Primul pacient din lume tratat cu celule stem, pentru prima dată în România (FOTO-VIDEO)

Primul pacient din lume tratat cu celule stem, pentru prima dată în România (FOTO-VIDEO)
📅 2024-12-10

Matthew Farrow, primul pacient care a beneficiat de tratamentul revoluționar, a vorbit românilor despre experiența lui și despre cum i-a fost influențată viața după acest tratament.

Matthew Farrow, primul pacient din lume tratat cu succes cu celule stem recoltate din sânge provenit din cordon ombilical, a fost invitatul special al Conferinței de presă organizată joi, 16 noiembrie 2023, la București, de Biogenis – Banca de celule stem, în contextul Zilei Internaționale a Sângelui de Cordon Ombilical, cu scopul de a crește gradul de conștientizare și de educație privind importanța recoltării celulelor stem la nașteri, din sânge din cordonul ombilical, și beneficiile acestora în terapii.

Am avut privilegiul să găzduim o conferință de presă memorabilă, marcând prima vizită în România a lui Matthew Farrow, primul pacient din lume care a beneficiat de un transplant de celule stem recoltate din sângele de cordon ombilical la 6 octombrie 1988. Această întâlnire a fost cu adevărat istorică și reprezintă un moment de referință pentru băncile de celule stem din țara noastră”, a transmis dr. George Bogdan Bulumac, manager general Biogenis – Banca de celule stem, membră a grupului FamiCord, cel mai mare grup de bănci de celule stem din Europa și al treilea ca mărime la nivel mondial, pe contul său de socializare.

Matthew Farrow

Matthew Farrow a venit în România la iniţiativa băncii de celule stem Biogenis, pentru a împărtăşi povestea sa și a ajuta la creşterea gradului de conştientizare şi înţelegere a beneficiilor medicale în urma recoltării celulelor stem din sângele de cordon ombilical. În urnă cu 35 de ani, pe data de 6 octombrie 1988, Matthew a devenit primul pacient din lume a cărei viață a fost salvată de un transplant de celule stem din sângele de cordon ombilical, după ce fusese diagnosticat cu Anemie Fanconi (AF), o formă severă de cancer al sângelui, o boală ereditară care împiedică formarea de celule noi în măduva osoasă. Donatorul a fost sora sa mai mică, Alison Farrow.

La 2 ani şi jumătate, mama a observat că e ceva în neregulă cu mine, iar când am ajuns la medic, aceștia au spus că voi supravieţui doar până la vârsta de 6 ani. Cu ajutorul transplantului de celule stem am reuşit să sparg această barieră. Transplantul s-a făcut de la sora mea mai mică. La naștere, i-au colectat celulele stem. În ianuarie, mi-am sărbătorit a șasea aniversare la Paris. Nu trebuia să trăiesc până la vârsta de șase ani și totuși am putut să îmi sărbătoresc ziua de naștere cu familia mea, în Paris, pentru că celulele stem din sângele cordonului ombilical mi-au salvat viața”, a povestit Matthew Farrow, la conferința de la București.

Pentru a se ajunge însă la reușita transplantului a fost nevoie de un efort internaţional: sângele recoltat din cordonul ombilical a fost stocat de omul de ştiinţă american dr. Hal Broxmeyer, iar Spitalul Saint-Louis din Paris, Franța, a fost singurul care a acceptat să efectueze transplantul, realizat de dr. Eliane Gluckman.

„Am ieșit din bula creată în jurul sănătății mele și am învățat să merg pe bicicletă, cu ajutorul vecinilor mei români din acea perioadă, iar acum am o familie și sunt părinte. Transplantul meu a avut loc acum 35 de ani, când medicina nu era atât de avansată. Sunt sigur că acum, mult mai mulți pacienți vor putea fi tratați cu succes cu celule stem”, a adăugat Matthew.

Copiii diagnosticați cu AF până la vârsta de 10 ani au adesea afecţiuni la nivelul măduvei osoase, diverse malformații ale scheletului sau organelor (inclusiv ale inimii sau ochilor) şi nu pot supravieţui fără un transplant cu celule stem.

Dr. Felician Stancioiu, medicul român care a condus primul studiu clinic privind beneficiile terapiei cu celule stem recoltate din sângele de cordon ombilical în tratamentul autismului, a prezentat studiul realizat împreună cu echipa sa și a explicat că în sângele ombilical există „un tip special de celule stem sunt cele unipotente, cele hematopoetice, pe care le-a primit Matthew de la sora lui, și celulele care asigură regenerarea tisulară”.

Cercetătorul a atras atenția că este important ca medicii să transmită pacienților lor tot ce știu „în legătură cu recoltarea celulelor stem. Și categoric, da, celulele stem trebuie recoltate la naștere. Din păcate, nu se poate da oricărui copil sânge cordonal. E bine să analizăm biomarkerii pentru a vedea care sunt copii care pot beneficia de un astfel de tratament”, a precizat dr. Stănciou, menționând că împreună cu medicii Răzvan Ciortea și Mihaela Vințan a descoperit „importanța recoltării celulelor stem la naștere și beneficiile acestora în terapii”.

Dr. Felician Stancioiu a mai spus că în cadrul „Cord Blood Connect Miami 2023”, cea mai importantă conferință medicală dedicată sângelui de cordon ombilical, a fost prezentat un studiu de caz care demonstra viabilitatea celulară crescută a unor probe decriogenate, după mai mult de 20 de ani.

Majoritatea celulelor stem, mai ales cele recoltate la naștere, primele care se formează în embrion, pot imita toate tipurile de celule din organismul uman și, fiind nespecifice, se pot transforma în oricare dintre cele 220 de tipuri de celule prezente în corpul uman, ceea ce face ca transplantarea lor să constituie o revoluție în medicină.

Dr. Mihaela Vințan, medic primar neurologie pediatrică, a explicat că, „în neurologie, majoritatea afecțiunilor sunt pe viață, nu pot fi vindecate, însă cu ajutorul celulelor stem putem îmbunătăți viața copiilor. Avem copii care nu socializează, copii care nu vorbesc și nu pot trăi independent, iar cauza e greu de stabilit. Nu e ca atunci când ai o infecție și o tratezi cu antibiotic timp de 10 zile. Trebuie să fim deschiși metodelor noi de tratament și să acceptăm abordarea multidisciplinară”.

Celulele stem recoltate din sânge de cordon ombilical sunt folosite în tratamente de peste 30 de ani și pot ajuta la tratarea a peste 85 de afecțiuni, între care leucemii și anemii severe, anumite tipuri de cancer, boli autoimune etc. Mai nou, sunt testate și pentru diabet, AVC, Parkinson sau autism. Pentru o astfel de rezervă salvatoare de vieți, viitorii părinți trebuie să scoată din buzunar între 3.000 și 8.000 de lei pentru procedura de recoltare și aproximativ 500 de lei, anual, pentru păstrare.

Conf. dr. Răzvan Ciortea, medic primar obstetrică-ginecologie, a opinat că, cel mai probabil, medicina viitorului va avea un alt management al celulelor stem, iar utilizarea lor va fi mult mai bine exploatată și a recomandat recoltarea celulelor stem la naștere, deoarece ulterior nu mai au aceeași valoare. „Celulele adulte pot fi diferențiate ulterior doar pe anumite linii de dezvoltare, ceea ce nu ne permite să obținem diverse structuri, diverse țesuturi. Și sunt celulele embrionare, care sunt cele mai valoroase, care se pot diferenția fiind multipotente pe diverse linii celulare, permit o diferențiere ulterioară spre diverse tipuri de țesut”, a spus medicul ginecolog.

În România nu avem o statistică clară asupra recoltărilor anuale de celule stem. Din studiile și cercetările noastre, rezultă că țara se află la pragul de 7%. Comparativ cu media din SUA, de 2%, și cu cea la nivelul Europei, de 5%, România este printre țările care au îmbrățișat această metodă inovativă”, a precizat dr. Bogdan Bulumac, CEO Biogenis.

Celule stem se recoltează și de la adulți, din sânge și măduva osoasă, iar România are un Registru Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem în care sunt înscriși aproape 99.000 de donatori, dintre care aproape 6.500 doar în acest an. Până acum, cu ajutorul acestui registru au fost transplantați 451 de pacienți, iar alți 34 sunt în așteptarea unui donator compatibil.

În țara noastră se realizează intervenții de transplant medular în Institutul Clinic Fundeni, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş și în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași.

Medicii prezenți la conferința Biogenis au concluzionat că deși medicina nu a avansat atât de mult încât să se creeze un creier sau un ficat nou, calitatea vieții poate fi îmbunătățită semnificativ, cu ajutorul celulelor stem.

Subliniind prezența lui Matthew Farrow și „prezentările remarcabile ale unor personalități de excepție” la „acesată conferință unică în România”, dr. Bogdan Bulumac le-a mulțumit tuturor invitaților și echipei Biogenis „pentru eforturile lor constante și pentru organizarea acestui eveniment de referință”.

Grupul FamiCord, din care face parte Biogenis – Banca de Celule Stem, este singurul grup de bănci private de celule stem din Europa și al treilea ca mărime la nivel mondial, ale cărui probe de celule stem hematopoietice și mezenchimale sunt folosite intensiv în tratamente, ceea ce înseamnă că „procedurile de prelucrare și stocare utilizate în laboratoarele noastre sunt aprobate pentru terapie.Suntem dedicați aducerii inovației în medicina regenerativă și suntem mândri să avem un impact pozitiv în comunitatea medicală.Biogenis – Banca de celule stem ajută pacienții acum, nu în viitor!”, a conchis dr. Bulumac.

Conferința de presă Biogenis (Sursă foto/video: George Bogdan Bulumac/ Biogenis)


Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sanatatea buzoiana

Dr. Beatrice Mahler, schimbată de Rafila de la conducerea Institutului Marius Nasta

După 7 ani în care aceasta a condus Institutul și a reușit implementarea multor proiecte, între care reconstrucția secției de tuberculoză Zerlendi, aceasta a fost înlocuită de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu economistul Gheorghe Popescu.   Ministrul Sănătății, Alexandru Raf...

Mii de buzoieni mici și mari, la deschiderea Târgului de Crăciun din Parcul „I. C. Brătianu” (GALERIE FOTO)

Luminițele care strălucesc discret în cadul de poveste amenajat în Parcul Centrului Muzeal „I.C Brătianu”, colindele care au învăluit văzduhul și cadourile oferite de conducera Consiliului Județean Buzău celor mici, în ajun de Moș Nicolae, au adus magia Sărbătorilor în sufletul tuturor. &...

Academia Română: Sesiune omagială „George E. Palade – 50 de ani de la decernarea Premiului Nobel. Tradiție și continuitate”

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de când românul George Emil Palade a obținut Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, iar Academia Română a evocat personalitatea „geniului biologiei celulare” printr-un eveniment omagial.   Sesiunea omagială „George E. Palade – 50 de ani de l...

Premieră medicală națională realizată la SUUB, de echipa dr. Cătălin Cîrstoiu

Echipa de chirurgi ortopezi coordonată de prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu a realizat, joi, o îndepărtarea unei formațiuni tumorale cu localizare la nivelul femurului distal, prin crioablație.    Luna decembrie pare să fie una a cadourilor pentru cei mici, pentru cei dragi, dar mai a...

Secția de îngrijiri paliative de la Pârscov a SJU Buzău începe să prindă contur

Vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Claudiu Damian estimează că, într-un an și jumătate, noua secție exterioară a Spitalului Județean de Urgență Buzău va deveni funcțională, iar bolnavii aflați în fază terminală vor avea, la Pârscov, un spațiu de îngrijire special amenajat.  ...

Surprize pentru copilașii internați în Spitalul Județean de Urgență Buzău, de Moș Nicolae

Zeci de pachete cu daruri dulci au ajuns la cei mici prin intermediul reprezentanților Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, iar un grup de colindători de la Liceul cu Program Sportiv le-a dublat bucuria.   Sărbătorile magice ale iernii intră, încet încet, în casele și în sufletele noa...

Secția Oncologie a Spitalului Județean Buzău s-a „îmbogățit” cu doi medici tineri

Dr. Alexandra Denise Negoiță și dr. Alexandru Cîrlan s-au alăturat echipei coordonată de dr. Raluca Alexandra Ene Stan și oferă îngrijiri pacienților oncologici din județul Buzău, atât în spital cât și ambulatoriu.     Pacienții cu afecțiuni oncologice din Buzău s-au confruntat, în u...

Peste 100.000 de cazuri de infecții respiratorii în ultima săptămână

Nici rujeola nu se lasă dusă, numai în luna noiembrie fiind raportate peste 800 de cazuri, potrivit datelor publicitate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).   Crește numărul infecțiilor respiratorii. Numai săptămâna trecută (25 noiembrie – 1 decembrie) s-au înregi...

Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat pe Bodog la doi ani cu suspendare, restituirea prejudiciului, interdicția de ocupa funcții publice și obligația de a presta muncă în folosul comunității. Sentința poate fi însă atacată cu apel.     Înalta Curte de C...

Peste 560 de zboruri pe heliportul Spitalului Universitar de Urgență București

În cei cinci ani de când a devenit operațional, heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a asigurat 440 de zboruri de zi și 12 de zboruri de noapte.    Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) a împlinit 5 ani de când heliportul unității medicale a devenit ope...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.