Șeful CIA, convins că Moscova era gata să folosească o bombă strategică în toamna anului 2022. Cum au trecut SUA peste "spaima nucleară"

Șeful CIA, convins că Moscova era gata să folosească o bombă strategică în toamna anului 2022. Cum au trecut SUA peste "
📅 2024-09-16

SUA au trecut peste o spaimă nucleară în toamna anului 2002, când în CIA a existat convingerea că Rusia ar putea utiliza arme nucleare tactice pe câmpul de luptă din Ucraina, a dezvăluit sâmbătă şeful Agenţiei, William Burns, care, după această experienţă, spune totuşi că liderii occidentali nu ar trebui să se lase intimidaţi de ameninţările Kremlinului cu escaladarea nucleară şi, mai mult, ar trebui să fie dispuşi să ia în considerare posibilitatea de a permite utilizarea rachetelor cu rază lungă de acţiune pentru atacuri ucrainene în interiorul Rusiei, relatează The Guardian.

"A fost un moment în toamna anului 2022 când cred că a existat un risc real de utilizare potenţială a armelor nucleare tactice" de către Rusia în Ucraina, a spus şeful CIA, William Burns, dar el crede că astfel de preocupări nu ar trebui luate prea în serios. "Nu am crezut niciodată că ar trebui să fim intimidaţi în mod inutil de acest lucru", a adăugat el, potrivit News.ro.

La momentul respectiv din 2022, trupele ruse fuseseră alungate din nordul Ucrainei şi abandonaseră Hersonul în sud, ceea ce a dus la convingerea că Rusia ar putea încerca să folosească o armă nucleară în cazul unei înfrângeri ruşinoase. În orice caz, linia frontului s-a stabilizat la scurt timp după aceea.

Vezi și

Burns a dezvăluit că Joe Biden, preşedintele SUA, l-a însărcinat să-i transmită un avertisment direct lui Serghei Narîşkin, şeful serviciului rus de informaţii externe, în cadrul unei reuniuni care a avut loc în Turcia în noiembrie 2022, "pentru a arăta foarte clar care ar fi consecinţele unei astfel de escaladări". Iar o abordare similară este în vigoare şi astăzi, a adăugat Burns.

Episodul povestit, a spus el, demonstrează că ameninţările Moscovei nu ar trebui întotdeauna luate la propriu.

Bill Burns a făcut aceste dezvăluiri la Londra, alături de şeful MI6, la un eveniment organizat de Financial Times. 

Escaladarea, tratată cu prudență

"Putin este un bătăuş. El va continua să facă din când în când zgomot de sabie", a spus Burns. "Nu ne putem permite să ne lăsăm intimidaţi de acest zăngănit de sabie ... trebuie să fim atenţi la el. SUA au oferit un sprijin enorm Ucrainei şi sunt sigur că preşedintele va lua în considerare şi alte modalităţi prin care îi putem sprijini", a comentat Burns.

Veteranul şef al spionajului american a fost întrebat dacă există prea multă nervozitate la Washington şi în alte capitale occidentale cu privire la riscul escaladării războiului prin acordarea permisiunii ca rachetele Storm Shadow, o rachetă cu o rază lungă de acţiune, furnizată de Marea Britanie, să fie utilizată în interiorul Rusiei.

"Niciunul dintre noi nu ar trebui să trateze superficial riscurile escaladării", a declarat Burns. "Dar nu am crezut niciodată că ar trebui să fim intimidaţi în mod inutil de acest lucru", a adăugat el.

Până în prezent, Casa Albă a fost deosebit de ezitantă în a permite utilizarea Storm Shadow şi a altor rachete cu rază lungă de acţiune în interiorul Rusiei, cum ar fi ATACMS, fabricate în SUA, în ciuda rugăminţilor repetate din partea preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, făcute inclusiv vineri.

Iranul, o îngrijorare mare

În schimb, Burns şi-a exprimat îngrijorarea că Iranul se gândeşte să furnizeze rachete balistice Rusiei, dar nu a confirmat dacă CIA crede că a făcut deja acest lucru. Aceasta ar fi o "escaladare dramatică" a relaţiilor dintre cele două ţări, a spus el. Până în prezent, Teheranul a furnizat doar drone, mai puţin eficiente, pentru ca Rusia să le folosească în Ucraina.

Burns şi omologul său britanic, şeful MI6, Sir Richard Moore, nu apăruseră niciodată împreună în public înainte de apariţia surpriză la evenimentul de la Kenwood House din Hampstead, Londra. Securitatea strictă a făcut ca membrii audienţei să fie anunţaţi doar cu 15 minute înainte cine va apărea la eveniment, menţionează The Guardian.

La rândul său, Moore a declarat că există îngrijorări cu privire la faptul că spionii ruşi devin din ce în ce mai activi în Regatul Unit, în Europa şi în alte părţi, deoarece războiul din Ucraina continuă. "Cred că serviciile secrete ruseşti au devenit un pic sălbatice, sincer", a declarat şeful spionajului britanic, indicând o serie de incendieri în Regatul Unit şi în alte părţi din Europa.

Burns a adăugat că, chiar dacă comploturile par uneori opera unor amatori, ele pot fi totuşi "nesăbuite şi periculoase".

Ordinea mondială, amenințată cum nu s-a mai văzut de la Războiul Rece

Ordinea mondială internaţională este "ameninţată într-un mod pe care nu l-am mai văzut de la Războiul Rece", au avertizat şefii serviciilor de informaţii externe din Regatul Unit şi SUA. Dar şefii MI6 şi CIA au declarat, de asemenea, că ambele ţări sunt unite în "rezistenţa faţă de o Rusie asertivă şi faţă de războiul de agresiune al lui Putin în Ucraina". Într-un articol comun - o premieră - publicat în Financial Times sâmbătă, Sir Richard Moore şi William Burns au scris că au văzut războiul din Ucraina apropiindu-se şi "au putut avertiza comunitatea internaţională", în parte prin declasificarea secretelor, pentru a ajuta Kievul.

Aceştia au dat asigurări în articolul lor comun că se fac eforturi pentru a "întrerupe campania nesăbuită de sabotaj" a Rusiei în Europa, pentru a obţine o dezescaladare a războiului dintre Israel şi Gaza şi pentru a contracara recrudescenţa Statului Islamic.

"Nu există nicio îndoială că ordinea mondială internaţională - sistemul echilibrat care a condus la pace şi stabilitate relativă şi a asigurat creşterea nivelului de trai, oportunităţi şi prosperitate - este ameninţată într-un mod pe care nu l-am mai văzut de la Războiul Rece", au scris ei în editorialul din Financial Times. "Combaterea cu succes a acestui risc" se află la baza relaţiei speciale dintre Regatul Unit şi SUA, au arătat şefii celor două servicii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ➜

Întrebarea zilei
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri observator news

Asia Express, sezonul 7. Proba care i-a adus în pragul disperării pe concurenţi. "Urlam ca bezmeticele"

Asia Express, sezonul 7. Concurenții s-au grăbit să înceapă o nouă zi de aventură. Echipele au avut de dus la bun sfârșit o probă care în teorie părea simplă, însă le-a dat mari bătăi de cap.

Studiu revoluționar despre schimbările din creierul femeilor, în timpul sarcinii. Rezultate surprinzătoare

Un studiu revoluționar a documentat cele mai importante schimbări care se petrec în creierul femeilor pe parcursul sarcinii, dar și după naștere.

"Ne-am pregătit să purtăm un lung război de uzură", susține liderul Hamas, într-un mesaj pentru rebelii houthi

Liderul Hamas, Yahya Sinwar, a declarat luni că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită pentru un "lung război de uzură" împotriva Israelului, într-un mesaj adresat rebelilor houthi din Yemen, care au efectuat duminică un rar atac cu rachete asupra centrului Israelulu...

Copilă de 13 ani, căutată de poliție în Botoșani. Anastasia a plecat de acasă fără să le spună părinților unde merge și nici nu i-a mai sunat de atunci

O copilă de 13 ani este dată dispărută în Botoșani. Anastasia a plecat de acasă fără să-și anunțe părinții unde merge. Nimeni nu a mai putut să dea de ea, după ce a ieșit din casă.

Filmul ultimei tentative de asasinare a lui Donald Trump. Suspectul, ascuns în tufișuri, voia să-l ucidă cu un AK-47, pe terenul de golf

Donald Trump a scăpat dintr-o nouă tentativă de asasinat, a doua în două luni. Un american care l-a votat la ultimele alegeri a vrut să îl împuşte pe terenul de golf. Bărbatul, critic înfocat al lui Putin şi susţinător aprig al Ucrainei, a luptat voluntar alături de a...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..