Premieră medicală mondială: Transplant de țesut testicular pentru restabilirea fertilității unui bărbat, la un spital din Belgia

Premieră medicală mondială: Transplant de țesut testicular pentru restabilirea fertilității unui bărbat, la un spital di
📅 2025-01-17

Medicii și cercetătorii din Buxelles care au realizat intervenția speră să declanșeze producția de spermatozoizi și să restabilească fertilitatea pacientului, afectat tratamentul chimioterapic la care a fost expus pentru a fi tratat de cancer, în copilărie.

Pentru prima dată în lume, țesutul testicular imatur crioconservat a fost reintrodus (transplantat) de medicii belgieni, după 16 ani, unui bărbat infertil, care fusese expus unui tratament chimioterapic în copilărie, pentru a fi tratat de cancer. Procedura a fost un succes, iar pacientul se recuperează bine, a anunțat spitalul universitar belgian în care a fost realizată intervenția. Efectul tratamentului va fi verificat însă peste un an, câând echipa va evalua prezența spermatozoizilor maturi.

„Acest transplant este rezultatul anilor de cercetare ai Universității Vrije din Bruxelles (VUB) și unității de fertilizare in vitro (Bruxelles IVF), din cadrul Centrului de medicină reproductivă al UZ Bruxelles. Este rezultatul unei alte premiere mondiale, spitalul nostru fiind primul din lume care a lansat un program de crioconservare a țesutului testicular în 2002”, a transmis spitalul universitar, printr-un comunicat.

Procedura face parte dintr-un proiect de cercetare finanțat de Fundația Flamandă pentru Cercetare (FWO) și VUB (SRP-groeier), pentru a evalua dacă un astfel de transplant poate restabili în mod eficient fertilitatea.

Speranțe pentru redobândirea fertilității masculine 

Potrivit cercetătorilor belgieni, la băieții care necesită tratament sever înainte de pubertate, care le va afecta fertilitatea, o bucată de testicul poate fi îndepărtată și congelată, ca măsură preventivă. În acest fel, celulele stem testiculare, precursorii spermatozoizilor, sunt protejate. Tratamente precum chimioterapia și radioterapia pot distruge aceste celule și poate duce la infertilitate mai târziu, în viață. „Înainte de pubertate, băieții nu produc spermatozoizi. Țesutul îndepărtat conține celule stem care produc în mod normal spermatozoizi de la pubertate. Prin congelarea și conservarea țesutului la o vârstă fragedă, putem încerca să restabilim fertilitatea printr-un transplant, la vârsta maturității”, explică medicii belgieni.

Cercetătorii Universității Vrije din Bruxelles și Bruxelles IVF din cadrul Centrului de medicină reproductivă al UZ Bruxelles, au reintrodus acum mai multe fragmente de țesut (4 în scrot și 4 în testicul), unui bărbat căruia tratamentul cu chimioterapie din copilărie i-a afectat negativ fertilitatea. Tehnica este concepută pentru a face organismul pacientului să producă spermatozoizi în mod autonom.

Evaluarea producției de spermatozoizi, după un an

După transplant, pacientul va fi monitorizat timp de un an, prin analize de sânge, determinări hormonale, examinare cu ultrasunete și o probă de spermă la fiecare trei luni. Proba de spermă este examinată pentru a detecta prezența spermatozoizilor. Fragmentele de țesut nefiind conectate direct la canalul spermatic, cercetătorii nu se așteaptă ca celulele spermatice să producă în mod natural, spermatozoizi, așa că dacă pacientul dorește să aibă copii, va fi necesară reproducerea asistată medical (ART).

După un an, fragmentele de țesut transplantate vor fi îndepărtate și examinate din nou, pentru a se verifica dacă produc celule spermatice. Un alt fragment de țesut, dintr-o altă parte a testiculului, va fi îndepărtat simultan, pentru a se verifica dacă producția de spermatozoizi a fost declanșată și acolo, astfel încât să se obțină o imagine completă a eficacității transplantului.

„Acesta este un pas important în continuarea cercetării științifice pentru a păstra pe viitor fertilitatea copiilor bolnavi de cancer sau de alte boli de sânge. Deși procedura este special concepută pentru a restabili fertilitatea, nu putem garanta în acest moment că va avea succes sau că pacienții vor putea avea copii. Acest tratament oferă însă noi perspective pentru acești tineri adulți, pe care nu le aveau până de curând”, a declarat prof. dr. Veerle Vloeberghs, de la Brussels IVF, citat în comunicat.

Primii pași în tratarea infertilității bărbaților afectați de chimio- și ratioterapie în copilărie

Infertilitatea pe viață este unul dintre cele mai frecvente efecte secundare ale chimioterapiei și radioterapiei. Acest lucru se întâmplă în special atunci când terapia cu doze mari este utilizată la copii la care pubertatea (și, prin urmare, producția de spermatozoizi) nu a început încă. Infertilitatea este adesea considerată unul dintre cele mai profunde efecte secundare ale acestui tip de tratament.

În 2002, UZ Brussel a fost primul spital din lume care a inițiat un program clinic de conservare a fertilității pentru băieții care suferă de cancer sau boli ale sângelui, măduvei osoase sau ganglionilor limfatici. Înainte de a fi tratați cu chimioterapie sau radioterapie, aceștia și părinții lor au consimțit la crioconservarea țesutului testicular în vederea transplantului ulterior. Unii dintre acești pacienți au ajuns acum la vârsta la care se gândesc să aibă copii”, a adăugat prof. dr. Herman Tournaye, șeful FIV Bruxelles.

Am dezvoltat metode de crioconservare și transplant la animale pe care le-am transpus la om. De atunci, spitalul nostru a congelat fragmente de țesut testicular de la 141 de băieți. Acest țesut este conservat în azot lichid la -196°C. În prezent, lucrăm la o metodă de producere in vitro a spermei fertile. Aceasta ar oferi o alternativă valabilă la transplant în cazul în care sunt detectate celule canceroase în țesut și pentru a ocoli alte forme de infertilitate”, a adăugat prof. dr. Ellen Goossens, președinta grupului de cercetare „Biologia testiculului”.

Sursă Foto: UZ Bruxelles 


Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sanatatea buzoiana

ANBRaRo a lansat o campanie de conștientizare a bolilor rare

Campania lansată de Alianța Națională pentru Boli Rare din România – ANBRaRo se derulează în perioada 15 ianuarie – 15 martie și are ca scop informarea și conștientizarea nevoilor pacienților cu boli rare, cât și susținerea, printr-o legislație adecvată.    În fiecare an,...

Senatorul buzoian Carmen Orban inițiază o nouă lege a Sănătății

Membră a Comisiei de Sănătate din Senatul României, dr. Carmen Orban consideră că o nouă lege a sănătății este obligatoriu necesară, în contextul în care Lgea 95/2006 nu mai corespunde nevoilor actuale.   Una dintre primele promisiuni ale prof. univ. dr. Carmen Orban, în calitate de ...

UMF „Carol Davila”, pe podiumul cercetării științifice din România

UMFCD a avut, în 2024, cele mai multe articole științifice publicate și cele mai multe citări ale acestora, clasându-se astfel pe locul I între universitățile din România, potrivit datelor Web of Science, disponibile la data de 15 ianuarie 2025.   Universitatea de Medicină și Farmaci...

S-a dublat numărul de viroze, gripă și COVID-19, în ultima săptămână

Peste 90.000 de infecții respiratorii și peste 5.800 de cazuri de gripă clinică, dar și 162 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate la nivel național, în perioada 6-12 ianuarie.    Așa cum era de așteptat, reluarea cursurilor în școli și grădinițe, după vacanța d...

România, gazdă a Conferinței europene privind drepturile pacienților și bolile rare

Conferința, care va avea loc pe 5 fabruarie, la Oradea, se desfășoară atât în format fizic cât și online, iar înscrierile au început deja, pe platforma dedicată evenimentului.    În contextul accentului pe care Uniunea Europeană îl pune pe drepturile pacienților și acordarea asistenț...

Dr. Bogdan Micu – despre rujeolă, gripă, Sars-Cov2 și HMPV. Prevenția, cel mai bun tratament

Medicul infecționist buzoian explică ce măsuri de protecție pot preveni îmbolnăvirile și complicațiile la care suntem expuși din cauza infecțiilor virale care circulă cu o intensitate crescută în anotimpul rece.    Infecțiile respiratorii sunt frecvente în anotimpul rece, iar copiii,...

Gala aniversară la 150 de ani de la înființarea Societății Studenților în Medicină din București

Societatea Studenților în Medicină din București a organizat, luni seară, 150 de Excelență în Educația Medicală, eveniment dedicat evenimentul aniversar dedicat SSMB, prima asociație studențească înființată în domeniul medical.   În anul 1875, pe 13 ianurie, la șase ani de la întemei...

Ministrul Rafila exclude reducerea posturilor și a cheltuielilor în Sănătate

Ministrul Sănătății consideră că reducerea cheltuielilor bugetare în 2025, în vederea diminuării deficitului, pentru sistemul sanitar ar însemna reducerea investițiilor, astfel că reducerea de posturi sau cheltuieli este exclusă.   Ordonanța „trenulețul”, adoptată de Guvern, prin car...

Curs de Fiziologie spațială la UMF „Carol Davila”

Cursul, organizat de Centrul de Inovație și e-Health al universității, în colaborare cu Disciplina Fiziologie Medicală, a evidențiat impactul zborului asupra organismului uman, precum și modul în care corpul se reacomodează la condițiile de pe Pământ.   Centrul de Inovație și e-Healt...

Premieră medicală mondială: Transplant de țesut testicular pentru restabilirea fertilității unui bărbat, la un spital din Belgia

Medicii și cercetătorii din Buxelles care au realizat intervenția speră să declanșeze producția de spermatozoizi și să restabilească fertilitatea pacientului, afectat tratamentul chimioterapic la care a fost expus pentru a fi tratat de cancer, în copilărie.   Pentru prima dată în lum...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.