și opt în lume la olimpiada de informatică appeared first on Special Arad · ultimele știri din Arad.

Un bărbat și-a omorât soția și cei doi copii apoi a ieșit pe stradă și a atacat oameni la întâmplare

Un bărbat cu un istoric de probleme psihiatrice şi-a înjunghiat mortal soţia şi pe cei doi copii mici ai lor la Mormant, un orăşel liniştit... The post Un bărbat și-a omorât soția și cei doi copii apoi a ieșit pe stradă și a atacat oameni la întâmplare appeared first on Special Arad · ultimele șt...

Sat din România cu un singur locuitor, cumpărat cu 80.000 de euro

Un sat din România, aflat la granița dintre județele Hunedoara și Alba, a fost cumpărat în întregime de un om de afaceri pentru 80.000 de... The post Sat din România cu un singur locuitor, cumpărat cu 80.000 de euro appeared first on Special Arad · ultimele știri din Arad.

Ordine de protecție emise de polițiștii arădeni pe numele unor tineri din județele Timiș și Bihor

Polițiștii arădeni au emis ordine de protecție pe numele a doi tineri de 24, respectiv 21 de ani, din județele Timiș și Bihor, în timp... The post Ordine de protecție emise de polițiștii arădeni pe numele unor tineri din județele Timiș și Bihor appeared first on Special Arad · ultimele știri din ...

Polițist aflat în timpul liber, a dezarmat un bătăuș care a luat la bătaie alți 6 bărbați într-un magazin din Hunedoara

Șase bărbați au fost snopiți în bătaie de un individ, în vârstă de 56 de ani, din Hunedoara. Agresorul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a... The post Polițist aflat în timpul liber, a dezarmat un bătăuș care a luat la bătaie alți 6 bărbați într-un magazin din Hunedoara appeared first on...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..