În contextul în care medicii se confruntă cu dificultăți de funcționare a sistemului informatic al CNAS, instituția amintește că raportarea informatică a serviciilor medicale acordate offline, în această perioadă, se poate efectua în următoarele trei zile lucrătoare.
Sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) dă din nou rateuri. Medicii și pacienții se plâng că sunt puți în dificultate, din această cauză.
Pentru a remedia situația, conducerea CNAS anunță că, în urma „semnalărilor referitoare la întâmpinarea de dificultăți în utilizarea Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS) de către unii furnizori de servicii medicale”, a convocat „de urgență prestatorii de servicii de mentenanță pentru componentele platformei”, în scopul analizării parametrilor de funcționare și stabilirii, după caz, a necesităților de intervenție.
„Reamintim că în situațiile în care se întâmpină dificultăți în utilizarea PIAS, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se pot acorda în regim offline, pentru asigurarea continuității asistenței medicale, iar raportarea informatică se poate efectua ulterior, într-un interval de trei zile lucrătoare, conform prevederilor legale în vigoare”, menționează CNAS.
Totodată, instituția precizează că, pentru a permite tuturor furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale să finalizeze corect și complet raportarea activității realizate în luna decembrie 2024, calendarul de raportare este deschis până la data de 20 ianuarie 2025, pentru toate segmentele de asistență medicală.