Un CV fals i-a adus 15 ani de închisoare. Cum a ajuns un bărbat care a terminat doar liceul, inginer șef la compania feroviară din Africa de Sud

Un CV fals i-a adus 15 ani de închisoare. Cum a ajuns un bărbat care a terminat doar liceul, inginer șef la compania fer
📅 2024-09-16

Daniel Mthimkhulu a fost timp de cinci ani șeful departamentului de inginerie în cadrul Agenției de Căi Ferate pentru Pasageri din Africa de Sud (Prasa) și câștiga un salariu anual de 156.000 de dolari. Iar CV-ul său era remarcabil: bărbatul de 49 de ani a avut mai multe calificări de inginerie mecanică, inclusiv o diplomă de la Universitatea Witwatersrand din Africa de Sud, precum și un doctorat la o universitate germană. O singură problemă? Documentul era fals. 

Instanța din Johannesburg a constatat, însă, că Mthimkhulu și-a finalizat doar studiile liceale, iar celelalte cicluri de educație și funcții erau doar minciuni. Faptă pentru care a fost condamnat la 15 ani de închisoare. "Această sentință trimite un mesaj puternic că autorii infracțiunilor economice nu vor rămâne nepedepsiți", a declarat Phindi Mjonondwane, purtătorul de cuvânt al Autorității Naționale de Urmărire Penală (NPA). Mthimkhulu a fost arestat în iulie 2015.

Minciunile care i-au adus o condamnare de 15 ani

Articolul continuă după reclamă

Instanța a aflat și că Mthimkhulu a falsificat o ofertă de muncă de la o companie germană, ceea ce a determinat Prasa să-i mărească salariul pentru a nu-l pierde. Bărbatul a fost, de asemenea, implicat în achiziționarea unor trenuri noi din Spania, care nu au putut fi utilizate în Africa de Sud deoarece erau prea înalte. 

Șirul său de minciuni nu s-a oprit aici. Instanța a demonstrat că Mthimkhulu falsificase inclusiv și o scrisoare de ofertă de muncă de la o companie germană, care i-a convins pe cei de la Prasa să-i mărească salariul. „Instanța a luat în considerare gravitatea și frecvența fraudelor, pierderile financiare semnificative suferite de Prasa și trădarea încrederii angajatorului", a adăugat Mjonondwane. Într-un interviu din 2019 acordat postului local eNCA, Mthimkhulu a recunoscut că nu deține un titlu de doctor: „M-am simțit confortabil cu acest titlu și nu am anticipat consecințele acestui lucru".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ➜

Întrebarea zilei
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri observator news

Asia Express, sezonul 7. Proba care i-a adus în pragul disperării pe concurenţi. "Urlam ca bezmeticele"

Asia Express, sezonul 7. Concurenții s-au grăbit să înceapă o nouă zi de aventură. Echipele au avut de dus la bun sfârșit o probă care în teorie părea simplă, însă le-a dat mari bătăi de cap.

Studiu revoluționar despre schimbările din creierul femeilor, în timpul sarcinii. Rezultate surprinzătoare

Un studiu revoluționar a documentat cele mai importante schimbări care se petrec în creierul femeilor pe parcursul sarcinii, dar și după naștere.

"Ne-am pregătit să purtăm un lung război de uzură", susține liderul Hamas, într-un mesaj pentru rebelii houthi

Liderul Hamas, Yahya Sinwar, a declarat luni că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită pentru un "lung război de uzură" împotriva Israelului, într-un mesaj adresat rebelilor houthi din Yemen, care au efectuat duminică un rar atac cu rachete asupra centrului Israelulu...

Copilă de 13 ani, căutată de poliție în Botoșani. Anastasia a plecat de acasă fără să le spună părinților unde merge și nici nu i-a mai sunat de atunci

O copilă de 13 ani este dată dispărută în Botoșani. Anastasia a plecat de acasă fără să-și anunțe părinții unde merge. Nimeni nu a mai putut să dea de ea, după ce a ieșit din casă.

Filmul ultimei tentative de asasinare a lui Donald Trump. Suspectul, ascuns în tufișuri, voia să-l ucidă cu un AK-47, pe terenul de golf

Donald Trump a scăpat dintr-o nouă tentativă de asasinat, a doua în două luni. Un american care l-a votat la ultimele alegeri a vrut să îl împuşte pe terenul de golf. Bărbatul, critic înfocat al lui Putin şi susţinător aprig al Ucrainei, a luptat voluntar alături de a...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..