Ordonanța „trenuleț” a dat peste cap ședința Consiliului Județean Buzău

Ordonanța „trenuleț” a dat peste cap ședința Consiliului Județean Buzău
📅 2025-01-04

Patru din cele cinci proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi au fost retrase ca urmare a prevederilor Ordonanței austerității a Guvernului, iar al cincilea a fost aprobat cu amendamente, din acelați motiv. 

În cadrul unei ședințe extraordinare programată pentru luni, 30 decembrie, Consiliul Județean Buzău, a vrut să „repare” unele inechități financiare ale personalului dinm aparatul propriu și din unele instituții din subordine, dar „Ordonanța Trenuleț” a Guvernului a dat totul peste cap. Chiar dacă proiectele de hotărâre fuseseră analozate în comisiile de specialitate, iar consilierii erau pregătiți să voteze propunerile, în ultima ședință din 2024, patru hotări care ar fi eliminat unele inechități salariale de care este afectat personalul din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului și din alte câteva instituții de cultură, cât și din aparatul propriu, de specialitate, al Consiliului Județean Buzău, au fost retrase de pe ordinea de zi.

În acest context a fost supus aprobării un singur proiect, dar și aceasta a fost aprobat cu un amendament propus chiar de ințiator, vicepreședintele CJ Buzău, Adrian Robert Petre, care, motivat tot de actul normativ cu privire la măsuri fiscal bugetare pentru anul 2025, al Guvernului, a propus modificarea hotărârii pși renunțarea la aprobarea grilei de salarizare pentru personalul „Domenii Prest Serv”.

Președintele CJ Buzău, Lucian Romașcanu, și-a exprimat regretul că a trebuit să renunțe la reeșalonarea și reechilibrarea salariilor a nu mai puțin de 194 de angajați care ar fi trebuit să beneficieze de modificări salariale înseamnând 230.000 de lei pe an, respectiv, aproximativ 0,16 din bugetul total anual al CJ Buzău, dar a promis că în cazul în care legislația va permite pe viitor aceste modificări salariale, proiectele vor reveni pe ordinea de zi a Consiliului Județean, în vederea aprobării.

Vă spun sincer că regretăm această situație. Pe de o parte am încercat să îndreptăm o nedreptate pe care oamenii din departamentele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția de evidență a persoanelor, cultură, aparatul propriu al Consiliului Județean au trăit-o ani de zile. N-am reușit pentru că așa cum știți există pe traseu, și probabil că în aceste momente, în timpul ședinței de Guvern de astăzi, se va aproba acea Ordonanță trenuleț care vine cu niște limitări care afectează inclusiv creșterile de salarii, urmând ca toate salariile pentru anul 2025 să fie la nivelul celor în plată la noiembrie 2024. Îmi pare sincer rău, decizia noastră rămâne de a repara aceste inegalități și imediat cum legislația ne permite vom relua hotărârile pe care astăzi le-am retras de pe ordinea de zi”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Lucian Romaşcanu, la finalul şedinţei extraordinare de luni.

Președintele Consiliului Județean Buzău le-a urat consilierilor „petrecere frumoasă de Revelion, un An Nou cu bucurii, să fiți sănătoși dumneavoastră și cei dragi dumneavoastră. Să ne vedem cu energie și cu spor în anul care vine și să facem măcar 98% din ceea ce ne-am propus. Vă mulțumesc!”.

Romașcanu a transmis și un mesaj de suflet adresat  buzoienilor, în pragul Anului Nou 2025.

Reflectând asupra anului 2024, el l-a descris drept unul complicat, marcat de campanii electorale și evenimente care au influențat viețile oamenilor atât în bine, cât și în rău. Am bucuria ca astăzi, aproape de sfârșitul anului 2024, să vă urez pentru anul care vine sănătate, bucurii, împliniri și tot ceea ce vă doriți pentru dumneavoastră și pentru cei dragi”, a transmis Romașcanu, care a promis că în 2025 va continua să lucreze împreună cu echipa sa pentru dezvoltarea județului și speră ca anul care vine să fie un an mai bun, iar eu, din poziția pe care o ocup acum, vă promit că voi face tot ceea ce ține de mine și de colegii mei pentru a face din județul Buzău un loc în care să fii bucuros că trăiești. (…) Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și vă urez din tot sufletul La mulți ani!”. 


Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sanatatea buzoiana

Sfântul Vasile, primul „petrecăreț” al anului. La mulți ani!

De numele Sfântului Vasile cel Mare, sărbătorit de creștini în prima zi a anului, se leagă o serie de tradiții și superstiții despre care se spune că aduc sănătate și noroc celui care le respectă. „Sorcova, vesela” este cea mai frumoasă urare a anului.    După petrecerea de Revelion,...

Alexandru Rogobete nu mai este secretar de stat la Ministerul Sănătății

Premierul Marcel Ciolacu a semnat, „la cerere”, eliberarea din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății, a dr. Alexandru-Florin Rogobete, care va ocupa unul dintre fotoliile de deputat în Parlamentul României.   Unul dintre cei mai activi secretari de stat de la Ministerul...

Acuzații grave aduse de o mamă din Buzău, medicilor de la UPU-Pediatrie. Unitatea medicală și Colegiul Medicilor s-au autosesizat

Mama unei fetiție de 6 ani, din Buzău, acuză medicii că nu-și fac datoria, printr-un mesaj postat pe rețelele sociale. Considerându-se „batjocoriți” pe nedrept, în contextul în care fiecare specialist vede în jur de 80 de copii într-o gardă, medicii au demisionat din gărzi.    Odată ...

Ordonanța „trenuleț” a dat peste cap ședința Consiliului Județean Buzău

Patru din cele cinci proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi au fost retrase ca urmare a prevederilor Ordonanței austerității a Guvernului, iar al cincilea a fost aprobat cu amendamente, din acelați motiv.    În cadrul unei ședințe extraordinare programată pentru luni, 30 decemb...

Salariile angajaților din Sănătate vor fi „înghețate”, iar angajările blocate, în 2025

Excepție vor face angajările de medici în spitale, pe posturile vacante. „Ordonanța trenuleț”, aprobată luni, de Guvern, prevede totodată menținerea tarifelor decontate medicilor de familie și medicilor din ambulatoriu, la nivelul actual.   Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni, la...

CNSP anticipează o medie anuală a euro de 5,01 lei pentru 2025

Moneda națională a avut o evoluție stabilă față de cea unică în cele trei ședințe de tranzacționare de săptămâna trecută. La aceasta au contribuit mai mulți factori, precum instalarea noului guvern, monitorizarea atentă din partea BNR, creșterea ofertei de valută din partea companiilor ca...

Colegiul Medicilor din România – scrisoare deschisă către CNAS

Conducerea organizației profesionale a medicilor susțin că reprezentanții CNAS nu au furnizat răspunsuri clare privind „Nota de fundamentare” la bugetul Fondului Asigurărilor de Sănătate pentru anul 2025, din care să reiasă că solicitările CMR au fost luate în calcul și transpuse în noul ...

S-a raportat primul deces cu virus gripal din acest sezon

În ultima săptămână au fost înregistrate, la nivel național, 89.109 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) și a fost raportat primul deces confirmat cu virus gripal.   În săptămâna 16.12.2024 – 22.12.2024 (S 51/2024), la nivel național au fost raportate 8...

Pemiera chirurgicală la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

O operație minim invazivă de timectomie a fost realizată în premieră, de medicii timișoreni, unei paciente de 50 de ani, care suferea de Miastenia Gravis, în cadrul Secției de Chirurgie Toracică a unității medicale.    Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Bab...

Excesele alimentare și bahice au trimis sute de buzoieni la spital, de Crăciun

Peste 420 de buzoieni au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău în prima și a doua zi de Crăciun, din cauza alimentației sau a alcoolului în exces.    În timp ce majoritatea românilor și-au petrecut Sărbătorile Crăciunului în familie sau în vacanț...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.