Poziția a treia în din acest top este ocupată de Sibiu, primăria de aici obținând anul trecut din plata parcărilor publice o sumă apropiată de cea a Primăriei Arad: 9.983.667,62 lei.
Potrivit datelor făcute publice de Data Parking, în anul 2023, Primăria Oradea administra 27.855 de locuri de parcare publice, Aradul 20.467 de locuri de parcare, în timp ce Sibiu, care ocupă locul trei la venituri, administra un număr mult mai mare de parcări decât Aradul și Oradea: 29.343.
Explicația stă, desigur, în taxele pe care primăriile le percep pentru locurile de parcare amenajate, în condiţiile în care o oră/o zi de parcare cu plată în Oradea e de două ori mai scumpă decât în Arad, în timp ce în Sibiu sunt unele dintre cele mai mici tarife la parcare pe zi şi pe oră. Abonamentele de parcare din Sibiu sunt unele dintre cele mai ieftine, după cum aţi putut citi și mai jos:
Arad, orașul cu (unele dintre) cele mai scumpe abonamente de parcare. Cât costă abonamentele comparativ cu Oradea, Timișoara, Sibiu, Brașov sau Sighișoara
La nivel naţional, Aradul ocupă poziția a 10 în topul realizat de Parking Data, la veniturile încasate de data această din parcările cu plată (aici nu intra și parcările de reședință), cu un venit obținut anul trecut de 4.589.747 de lei, din taxarea cele 6.287 de locuri de parcare cu plată.
Primul loc este ocupat de București (49.140.511 de lei obținuți din taxarea a 45.280 de locuri de parcare cu plată), urmat de Cluj-Napoca (26.628.213 de lei din 8.224 de locuri de parcare) și Oradea (18.286.107 de lei din 7.355 de locuri de parcare).
Următoarele locuri în top revin orașelor: Timișoara (16.744.948 de lei din 22.580 de locuri de parcare), Sibiu, Brașov, Constanța, Târgu Mureș și Suceava.
Pentru a indica eficiența veniturilor încasate pentru parcări, realizatorii topului au calculat și câți bani au făcut primăriile din administrarea unui loc de parcare (venit per loc de parcare). Oradea prinde şi aici TOP 3 al municipiilor de talie medie, primăria scoțând dintr-un loc de parcare un beneficiu de 968.80 de lei!
Suma este imensă dacă amintim că media veniturilor obţinute de orașele medii pentru un loc de parcare a fost calculată la 287.80 de lei. În fapt, Oradea ocupă o poziție bună și în topul național cu acestă sumă, semn că parcările de aici sunt scumpe.
Și Aradul este mult peste media pe ţară, cu un venit per loc de parcare de 490.15 de lei. Sibiu este tot peste media pe ţară, cu 340.24 lei venituri dintr-un loc de parcare, dar nici acest oraş şi nici municipiul Arad nu prind aici TOP 3.
Târgu Mureş, cu 1.145.80 de lei pe un loc de parcare, şi Satu Mare, cu 731.11 de lei venituri obţinute din administrarea unui loc de parcare, ocupă primele locuri în acest clasament, alături de Oradea.
Timişoara cu cele 83.500 de locuri de parcare, cele mai multe locuri de parcare dintr-un oraș din România, nu prinde TOP 3 oraşe mari, când vine vorba de veniturile obţinute din administrarea parcărilor. Suma obţinută de Primăria Timişoara din gestionarea parcărilor publice în anul 2023 a fost calculată de Parking Data la 19.664.677 de lei. Dublu faţă de Arad şi Sibiu, dar mult mai puţin decât adunase Primăria Oradea din parcările publice pe care le administrează.
Primăria Timişoara administrează însă şi multe parcări pentru care nu percepe tarife.
În
topul
oraşelor
mari,
înainte
de
Timişoara
(poziția
a
6-a)
se
află
Bucureştiul,
primul
loc,
sectoarele
de
aici
(locul
doi
fiind
ocupat
de
Sectorul
4)
şi
Clujul,
locul
3.
Bucureștiul
a
încasat
în
anul
2023
din
sistemul
de
parcare
cu
plată
suma
de
58.241.576
de
lei,
Sectorul
4
suma
de
37.916.203
de
lei,
iar
Cluj-Napoca
37.856.829
de
lei.
Cu 1,286.25 de lei venituri obţinute dintr-o loc de parcare, Bucureştiul (care administrează 45.280 de locuri de parcare) ocupă locul 1 şi în acest top al eficienţei. Cluj-Napoca (care administrează 42.596 de parcări) a încasat doar 888.74 de lei în 2023 pentru un loc de parcare, mai puțin decât Oradea, municipiu inclus într-o altă categorie.
Media naţională a veniturilor încasate pentru un loc de parcare în oraşele mari a fost calculată la 472.97 de lei. Timişoara este la jumătate din media naţională pentru oraşele mari: 235.51 lei, sumă similară cu cea încasată de Primăria Arad.
Realizatorii raportului privind „Inventarul parcărilor publice din România” care include topurile amintite de noi mai sus precizează, încă din start, că în ultimul an se constată „cea mai mare creștere de până acum a volumului încasărilor din parcările publice în România, cu o creștere de aproape 50 % (452 milioane lei față de 314 milioane de lei anul anterior)”, o creştere de peste 3 ori în 5 ani. Totul, însă, în condițiile în care „creşterea veniturilor în 5 ani de 300% se bazează pe o creştere a numărului locurilor publice de parcare de doar 17% în 5 ani”.
”Numărul
total
al
parcărilor
publice
a
crescut
foarte
puțin
faţă
de
anul
precedent
(1,353
milioane
față
de
1,299
milioane),
însă
a
crescut
foarte
mult
volumul
veniturilor
încasate
din
parcările
publice”,
se
aminteşte
şi
mai
jos
în
raport.
Despre cât de greu se fac noi locuri de parcare în România și, mai apoi, la Arad, într-un alt material.
Mai amintim doar că 148 de orașe taxează parcarea în România, dar în ţară există alte 144 de orașe care încă nu taxează parcarea, şi că aproximativ 23% din numărul locurilor publice de parcare sunt fără plată în 2023 (311.344), potrivit Parking Data.
Cum s-a ajuns la sumele de mai sus? Prin taxele impuse de primării pe locurile de parcare pe care le administrează: parcarea cu ora, parcarea pe zi, abonamentele de parcare. Cât costă parcările cu plată pe ore şi pe zile în vestul ţării?
O oră de parcare cu plată în zona ultracentrală a Aradului e mai ieftină decât în municipii precum Oradea sau Timișoara, dar e mai scumpă decât la Sibiu sau Braşov.
Potrivit aplicației Tpark, folosită ca modalitate de plată a parcărilor în toate municipiile incluse în această secţiune a materialului, o oră de parcare în Zona Zero din Arad costă 3.15 lei, iar în zona zona 1 – 2.63 lei, în timp ce plata parcării pe o zi în zona 1 costă 21 lei. În zona 0 acest tip de parcare nu este posibil.
La Oradea, care conduce de departe topul celor mai scumpe parcări cu plată din Vest, pe oră şi pe zi, o oră de parcare în zona ultracentrală costă 8 lei, în zona 1 – 4 lei, în timp ce în zona 2 – 3 lei. O zi de parcare cu plată, costă, pentru zona 2, unde acest tip de parcare este posibil, 30 de lei.
La Timişoara, o oră de parcare în zona ultracentrală, Zona Green, costă 4 lei, iar în zona Red 2 lei, în timp ce șederea pe mai departe în parcarea din Zona Green este calculată, progresiv, la 7 lei/ora. Pe aplicația Tpark nu există posibilitatea de plată a unei zile de parcare aici.
Am decis să aruncăm un ochi și la parcările cu plată din orașele Sibiu, Brașov, Sighișoara etc., pentru a avea o imagine cât mai clară a costurilor pe care cetățenii le acoperă pentru staționarea în zonele parcările cu plată.
La Sibiu, în zona A, o oră de parcare costă 2.59 lei, în zona B tot 2.59 lei, în zonele C și D – 1.44 lei, în timp ce o zi de parcare în zonele cu plată din oraș (A,B,C,D) costă 12.67 lei în aplicaţia Tpark.
La
Braşov,
în
zona
ultracentrală,
o
oră
de
parcare
costă
3
lei,
iar
o
zi
de
parcare
în
această
zonă
24
lei,
în
timp
ce
în
Zona
1
o
oră
de
parcare
costă
2
lei,
iar
o
zi
de
parcare
16
lei.
La
Deva
o
oră
de
parcare
în
zona
A
costă
2.10
lei,
iar
în
zona
B
–
1.05
lei.
La
Sighişoara,
unul
dintre
oraşele
preferate
de
turişti,
o
oră
de
parcare
în
Zona
A
costă
5.65
lei,
iar
o
zi
de
parcare
tot
aici
20.83
lei,
în
timp
ce
în
zona
B
o
oră
de
parcare
e
4.76
lei,
iar
pentru
o
zi
se
plătește
16.96
lei.
La
Hunedoara,
primăria
pare
să
nu
fi
împărțit
oraşul
pe
zone,
existând
un
singur
tarif:
1
ora
costă
3.36
lei,
o
zi
20.14
lei.
La
Baia
Mare,
situația
pare
similară
cu
cea
de
la
Hunedoara.
Există
un
singur
tarif
pentru
plata
parcărilor:
1
oră-
5.25
lei,
o
zi
–
12.60
lei.
Trebuie precizat aici că prețul include și taxele pe care Tpark le percepe pentru aplicație, de unde și diferența dintre tarifele incluse în hotărârile de consiliu și plata efectivă pentru un loc de parcare.
Ce venituri s-au obţinut din amenzile date în parcările publice şi ce facilităţi oferă primăriile când vine vorba de parcări în oraş şi cui, în materialele viitoare pe această temă.
Citește și:
• Arad, orașul cu (unele dintre) cele mai scumpe abonamente de parcare. Cât costă abonamentele comparativ cu Oradea, Timișoara, Sibiu, Brașov sau Sighișoara
• 21.900 de lei – rezervarea unui loc de parcare în centrul Aradului. Subiectul a încins internetul
• Noul Regulament de parcare intră în vigoare de săptămâna viitoare
• Parcări mai scumpe, pentru timp mai scurt și abonamente anulate în centrul Aradului
• Un loc de parcare, vă rog, lângă Piața Catedralei!