Potrivit Gândul, în casa primarului s-ar fi găsit 300.000 de euro bani gheață, în vreme ce la biroul edilului au fost găsiți alți 10.000 de euro. Totodată, sume considerabile s-ar fi găsit și la mama primarului, respectiv ”15.000 – 25.000 de euro”. Toți acești bani au fost sechestrați de anchetatorii DNA.
Primarul din Sinaia este obligat, prin controlul judiciar pe cauțiune stabilit la finalul audierii și perchezițiilor din 23 februarie, să se prezinte în cinci zile la DNA pentru a depune garanție cei 600.000 de lei sau imobile, mașini ori alte bunuri mobile de aceeași valoare. Altfel, procurorii pot cere instanței să îi înlocuiască măsura controlului judiciar cu arestul preventiv, pe motiv de nerespectare a obligației cauțiunii.
În exclusivitate pentru Gândul, sursele judiciare spun însă că primarul nu ar avea niciun ban în afara sumelor uriașe găsite și ridicate de procurori la percheziții
Mai mult, nici vila, pensiunea și restaurantul din Sinaia, la fel ca și castelul din Franța, nu ar fi pe numele lui, deci nu ar putea fi puse la dispoziția procurorilor în schimbul cauțiunii stabilite.
În aceste condiții, spun sursele citate, primarul Vlad Oprea ar dori să ceară la DNA o ”păsuire” privind cauțiunea. Vlad Oprea ar vrea să le solicite procurorilor DNA să îi prelungească termenul de depunere a cauțiunii pe motiv de lipsă de lichiditate.
Cererea primarului ar veni cu argumentul că vrea ”să vândă rapid” proprietăți ale familiei, pentru a face rost de cei 600.000 de lei stabiliți de procurori.
Vlad Oprea mai are la dispoziție și ziua de marți pentru a se încadra în termenul de 5 zile stabilit de procurori pentru plata cauțiunii. Asta pentru că legea spune că la calcularea termenelor pe zile nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua în care acesta se împlineşte. Cum primarul din Sinaia a primit controlul judiciar pe cauțiune în 23 ianuarie, practic, 29 ianuarie este ziua în care procurorii pot să constate dacă și-a îndeplinit sau nu obligația și să solicite judecătorilor arestarea lui preventivă.
Citește și: Chatbot-ul chinez DeepSeek a depășit ChatGPT. Acțiunile marilor companii IT din SUA au scăzut drastic