„Viitorul Pornește Azi” pentru mecanicii auto de mâine. Școlile au primit materiale didactice și echipamente în valoare de 27.000 euro - Pedagoteca

„Viitorul Pornește Azi” pentru mecanicii auto de mâine. Școlile au primit materiale didactice și echipamente în valoare
📅 2024-10-22

Șapte școli tehnice și profesionale din țară au beneficiat de echipamente tehnice moderne în valoare de 15.000 de euro, parte a proiectului „Viitorul Pornește Azi”, derulat de VARTA, în parteneriat cu Inter Cars România.

În plus, alte 8 școli din țară au primit materiale didactice și informative actuale dedicate cursurilor pentru mecanici auto. Valoarea totală a materialelor și echipamentelor pe care le-au primit unitățile de învățământ, anul acesta, a fost de 27.000 euro.

„Viitorul Pornește Azi” pentru mecanicii auto de mâine

Astfel, între 30 septembrie și 17 octombrie, 350 de elevi din 7 școli, finaliste ale competiției de testare a cunoștințelor în domeniul auto – „Young Car Mechanic”, au luat parte la întâlniri educative cu specialiști în domeniul tehnic și auto. Reprezentanții VARTA și Inter Cars au pornit din Târnăveni, iar apoi s-au întâlnit cu elevii din Șimleu Silvaniei, București, Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel. Ultimele două sesiuni au avut loc în Borșa și Negrești.

Liceul Tehnologic din Târnăveni, fiind singurul inclus în proiect pentru a treia oară, a primit un tester de diagnoză și încărcător de baterii Bosch, un dispozitiv TPMS și un voucher de 2.500 lei pentru a fi folosit la achiziția altor echipamente din portofoliul Inter Cars.

„Este foarte important să fim aproape de acești elevi, în rândul cărora sunt viitori experți din domeniul auto. Încercăm să-i încurajăm, să le oferim și noi condițiile cele mai bune să se dezvolte, pentru că toată lumea are nevoie de un specialist bine pregătit, în special pentru că întreg contextul auto se schimbă, vedem tot mai multe tehnologii noi aplicate de jucătorii mari din industrie. Învățarea este un proces continuu, pe care noi dorim să-l susținem constant, beneficiile pe termen lung fiind deloc de neglijat”, a declarat Bogdan Bănicescu – Sales Manager VARTA România.

Descoperă și: Recomandări pentru învățători privind evaluarea elevilor, fără emoții negative și fără comparații între elevi

În ciuda faptului că, în fiecare an, în România, 6.800 de elevi termină cursurile școlilor tehnice, rata de absorbție pe piața muncii este scăzută. Prin astfel de acțiuni, promotorii programului „Viitorul Pornește Azi” doresc o creștere a numărului de tineri care se angajează în domeniu, oferind suportul tehnic și profesional necesar.

„Tentațiile sunt mari în rândul tinerilor, pentru că există tot felul de locuri de muncă cu venituri mari pe termen scurt, dar care nu implică cunoștințe specifice sau programe extinse de studiu. Rolul nostru este să arătăm tinerei generații că o carieră construită cu răbdare își va da roadele puțin mai târziu, dar vor avea garanția că au un job stabil, căutat și din ce în ce mai bine remunerat. Este atractiv să profiți de o oportunitate pe termen scurt, dar nu este o soluție, dacă dorești să-ți contruiești un drum sigur”, a declarat Petrișor Covaciu – Manager Formare Young Car Mechanic, Inter Cars România.

„Viitorul Pornește Azi”, inițiativa VARTA și Inter Cars, vine ca o continuare a concursului „Young Car Mechanic”, ajuns la a treia ediție în acest an în România, menit să identifice și să promoveze tinerii care își doresc o carieră în domeniul auto.

În total, aproape 600 de elevi din 98 de școli profesionale din 24 județe s-au întrecut la concursul „Young Car Mechanic”, parcurgând mai multe etape provocatoare: o etapă teoretică, 3 etape regionale cu probe teoretice și practice și finala, eveniment care a testat la un nivel și mai înalt cunoștințele și abilitățile tinerilor.

Etapa regională, în care au ajuns 15 școli tehnice și profesionale, a avut ca principal obiectiv oferirea de suport didactic cu literatură tehnică de specialitate.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pedagoteca

Inspecții școlare 2024-2025: Corelarea temelor și metode moderne de predare

Inspectoratul Școlar Județean Buzău monitorizează, în cadrul inspecțiilor din anul școlar 2024-2025, modul în care temele pentru acasă sunt corelate cu vârsta elevilor. Inspecții școlare 2024-2025: Corelarea temelor și metode moderne de predare Alte aspecte vizate includ parcurgerea integrală a p...

Ministerul Educației cere 25 mil. lei pentru proiectul „Școli mai Sigure”: Risc de anulare a împrumutului

Ministerul Educației solicită 25 de milioane de lei pentru programul de reabilitare a școlilor, finanțat printr-un împrumut de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, conform unui proiect de hotărâre de guvern aflat în dezbatere publică. Programul „Școli mai Sigure, Incluzive ...

Dare to Learn, cel mai mare eveniment din Europa dedicat inovației în educație se desfășoară la București pe 25 și 26 octombrie

Dare to Learn aduce la București peste 40 de experți internaționali și naționali în educație, în cadrul celui mai mare eveniment din Europa dedicat învățării. Pe parcursul celor două zile de eveniment, găzduit la Romexpo, invitați de renume mondial vor susține și 28 de masterclass-uri și dezbater...

OFICIAL 51 de școli primesc 4,37 milioane de lei de la Guvern pentru a-și construi sau repara toaletele

Guvernul alocă peste 4 milioane de lei prin hotărâre (HG) pentru ca 51 de școli din țară care au latrine în anul 2024 să-și construiască toalete. HG a fost publicată în Monitorul Oficial (MO) joi, 17 octombrie. OFICIAL 51 de școli primesc 4,37 milioane de lei de la Guvern pentru a-și construi sau...

Proiect: Studenții care nu stau în cămin vor primi bani pentru chirie. Metodologia de acordare a subvențiilor de cazare și masă

Ministerul Educației a publicat în consultare publică metodologia privind acordarea subvențiilor pentru cazare și masă destinate studenților. Aceasta include și subvenția de cazare pentru cei care aleg opțiuni alternative la căminele instituțiilor de învățământ superior de stat, cum ar fi închiri...

„Viitorul Pornește Azi” pentru mecanicii auto de mâine. Școlile au primit materiale didactice și echipamente în valoare de 27.000 euro

Șapte școli tehnice și profesionale din țară au beneficiat de echipamente tehnice moderne în valoare de 15.000 de euro, parte a proiectului „Viitorul Pornește Azi”, derulat de VARTA, în parteneriat cu Inter Cars România. În plus, alte 8 școli din țară au primit materiale didactice și informative ...

Master despre rasism suspendat la Universitatea Nova din Lisabona

Universitatea Nova din Lisabona, una dintre instituțiile de învățământ superior importante din capitala Portugaliei, și-a suspendat planurile de a lansa un program de masterat despre rasism și xenofobie după ce acesta a fost criticat pe motiv că urma să aibă doar profesori albi, relatează The Gua...

Studiu: motivul pentru care vaccinurile cu ARN mesager pot provoca efecte secundare

Cercetătorii australieni au descoperit motivul pentru care vaccinurile cu ARN mesager pot provoca efecte secundare, cum ar fi dureri de cap şi febră, în cadrul unui studiu despre care au declarat că ar putea contribui la îmbunătăţirea eficacităţii vaccinurilor, informează agenţia de presă Xinhua....

Recomandări pentru învățători privind evaluarea elevilor, fără emoții negative și fără comparații între elevi

În clasele primare, evaluarea se va desfășura într-un cadru afectiv pozitiv, evitând generarea de emoții negative pentru elevi, conform unui document emis de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Acest document este scrisoarea metodică intitulată „Repere privind desfășurarea activității în anul șc...

Ligia Deca susține mobilitatea internațională a studenților

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat miercuri, la Toulouse, în deschiderea oficială a Conferinţei Francofoniei Ştiinţifice, că este nevoie să se continue să se adopte, prin consens inclusiv politic, măsuri pentru susţinerea mobilităţilor internaţionale pentru valoarea lor academică, pentru ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.