Comunicat USR: Taxele și impozitele din Arad puteau fi mult mai mari dacă, în lipsa votului din CLM Arad, se ajungea la aplicarea efectului legii (P) • Special Arad · ultimele știri din Arad

Comunicat USR: Taxele și impozitele din Arad puteau fi mult mai mari dacă, în lipsa votului din CLM Arad, se ajungea la
📅 2024-12-28

Votul consilierilor locali ai USR Arad din 23 decembrie 2024 a generat multe dezbateri și controverse, așa cum este și normal într-o comunitate vie. Însă dincolo de orice opinii pro (puține) sau contra (multe), acest vot nu este lipsit de o motivare solidă. Iar această motivare este determinată de nimic altceva decât de interesul arădenilor.

Codul fiscal prevede clar și răspicat ce se întâmplă în lipsa unei decizii a consilierilor locali privind impozitele și taxele locale pentru anul viitor: aparatul de specialitate al primarului aplică automat nivelurile maxime permise de Codul fiscal. La acestea se adaugă și indexarea cu rata inflației, de asemenea obligatorie prin lege (art. 491).

Ca atare, în lipsa unui consens în Consiliul local, ar fi rezultat o creștere automată aplicată de aparatul administrativ din Primăria Arad. Creșterea ar fi dus toate impozitele și taxele locale la valoarea lor maximă permisă de Codul fiscal, la această valoare maximă urmând să se aplice indexarea cu inflația. Câteva exemple sunt relevante.

La persoane fizice rezidențial maximul legal ar fi fost de 0,2%, Consiliul Local a stabilit 0,15%, ceea ce reprezintă o creștere de 25% (0,12% + 0,03%). De exemplu, un apartament în zona A de 60 mp ar fi plătit un impozit majorat prin efectul legii de 430 de lei anual, față de cca. 250 de lei anual rezultat în urma votului.

La terenurile curți construcții valoarea impozabilă ar fi devenit cca. 22.250 lei/ha, față de 11.375 lei/ha cât a rezultat în urma votului. Față de cca. 9.000 lei/ha în 2024, creșterea este de cca. 25%. De exemplu, un teren intravilan în zona A cu o suprafață de 250 mp ar fi generat un impozit de cca. 565 de lei fără votul CLM Arad. Valoarea rezultată în urma votului este de cca. 285 de lei, cu mult sub cota maximă legală.

La persoane juridice nerezidențial creșterea prin efectul legii ar fi dus cota de impozitare la 1,95%, față de 1,57% rezultată în urma votului. La fel, la persoane fizice nerezidențial cota ar fi urcat la 1,5%, mult peste 0,63% cât a fost votat în CLM.

Exemplele, desigur, pot continua.

Dacă indexarea cu inflația este o obligație legală care nu poate fi evitată, ea trebuiend aplicată în fiecare an indiferent de opinia consilierilor locali sau a arădenilor, cotele de impozitare pot face obiectul negocierii în Consiliul local. Cel mai bun rezultat al acestei negocieri a redus creșterea propusă în vară de 60% la maxime cuprinse între 5 și 25% în funcție de categoria de impozit.

Dincolo de controversele generate de orice majorare de taxe, trebuie subliniat că aleșii locali trebuie să ia decizii responsabile, fundamentate și orientate spre interesul public. Fără acest vot, arădenii s-ar fi confruntat cu un adevărat dezastru fiscal, în care toate impozitele și taxele locale, indexate cu rata inflației, ar fi atins plafonul maxim din Codul Fiscal. De aceea, soluția adoptată, chiar dacă nu este pe placul tuturor (consilierii locali incluși), este una care limitează considerabil creșterile și contribuie la echilibrarea bugetului local.

USR Arad își asumă și pe mai departe rolul de garant al transparenței și eficienței în cheltuirea banului public, urmărind ca orice resursă suplimentară să fie administrată cu maximă responsabilitate. Ne dorim să asigurăm o comunicare constantă cu cetățenii și să monitorizăm, prin instrumentele conferite de lege și de statutul consilierilor locali, modul în care aceste majorări se transpun în investiții benefice pentru oraș. Rămânem deschiși dialogului cu toți arădenii și cu mediul de afaceri, deoarece numai printr-o colaborare onestă și prin punerea pe masă a tuturor opțiunilor putem găsi cele mai bune soluții pentru dezvoltarea durabilă a Aradului.

Biroul Filialei Municipale al USR Arad

N.B. Articolul 491 Cod fiscal

(1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu excepția impozitului/taxei pe clădiri care se actualizează anual în baza valorilor clădirilor și terenurilor acoperite de acestea, cuprinse în Studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, administrate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

(3) Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).

Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri special arad

Incendiu la o pensiune din Chesinț! Nicio persoană nu era cazată în ea

Un incendiu a izbucnit în această seară la o pensiune cu regim de înălțime P+M, din localitatea Chesinț. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad... The post Incendiu la o pensiune din Chesinț! Nicio persoană nu era cazată în ea appeared first on Special Arad · ultimele știri di...

Accident rutier în zona gării din Arad! Unul dintre autoturisme s-a întors cu roțile în sus

Pompierii arădeni au fost chemați de urgență să intervină la un accident care a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Caius Iacob,... The post Accident rutier în zona gării din Arad! Unul dintre autoturisme s-a întors cu roțile în sus appeared first on Special Arad · ultimele știri din Arad.

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” se pregătește deja pentru Luna plină de teatru | Program Ianuarie – Februarie 2025

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” va începe anul 2025, între 9 ianuarie și 16 februarie, cu o nouă ediție „Luna plină de teatru”. Ca în fiecare... The post Teatrul Clasic „Ioan Slavici” se pregătește deja pentru Luna plină de teatru | Program Ianuarie – Februarie 2025 appeared first on Special ...

Decesele anului 2024. Helmut Duckadam, Nicu Covaci, Marius Bațu, Gabriel Cotabiță, Alain Delon, James Earl Jones, Gena Rowlands și Roberto Cavalli, printre alții

A mai trecut un an, un alt an în care au părăsit lumea celor vii mulți oameni celebri, atât la nivel local sau național, cât... The post Decesele anului 2024. Helmut Duckadam, Nicu Covaci, Marius Bațu, Gabriel Cotabiță, Alain Delon, James Earl Jones, Gena Rowlands și Roberto Cavalli, printre alți...

Poveste cutremurătoare în prag de An Nou, din Aradul Nou… Loial până la moarte și dincolo de ea

Norbert, un cititor al site-ului nostru a sunat pe la redacție și ne-a relatat ce a observat la marginea drumului, chiar la ieșirea din Aradul... The post Poveste cutremurătoare în prag de An Nou, din Aradul Nou… Loial până la moarte și dincolo de ea appeared first on Special Arad · ultimel...

Craniu uman descoperit pe câmp, aproape de Tisa Nouă

Polițiștii arădeni au fost alertați ieri, la orele amiezii, de descoperirea făcută de un cioban. Acesta a găsit un craniu uman, fără trup, pe un... The post Craniu uman descoperit pe câmp, aproape de Tisa Nouă appeared first on Special Arad · ultimele știri din Arad.

Marcel Dobrițoiu avea 40 de ani, era tatăl a trei copii minori și a fost ucis la vânătoare de omul de afaceri Victor Roman

O adevărată dramă a întristat comunitatea din satul Verdea, comuna Răcoasa, în această seară, scrie editiedevrancea.ro. Marcel Dobrițoiu (40 de ani), un bărbat extrem de... The post Marcel Dobrițoiu avea 40 de ani, era tatăl a trei copii minori și a fost ucis la vânătoare de omul de afaceri Victo...

Micovschi și Rareș Pop rămân la Rapid! „Mico” era primul pe lista de dorințe a lui Rednic

Mircea Rednic l-a avut pe primul loc pe lista de dorințe pentru această iarnă pe Claudiu Micovschi, fostul fotbalist al echipei arădene din sezonul trecut,... The post Micovschi și Rareș Pop rămân la Rapid! „Mico” era primul pe lista de dorințe a lui Rednic appeared first on Special Arad · ultime...

Revelion cu 3 Sud Est în fața Primăriei Arad (Program)

Primăria Municipiului Arad va organiza o petrecere de Revelion, în centrul Aradului, cu artiști arădeni și nu numai, care își propun să ofere o atmosferă... The post Revelion cu 3 Sud Est în fața Primăriei Arad (Program) appeared first on Special Arad · ultimele știri din Arad.

Paul Copaci și prietenii săi au câștigat prima ediție a Cupei „Copa” la tenis cu piciorul de la baza Red & White

Paul Copaci, fostul fotbalist al echipei UTA actualmente la Olimpia Satu Mare, împreună cu prietenul său Sorin Pantea au organizat prima ediție a Cupei „Copa”... The post Paul Copaci și prietenii săi au câștigat prima ediție a Cupei „Copa” la tenis cu piciorul de la baza Red & White appeared...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.