ANAF a primit din partea contribuabililor cu datorii – persoane fizice şi juridice – peste 100.000 de solicitări de amnistie fiscala.
ANAF ia în calcul prelungirea termenelor pentru amnistia fiscală
În contextul în care Fiscul are un număr redus de zile în care trebuie să emită contribuabilului decizia prin care aprobă sau respinge aplicarea amnistiei fiscale, iar numărul mare de solicitări a pus presiune pe angajaţi, Ministerul Finanţelor analizează posibile variante în ceea ce priveşte termenele prevăzute de amnistie.
Sindicaliștii de la Finanțe atrag atenția că din cauza volumului mare de muncă au fost cazuri când s-a apelat la sprijinul ambulanței, din cauza surmenajului.
“De la aprobarea OUG privind amnistia fiscală și ulterior a procedurii de aplicare, colegii noștri implicați în această activitate lucrează câte 14 ore/zi, inclusiv sâmbata și duminica, fără a fi plătiți suplimentar, existând cazuri de epuizare fizică și psihică care au necesitat chemarea ambulanței. Numărul redus de angajați alocat acestei măsuri la nivel național, cuplat cu funcționarea greoaie a sistemului informatic al Ministerului Finanțelor și cu insuficienta pregătire a acestei măsuri, duc la imposibilitatea procesării tuturor cererilor până la termenul stabilit prin lege, cu consecințe greu de cuantificat.Solicităm public, Ministerului Finanțelor și Guvernului, atât în numele colegilor care lucrează la foc continuu, cât și a contribuabililor în sprijinul cărora a fost gândită această măsură, prelungire cu minim o lună a termenului de procesare a acestor cereri, altfel amnistia fiscală va rămâne doar o măsură pe hârtie, fără rezultatul așteptat iar singurii vinovați pentru neaplicarea ei vor fi, ca de obicei, funcționarii publici și nu decidenții politici”, au atras atenția sindicaliștii ANAF.
Românii au oportunitatea de a beneficia de amnistia fiscală recent decisă de guvern, dacă depun o cerere de anulare a datoriilor către stat până la data de 25 noiembrie. Pe lângă anularea dobânzilor și penalităților, persoanele fizice pot beneficia și de reducerea datoriei principale, cum ar fi taxe și impozite. Procedura detaliată și pașii necesari sunt stabiliți într-un ordin emis de Ministerul Finanțelor, publicat în Monitorul Oficial. Procedura privind amnistia fiscală se aplică obligațiilor bugetare administrate de organul fiscal central, inclusiv de către organele vamale – se arată în ordinul ministrului finanțelor publicat în Monitorul Oficial. Vorbim aici, printre altele, de impozite, taxe, contribuții sociale, drepturi vamale și alte sume datorate la buget. Conform procedurii, românii care aveau la 31 august astfel de datorii restante la stat pot beneficia de anularea dobânzilor și penalităților aferente acestora, dar și a unei părți din datoria principală, care poate fi în cuantum de 50% dacă suma datorată nu depășește 5.000 lei, sau 25% dacă este mai mare decât această valoare. Pentru a beneficia de amnistia fiscală, persoanele fizice trebuie să depună o notificare la Agenția Națională de Administrare Fiscală până cel târziu pe 25 noiembrie. Aceasta se poate trimite prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau se poate depune la registratura organului fiscal central competent. Pentru persoanele înrolate în Spațiul Privat Virtual, notificarea se depune electronic prin intermediul acestui serviciu. În termen de cinci zile, ANAF va emite și va comunica decizia de aprobare sau de respingere privind anularea dobânzilor și penalităților și va emite un certificat de atestare fiscală. Pentru anularea parțială a datoriei principale trebuie achitată suma rămasă și depusă o cerere de anulare a restului de plată la Fisc.