Barometrul Consumului Cultural 2023: Profilul ascultătorilor de manele. Cei mai mulți provin din mediul rural, au între 36 și 50 de ani, cel mult 8 clase și un venit sub 2.500 de lei

Barometrul Consumului Cultural 2023: Profilul ascultătorilor de manele. Cei mai mulți provin din mediul rural, au între
📅 2024-11-18

Consumatorii de manele, cu venituri sub 2.500 de lei lunar și un nivel scăzut de educație, sunt în principal persoane din mediul rural, cu vârste între 35 și 50 de ani, arată Barometrul de Consum Cultural publicat pe 12 noiembrie.

Deși evită activități culturale precum cinemaul, teatrul sau festivalurile, aceștia ascultă audiobooks, se întâlnesc frecvent cu prietenii și merg la biserică. Manelele ocupă locul 5 în preferințele muzicale ale românilor, conform studiului.

Barometrul Consumului Cultural 2023: Profilul ascultătorilor de manele

Studiul arată că un român din cinci a citit cel mult cinci cărți pe an, iar femeile citesc mai puțin și mai rar decât bărbații. În ediția din acest an a Barometrului de Consum Cultural, cercetarea a urmărit să coreleze practicile culturale ale respondenților cu genurile muzicale preferate, analizând activități precum mersul la teatru, cinema, târguri de carte sau consumul de filme pe platforme de streaming în funcție de preferințele muzicale ale acestora.

Studiul a inclus o analiză detaliată pentru patru genuri muzicale, construind profiluri distincte pentru consumatorii de muzică cultă, muzică folclorică și etno, rock și manele. Rezultatele au permis evaluarea preferințelor acestora și în alte domenii, cum ar fi participarea la spectacole de teatru, mersul la cinema sau implicarea în diverse activități nonculturale în spațiul public.

- Publicitate -

La nivel național, muzica populară, pop autohtonă sau internațională, rock și manele (pe locul 5) sunt cele mai ascultate genuri muzicale.

Ascultătorii de manele se regăsesc în principal în categoriile de vârstă 18-35 și 36-50 de ani, cu o preponderență pentru cea din urmă. Majoritatea sunt bărbați, iar din perspectiva educațională, cei mai mulți au un nivel scăzut de școlarizare, cel mult gimnaziu.

Consum cultural public – cei care ascultă manele nu merg la cinema, teatru sau festivaluri de muzică dar se întâlnesc des cu prietenii și merg la biserică

Studiul evidențiază că majoritatea ascultătorilor de manele provin din mediul rural, au venituri sub 2.500 de lei lunar și un nivel scăzut de educație.

Consumul cultural al acestora este limitat: merg rar la cinema, festivaluri, sau spectacole de teatru și aproape niciodată la evenimente de muzică cultă, târguri de carte sau expoziții. Vizitele la muzee, galerii, monumente istorice sau situri arheologice sunt ocazionale.

- Publicitate -

Descoperă și: România, lider în UE: Aproape 95% dintre elevii de gimnaziu studiau cel puțin două limbi străine în 2022

În schimb, preferă activități sociale precum întâlnirile frecvente cu prietenii și rudele, participarea la sărbători locale și plimbările în parcuri. De asemenea, merg ocazional la biserică și restaurante și vizitează mall-urile pentru cumpărături sau alte activități, dar evită competițiile sportive și călătoriile. Comparativ, persoanele care ascultă muzică cultă au un consum cultural mai diversificat.

Consum cultural non public – cei care ascultă manele citesc rar cărți pe hârtie sau online dar ascultă audio books

Barometrul de Consum Cultural 2023, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) pe un eșantion național reprezentativ de 1.035 de persoane, evidențiază comportamentele culturale ale consumatorilor de manele.

Aceștia preferă să asculte muzică acasă și să urmărească programe TV, în special emisiuni de divertisment, filme romantice, comedii, de acțiune și animații. Lectura este rar practicată, majoritatea citind maximum cinci cărți pe an, de obicei pentru relaxare. Alte genuri muzicale preferate includ muzica populară, etno și, ocazional, pop autohtonă.

Consumul cultural digital este orientat spre streaming online de filme și emisiuni, însă folosirea internetului pentru vizitarea site-urilor culturale, cumpărarea de cărți sau bilete la evenimente este foarte redusă. Studiul a fost realizat în septembrie-octombrie 2023, utilizând metoda CATI și o eroare maximă de ±3,1%.

- Publicitate -

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pedagoteca

Studiu: bacterii care pot transforma lumina în energie cu ajutorul laserelor

Laserele care exploatează capacitatea naturală a bacteriilor de a transforma lumina solară în energie ar putea alimenta misiunile spaţiale către Marte şi ar putea reprezenta o sursă de energie curată și pe Pământ, au anunţat oamenii de ştiinţă, relatează luni DPA/PA Media. Tehnologia este inspira...

Burse record în 2025: Elevii olimpici ar putea primi până la 4.050 de lei lunar pentru excelență

Bursele elevilor olimpici internaționali ar putea crește cu aproximativ 300 de lei începând din 2025. Majorarea vine ca urmare a creșterii salariului minim brut, utilizat pentru calcularea burselor de excelență olimpică de tip I, care ar putea ajunge la 4.050 de lei de la 1 ianuarie, conform decl...

Exerciţiile fizice ar putea reduce tensiunea arterială

Exerciţiile fizice realizate timp de cinci minute în fiecare zi ar putea reduce tensiunea arterială, potrivit unui nou studiu, informează Xinhua. Noua cercetare, publicată joi de experţi din cadrul unei colaborări academice internaţionale conduse de Universitatea din Sydney şi University College ...

Oboseala creierului ne face mult mai agresivi

Oboseala creierului ne face mult mai agresivi și mai puțin cooperanți, potrivit unui studiu publicat în „Proccedings of the National Academy of Sicences”. La acest studiu amplu, echipa de cercetători coordonată de Erica Ordali, a folosit un g grup țintă de 400 de participanți, împărțiți în două e...

Doar 25% dintre tinerii români frecventează teatrul. Festivalurile și experiențele gastronomice câștigă teren în fața culturii tradiționale

Barometrul de Consum Cultural 2023, publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), relevă o creștere a frecvenței vizitelor la obiective culturale. Aproximativ 67% dintre români au vizitat cel puțin o dată pe an monumente istorice și situri arheologice. Cu toate ac...

Barometrul Consumului Cultural 2023: Profilul ascultătorilor de manele. Cei mai mulți provin din mediul rural, au între 36 și 50 de ani, cel mult 8 clase și un venit sub 2.500 de lei

Consumatorii de manele, cu venituri sub 2.500 de lei lunar și un nivel scăzut de educație, sunt în principal persoane din mediul rural, cu vârste între 35 și 50 de ani, arată Barometrul de Consum Cultural publicat pe 12 noiembrie. Deși evită activități culturale precum cinemaul, teatrul sau festi...

România, lider în UE: Aproape 95% dintre elevii de gimnaziu studiau cel puțin două limbi străine în 2022

În anul 2022, aproape 95% dintre elevii din România învățau cel puțin două limbi străine în timpul gimnaziului, conform datelor Eurostat. Cu un procent de 94,5%, România se plasează pe locul șase în clasamentul statelor membre ale Uniunii Europene, depășind media europeană de 60,7% cu peste 33 de...

Concurs național de creație video pentru elevii de gimnaziu și liceu. Tema: prevenirea violenței școlare și a consumului de droguri.

Elevii din toată țara, din clasele a VI-a – a VII-a și a IX-a – a XI-a, sunt invitați să participe la concursul de creație virtuală „Vocea ta e soluția”, având ca temă prevenirea violenței școlare și a consumului de substanțe interzise. Competiția, desfășurată între noiembrie 2024 și ianuarie 202...

Modele de subiecte și bareme la limba română pentru Bacalaureat 2025: Subiecte care îi ghidează pe elevi

Ministerul Educației a aprobat calendarul pentru examenul de Bacalaureat 2025, pentru ambele sesiuni, și a publicat primele modele de subiecte, însoțite de baremele de corectare. Elevii pot deja descărca aceste modele de subiecte, care îi vor sprijini în pregătirea examenului la limba română. Mod...

PREMIERĂ: pe 16 noiembrie are loc primul târg educațional dedicat liceelor de elită din străinătate. Zeci de licee internaționale de top vin la București să își cunoască viitorii elevi

Din ce în ce mai mulți părinți din România iau în considerare studiile liceale în străinătate pentru copiii lor. Din datele Integraledu reiese că există o creștere a interesului pentru licee în străinătate de la an la an, în topul preferințelor situându-se cele din Marea Britanie. Alte destinații...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.