Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat cinci cetăţeni din Sri Lanka și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascunși în două mijloace de transport.
„În data de 9 decembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în România.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în portbagajul autoturismului, trei cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani.
De asemenea, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport poliţiştii de frontieră au descoperit, în lada de depozitare aflată în partea laterală a semiremorcii, doi cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Sri Lanka, în vârstă de 34, respectiv 45 de ani.
Având în vedere aspectele constatate, colegii noștri au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția de Frontieră.
Citește și: 9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție. Cum a luptat DGA Arad, anul acesta, cu corupția