Biserica Ortodoxă Română consideră că donarea și transplantul de țesuturi și de organe reprezintă un gest nobil și definitoriu al iubirii creștine, care transformă suferința „în nădejde pentru mai multă viață”.
Patriarhul Daniel
Într-un text postat pe site-ul Patriarhiei, Biserica Ortodoxă Română (BOR) binecuvântează transplantul și a donarea de organe, o performanță a științei și a practicii medicale care poate rezolva criza determinată de lipsa altor soluții de vindecare și redă viața normală unei persoane, precum și despre condițiile în care acest act medical poate fi realizat. „Biserica binecuvântează orice practică medicală în vederea reducerii suferinței din lume, prin urmare și transplantul efectuat cu respect față de primitor și de donator, viu sau mort. (…) Biserica previne însă pe toți să înțeleagă transplantul ca pe o practică medicală menită înlăturării suferinței membrilor ei și nu ca pe una care să alimenteze ideea autonomiei vieții fizice și a eternizării acesteia, în detrimentul credinței în viața eternă (adevarata viață) și neglijându-se pregătirea pentru aceasta”, se arată în textul menționat, preluat și poastat pe rețelele sociale de Agenția Națională de Transplant (ANT).
Reprezentanții Patriarhiei subliniază totodată că decizia unei persoane de a fi donator de organe trebuie luată în urma unei informări corecte și a „unui consimțământ liber și independent de orice influență străină” de conștiința sa: „Consimțământul informat și lucid de a-și oferi un organ, în viață sau după moarte, pentru binele semenului suferind, din iubire față de acesta și dezinteresat, precum și hotărârea rudelor de a permite prelevarea de țesuturi sau organe în vederea transplantului de la trupurile decedate ale celor față de care au drepturi legale, respectându-se legea, sunt în acord cu morala creștină”.
Pe de altă parte, instituția subliniază că se opune „oricărei tranzacții cu organe umane și oricărei exploatări a stărilor de criză și a vulnerabilităților potențialilor donatori (lipsa de libertate psihică sau fizică, penuria socială). Biserica nu poate fi de acord cu transplantul țesuturilor embrionare care comportă riscul afectării sănătății fătului și nici cu utilizarea pentru transplant a organelor nou-născuților acefali sau hidrocefalici. În egală măsură, nu poate fi de acord cu tendința unora de a deveni donatori de organe, cu condiția să fie eutanasiați”.
Totodată, BOR subliniază dezacordul față de persoanele care refuză donarea de organe sau acceptarea unui transplant: „Binecuvântând efortul medicilor pentru eforturile depuse în vederea reducerii suferinței din lume și prin transplantul de organe, precum și jertfa celor dispuși să le ofere, Biserica nu poate încuraja negativismul nejustificat al altora – negativism care ar consta fie în refuzul donării de organe, fie în refuzul acceptării oricărei forme de transplant cum ar fi chiar și transfuzia de sange. Dacă viața aproapelui, cea fizică și cea duhovnicească, este garantată, nici un sacrificiu nu este prea mare, cu condiția să nu ucizi un om spre a promite sau a da viață altuia”, menționează sursa citată, trecând în revistă principiile genrale și speciale privind donarea de organe și transplantul și responsabilitatea medicilor, precum și cine poate dona, respectiv, primi un organ și condițiile în care se pot realiza astfel de acte medicale.
„Pentru că vede în donatorul de organe un om capabil să se autojertfească, Biserica socotește că acesta trebuie să împlinească gestul său din dragoste față de aproapele (…) liber și independent de orice influență straină de conștiința sa. Aceleași exigențe trebuie să fie împlinite de rudele celui decedat”, concluzionează BOR