Sisteme noi de monitorizare pe autostrăzile A1, A2, A3 și DN1. Sunt similiare celor din Germania

Sisteme noi de monitorizare pe autostrăzile A1, A2, A3 și DN1. Sunt similiare celor din Germania
📅 2024-09-16

Este vorba despre camere de supraveghere, fixe şi mobile, aparate radar, diverse tipuri de sisteme de monitorizare a condiţiilor de trafic, senzori şi staţii meteo, dar şi panouri electronice de informare a şoferilor asupra unor eventuale incidente sau condiţii meteo deosebite, apărute pe traseu.

Big Brother pe autostrăzile din România

Astfel de echipamente vor fi montate pe autostrăzile A1, A2, A3, dar şi pe Drumul Naţional 1, care este cea mai aglomerată şosea din ţară.  

Vezi și

Este vorba despre un contract atribuit de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, un contract cu o perioadă de proiectare de 6 luni şi o perioadă de execuţie de 18 luni.

Spre exemplu, numai pe autostrada A3, pe un tronson de 60 de kilometri, vor fi montare nu mai puţin de 20 de astfel de echipamente, care vin în sprijinul şoferilor, dar şi al autorităţilor. 

Valoarea investiţiei este de 220 de milioane de lei, fără TVA

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), valoarea investiţiei este de 220 de milioane de lei fără TVA. 

"Avem un pachet, practic, de trei contracte care au ca obiectiv dotarea cu sisteme ITS - sisteme inteligente de transport, a autostrăzilor existente, mă refer aici la A1, A2, A3, precum şi DN 1, dotare, pe de o parte, şi modernizarea, upgrade-ul celor care sunt existente în momentul de faţă. Avem o valoare estimată pentru cele trei contracte de aproximativ 220 de milioane de lei fără TVA. Acest sistem va face parte din viitorul sistem e-SIGUR. Camerele sunt în jur de 250 pe acest contract expres, din care şase camere radar, iar restul sunt pentru depistarea incidentelor şi pentru protejarea spaţiilor de servicii. Sistemul va fi gestionat de CNAIR împreună cu Poliţia Rutieră. Informaţiile pe ce înseamnă viteze depăşite vor ajunge la Poliţia Rutieră", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, potrivit News.ro.

El a fost întrebat ce firme au câştigat aceste licitaţii. "Avem mai multe contracte care au ca obiect camerele video. Ştiu că o licitaţie a fost câştigată de Vodafone, altă licitaţie a fost câştigată de Electra", a afirmat Cristian Pistol. La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost întrebat, în aceeaşi conferinţă de presă, dacă aceste camere nu vor afecta intimitatea şoferilor şi cum vor face autorităţile ca sistemul de supraveghere să fie conform. "Nu cred că se vor face lucruri neconforme, ştiu acest lucru. Nu inventăm apa caldă. Peste tot în Europa există sistem de acest tip de monitorizare. Mai ales din zona asta s-a circulat mult înspre Vest, în Ungaria, în Austria, peste tot există acest sistem. Eu am păţit-o. Îţi vine acasă amenda dacă treci de 130", a declarat Grindeanu.

El a adăugat că şi acest sistem de camere din Vestul Europei, pe lângă o reţea de autostrăzi bine puse la punct, a contribuit la un număr scăzut de accidente rutier comparativ cu România.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune. ➜

Întrebarea zilei
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri observator news

Asia Express, sezonul 7. Proba care i-a adus în pragul disperării pe concurenţi. "Urlam ca bezmeticele"

Asia Express, sezonul 7. Concurenții s-au grăbit să înceapă o nouă zi de aventură. Echipele au avut de dus la bun sfârșit o probă care în teorie părea simplă, însă le-a dat mari bătăi de cap.

Studiu revoluționar despre schimbările din creierul femeilor, în timpul sarcinii. Rezultate surprinzătoare

Un studiu revoluționar a documentat cele mai importante schimbări care se petrec în creierul femeilor pe parcursul sarcinii, dar și după naștere.

"Ne-am pregătit să purtăm un lung război de uzură", susține liderul Hamas, într-un mesaj pentru rebelii houthi

Liderul Hamas, Yahya Sinwar, a declarat luni că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită pentru un "lung război de uzură" împotriva Israelului, într-un mesaj adresat rebelilor houthi din Yemen, care au efectuat duminică un rar atac cu rachete asupra centrului Israelulu...

Copilă de 13 ani, căutată de poliție în Botoșani. Anastasia a plecat de acasă fără să le spună părinților unde merge și nici nu i-a mai sunat de atunci

O copilă de 13 ani este dată dispărută în Botoșani. Anastasia a plecat de acasă fără să-și anunțe părinții unde merge. Nimeni nu a mai putut să dea de ea, după ce a ieșit din casă.

Filmul ultimei tentative de asasinare a lui Donald Trump. Suspectul, ascuns în tufișuri, voia să-l ucidă cu un AK-47, pe terenul de golf

Donald Trump a scăpat dintr-o nouă tentativă de asasinat, a doua în două luni. Un american care l-a votat la ultimele alegeri a vrut să îl împuşte pe terenul de golf. Bărbatul, critic înfocat al lui Putin şi susţinător aprig al Ucrainei, a luptat voluntar alături de a...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..