Campionatul masculine al diviziei A1 de volei continuă seria rezultatelor imprevizibile. Steaua câștigă în fața eternei rivale Dinamo București, iar SCM Craiova obține trei puncte de aur
Campionatul masculin de volei continuă seria rezultatelor imprevizibile.
Steaua București câștigă derby-ul în fața marii rivale, Dinamo. Și asta după ce alb-roșiii, cotați ca favoriți, au câștigat primul set. Steaua a jucat fără greșeală apoi, a ridicat nivelul jocului și s-a impus cu 3-1. Rezultatele la seturi au fost 19-25, 25-18, 25-19, și 25-16.
SCM Craiova obține trei puncte de aur în Giulești, în fața Rapidului. Craiovenii au condus cu 2-0, iar Rapid a dat semne că poate reveni, dar elevii lui Dănuț Pascu au știut să închidă disputa la timp.
Rezultatul a fost 3-1 pentru elevii lui Dan Pascu. La seturi, situația arată astfel: 25-20, 25-23, 22-25 și 25-22.
SCM Craiova ocupă primul loc în clasament, cu 24 de puncte, şi este urmată de Corona Braşov şi Dinamo București.
Meci încrâncenat la Zalău, acolo unde Unirea Dej a avut o prestație foarte bună. A condus cu 1-0 la seturi, a egalat apoi la 2, dar în decisiv, zălăuanii au pus capăt suspansului la 15-11. Astfel, partida dintre SCM Zalău – CS Unriea Dej s-a încheiat la scorul de 3 – 2 .
Știința București a obținut prima victorie în actualul sezon, câștigând în minimum de seturi cu Universitatea Cluj. CSU Ştiinţa Bucureşti a trecut de CS „U” Cluj cu 3-0 , la seturi 25-20, 25-23, și 25-21.
Corona a condus 1-0, după 26-24, iar în setul 2, campionii au condus 23-20 și 24-23! Au ratat mingea de 2-0 și Arcada a egalat după 26-28. Elevii lui Sergiu Stancu au trecut în avantaj, 25-23 în setul 3, dar suspansul a fost total până la final.
Din nou băieții lui Laurențiu Lică au fost în față, au avut 24-21 și 25-24. Oaspeții au salvat cele patru mingi de 2-2 și au pus capăt unui joc foarte bun la 27-25. O victorie uriașă pentru trupa lui Seergiu Stancu care se apropie de podium.
Alexandru Rață 27 de puncte și Yaoussia Kavogo 24 puncte au fost cei mai buni jucători ai Arcadei.
Pentru Corona, cei mai buni marcatori au fost: Melnikov 23, Gommans 14, Lupu 12 și Stojsavljevic 11.
Antrenorul brașovenilor a avut puterea să-și felicite adversarii.
„Cei de la Arcada au fost mai fresh, mai limpezi la minte pe finalul seturilor și au făcut diferența. Îmi pare rău. Am condus fiecare set, am avut avantaj însă au reușit să ne pună în dificultate cu preluarea și, din păcate, aici am scârțâit puțin. Scorul arată clar că echilibrul a fost foarte mare, mă așteptam să fie așa. Speram să câștigăm. Nu ne putem bucura pentru că nu am luat nici măcar un punct, dar și noi am făcut un meci bun .Cu părere de rău trebuie să ne recunoaștem învinși. Felicit Arcada și îl felicit pe Sergiu pentru felul cum au jucat acest meci”, a spus Lică.