Daniel David: ”Modernizarea învățământului înseamnă întoarcerea la esența educației”

Daniel David: ”Modernizarea învățământului înseamnă întoarcerea la esența educației”
📅 2025-02-05

Modernizarea învățământului înseamnă întoarcerea la esența educației prin transferul eficient de competențe, iar absolvenții să devină buni profesioniști, buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Internaționale a Educației (24 ianuarie).

„Educația devine astfel aproape sinonimă cu țara, iar așa cum facem educația, așa devine și țara! Dacă vrem o țară democratică și modernă, fondată pe știință și religie, în care să avem bunăstare, nu una autocrată și bizar-izolaționistă bazată pe pseudoștiință și pseudoreligie, în care bunăstarea va deveni un lux, ne trebuie o educație adecvată. Acum suntem în procesul modernizării acestui sistem, iar orice schimbare generează în mod natural unele temeri și reacții de rezistență. Dar modernizarea – așa cum o înțeleg și cum o planific eu – nu înseamnă decât să ne întoarcem la esența educației, și anume la faptul că, prin transferul eficient de competențe, absolvenții trebuie să devină buni profesioniști, buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții”, a declarat ministrul Daniel David.

În opinia sa, competențele înseamnă o structură în care ponderea componentelor diferă în funcție de domeniu și care este formată din cunoștințe declarative (ce știm să spunem – înțelegeri ale lumii care ne oferă cultură și rezistență la manipulare, capacitatea de a identifica și de a aborda probleme relevante și flexibilitate în acțiunile practice), cunoștințe procedurale (ce știm să facem – care ne transformă în persoane eficiente în a rezolva probleme de specialitate și de viață) și valori (ce este important și de ce – ceea ce ne oferă sensuri și semnificații, cu impact pozitiv asupra motivației sociale și de învățare, calității vieții și echilibrului personal).

- Publicitate -

Potrivit ministrului, orice pierdere a unei componente a structurii sau o distorsionare a ponderii unei componente duce la o educație inadecvată.

Daniel David consideră că în procesul de modernizare nimeni nu trebuie să rămână în urmă iar celelalte aspecte administrativ-birocratice trebuie să servească scopul educației, și nu să-l încurce sau să-l determine.

„Așadar, vă invit să fim cu toții parte din această viziune a schimbării, nu din problemă, construind, învățând și adaptându-ne împreună în cursul acestei modernizări, pentru a co-crea sistemul de educație așa cum ni-l dorim și cum trebuie să fie”, a transmis ministrul.

- Publicitate -

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pedagoteca

BAC 2025: Elevii de clasa a XII-a susțin miercuri proba de competențe digitale

Probele de competențe din cadrul Bacalaureatului (BAC) 2025 continuă miercuri, 5 februarie, cu evaluarea abilităților digitale, desfășurată până vineri, 7 februarie. Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a primesc un set de întrebări structurat în două secțiuni, prima dintre acestea permițând acce...

Religia, opțională pentru elevi. Are de două ori mai multe ore decât științele și istoria în trunchiul comun

Disciplina Religie are alocate 142 de ore în trunchiul comun al liceului, conform proiectului de planuri-cadru publicat de Ministerul Educației și Cercetării. Deși elevii pot alege să nu participe la aceste ore, legea include prevederi speciale pentru această materie. Numărul de ore propus este d...

Probele de competențe BAC 2025: Limbile moderne. La proba orală nu pot schimba biletul și au două ore pentru proba scrisă

Probele de competențe ale examenului de Bacalaureat 2025 continuă luni, 3 februarie, cu evaluarea la limbile moderne, desfășurată până miercuri, 5 februarie. Conform procedurii stabilite de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), elevii claselor a XII-a și a XIII-a nu au posibilitatea de a schi...

Titularizarea 2025 se va organiza conform memorandumului de exceptare din 2024, anunță ministrul Educației, Daniel David

Titularizarea 2025 va avea loc conform memorandumului de exceptare din 2024, a declarat ministrul Educației, Daniel David. Într-o transmisiune live pe Facebook, joi, 30 ianuarie, el a precizat că documentul adoptat de Guvern în februarie 2024 „securizează concursul de titularizare pentru acest an...

O adevărată comoară tracică ”bătrână” de peste 3.000 de ani, uitată într-o școală din Neamț

O adevărată comoară tracică, cu obiecte din aur, ”bătrână” de peste 3.000 de ani, parte a unui tezaur de mare valoare materială și de o valoare istorică inestimabilă, a stat zece ani pe holurile unei școli dintr-un sat din județul Neamț. Comoara a fost ”îngropată” în școala din Rădeni până când a...

Fobia școlară: Semne de avertizare și soluții pentru părinți

Fobia școlară devine un fenomen tot mai frecvent în rândul elevilor din România, iar specialiștii avertizează că nu este vorba despre un moft sau o simplă evitare a cursurilor, ci despre o problemă reală, cu efecte pe termen lung. Adesea confundată cu lipsa de interes pentru școală, această afecț...

Ministrul Educaţiei: Peste jumătate dintre elevi se plâng de faptul că sunt victime ale diverselor forme de violenţă

Daniel David a afirmat că peste jumătate dintre elevii din şcoli se plâng că sunt victime ale diverselor forme de violenţă şi a precizat că cea ma frecventă este violenţa verbală. Ministrul a adăugat că are zero toleranţă pentru violenţa în instituţiile de învăţământ. ”Astăzi sărbătorim Ziua Inte...

Daniel David: ”nu avem atâtea ore într-o zi câte discipline ar trebui să facă copiii la şcoală”

Daniel David, ministrul Educaţiei, se arată deranjat de faptul că există discipline în programa şcolară care au fost introduse la propunerea legiuitorului, acesta arătând că, dacă s-ar studia toate aceste discipline, ”nu avem atâtea ore într-o zi câte discipline ar trebui să facă copiii la şcoală...

Profesorii, înlocuiți de inteligența artificială într-un liceu din Londra. Proiect-pilot pentru elevii care se pregătesc de examene

Un liceu privat din Londra a lansat un experiment în care pregătirea pentru examene se face cu ajutorul inteligenței artificiale, nu al profesorilor. Inițiativa este privită cu circumspecție de o cercetătoare în domeniul AI, relatează AFP, potrivit Agerpres. Profesorii, înlocuiți de inteligența a...

ASE București are în anul universitar 2025-2026 12.000 de locuri pentru licență, masterat și doctorat

Academia de Studii Economice (ASE) din București a pregătit o ofertă de școlarizare pentru anul universitar 2025-2026 de peste 12.000 de locuri la programele universitare de licență, masterat și doctorat. Este vorba de următoarele facultăți: Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine, ...

Good News

Only good and positive news.