Polițiștii din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, au descoperit cinci pui de câine, abandonați pe o stradă din municipiul Zalău. Proprietarul a fost amendat contravențional.
Biroul de presă al instituției a transmis, printr-un comunicat:
”La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor au identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, un bărbat din comuna Mirșid, care ar fi abandonat cinci pui de câine, pe o stradă din municipiul Zalău.
În fapt, la data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană necunoscută a abandonat 5 pui de caine într-o cutie de carton, pe o stradă din municipiul Zalău.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, un bărbat din comuna Mirșid, a transportat cei 5 pui de câine, în vârstă de aproximativ 8 săptămâni, cu un autoturism până în municipiul Zalău, unde i-a abandonat, lăsându-i fără hrană și adapost.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3000 de lei, conform Legii 205 din 2005 privind Protecția Animalelor, iar cei 5 pui de caine au fost dați spre adopție pe bază de contract de adopție.
Polițiștii Biroului Pentru Protecția Animalelor trag un semnal de alarmă cu privire la săvârșirea unor astfel de fapte și atenţionează cetățenii cu privire la faptul că, lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 12.000 de lei.”