MAE anunţă alertă de călătorie în Italia. Transportul aerian, feroviar şi public local va fi paralizat timp de 3 zile

MAE anunţă alertă de călătorie în Italia. Transportul aerian, feroviar şi public local va fi paralizat timp de 3 zile
📅 2024-09-16

 În Italia vor fi organizate greve la nivel național, în sectoarele aeroportuar/ aerian, transport public feroviar și transport public local, în perioada 7-9 septembrie, informează Ministerul Afacerilor Externe.

de Redactia Observator

la 06.09.2024 , 10:20

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că în perioada 7 – 9 septembrie 2024, vor fi organizate greve la nivel național, în sectoarele aeroportuar/ aerian, transport public feroviar și transport public local”, potrivit unui comunicat de presă.

În ce intervale vor avea loc grevele

Articolul continuă după reclamă

MAE arată că sunt posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene și perturbări ale circulației mijloacelor de transport feroviar și public local.

Cetăţenii români afectaţi sunt sfătuiţi să se informeze din timp cu privire la programul de zbor şi să menţină legătura cu companiile aeriene, pentru a primi detalii cu privire la eventuale întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ➜

.autor-info { display: flex; padding: 0 15px 0 15px; border-top: solid 1px #ddd; border-bottom: solid 1px #ddd; } .autor-info-title { color: #da0f10; font-weight: bold; font-size: 18px; } a.autor-like#like-button { padding: 8px 42px 8px 15px; border-radius: 6px; color: #fff; font-size: 14px; text-transform: uppercase; margin-left: 15px; background: #DA0F10 url(/templates/default/images/new-design/autor-like.png) no-repeat right 13px top 5px; background-size: 18px; } a.autor-like { background-color: #DA0F10; padding: 8px 15px; border-radius: 6px; color: #fff; font-size: 14px; text-transform: uppercase; margin-left: 15px; } a.autor-like#like-button:after { content: ""; border-left: 1px solid #fff; margin: 0 0 0 7px; line-height: 20px; display: inline; } .autor-info p { font-size: 16px; color: #222; } .autor-info .success-text { font-size: 16px; color: #222; } .autor-more { font-size: 16px; font-weight: bold; } /* apply on mobile */ @media (max-width: 767px) { .autor-info .success-text { display:block; padding-top: 15px; } .autor-info { display: block} .autor-image {justify-content: center;margin: 0;border:0 !important} } .autor-image { display: flex; align-items: center; padding: 15px; border-right: solid 1px #ddd; margin-right: 15px; } .autor-image img { border-radius: 50%; } .autor-content { padding-top: 15px; }
Întrebarea zilei
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri observator news

Asia Express, sezonul 7. Proba care i-a adus în pragul disperării pe concurenţi. "Urlam ca bezmeticele"

Asia Express, sezonul 7. Concurenții s-au grăbit să înceapă o nouă zi de aventură. Echipele au avut de dus la bun sfârșit o probă care în teorie părea simplă, însă le-a dat mari bătăi de cap.

Studiu revoluționar despre schimbările din creierul femeilor, în timpul sarcinii. Rezultate surprinzătoare

Un studiu revoluționar a documentat cele mai importante schimbări care se petrec în creierul femeilor pe parcursul sarcinii, dar și după naștere.

"Ne-am pregătit să purtăm un lung război de uzură", susține liderul Hamas, într-un mesaj pentru rebelii houthi

Liderul Hamas, Yahya Sinwar, a declarat luni că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită pentru un "lung război de uzură" împotriva Israelului, într-un mesaj adresat rebelilor houthi din Yemen, care au efectuat duminică un rar atac cu rachete asupra centrului Israelulu...

Copilă de 13 ani, căutată de poliție în Botoșani. Anastasia a plecat de acasă fără să le spună părinților unde merge și nici nu i-a mai sunat de atunci

O copilă de 13 ani este dată dispărută în Botoșani. Anastasia a plecat de acasă fără să-și anunțe părinții unde merge. Nimeni nu a mai putut să dea de ea, după ce a ieșit din casă.

Filmul ultimei tentative de asasinare a lui Donald Trump. Suspectul, ascuns în tufișuri, voia să-l ucidă cu un AK-47, pe terenul de golf

Donald Trump a scăpat dintr-o nouă tentativă de asasinat, a doua în două luni. Un american care l-a votat la ultimele alegeri a vrut să îl împuşte pe terenul de golf. Bărbatul, critic înfocat al lui Putin şi susţinător aprig al Ucrainei, a luptat voluntar alături de a...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..