Pentru început, spune-ne câteva cuvinte despre tine. Cine este Ștefan Răzvan Florea și ce te-a determinat să urmezi o carieră în politică?
Sunt Ștefan Răzvan Florea, inginer de profesie, antreprenor și co-fondator al Partidului Volt România și al Asociației Bine pentru Bine. Sunt un tânăr născut, crescut și educat într-un sat al județului Ialomița, în Mihail Kogălniceanu. Câmpia Bărăganului este cea care mi-a format personalitatea în primii ani din viață și va rămâne pentru totdeauna locul cel mai apropiat de suflet.
Am plecat devreme de acasă, încă de la 15 ani, mai întâi la liceu la Slobozia, apoi la facultate la București, la facultate în Olanda, apoi pentru master în America, unde am avut o bursă de la statul american. În tot acest timp, am știu întotdeauna că acest drum inițiatic are un singur scop: să mă întorc acasă și să ajut comunitatea din care am plecat.
Odată întors, în 2017, am fost hotărât să mă implic civic și politic, fiind conștient că doar așa pot să am un impact suficient de mare și să dau înapoi comunității de care aparțin și care mi-a rămas dragă.
Care sunt valorile sau principiile care te ghidează în activitatea ta politică și socială?
Principiile mele se bazează pe transparență, integritate și angajament civic. Cred într-o politică responsabilă, orientată către oameni, și în puterea schimbărilor tehnologice de a îmbunătăți viețile oamenilor. În același timp, sunt profund conectat la tradițiile și cultura noastră strămoșească. Cred și lupt pentru progres în toate domeniile sociale sau economice, dar îmi doresc să nu uităm de origini și să rămânem conectați la ele, noi și copiii noștri.
Ce crezi că te diferențiază de ceilalți candidați? Ce aduci nou sau diferit în această campanie?
Sunt un altfel de politician. Contrar căii pe care o aleg cei mai mulți politicieni, eu am decis să înființez un partid politic de la zero și să pot face lucrurile bine, fără teama structurii de partid vechi și corupt. Sloganul meu de campanie este “Schimbăm politica în Ialomița!”, aceasta fiind exact misiunea mea aici.
Am o carieră profesională ce mă plasează cu siguranță în topul celor mai bine pregătiți oameni din societatea noastră. Bursa de la statul american, masterul absolvit cu nota maximă în America, experiența de lucru în Parlamentul European, sunt doar câteva dovezi ale capacității mele de muncă pe care vreau să o pun în slujba ialomițenilor.
Povestește-ne despre una dintre inițiativele tale anterioare care a avut un impact semnificativ în comunitate. Cum a fost primită de oameni?
O să dau două exemple. În perioada pandemiei mulți copii au fost privați de dreptul la învățământ, aceștia neavând resursele necesare pentru a participa la școala online.
Cu ajutorul unui grant al Departamentului de Stat al S.U.A., eu, împreună cu un ONG, am implementat un proiect prin care am ajuns la 2024 de copii din 14 județe, inclusiv Ialomița. Cu ajutorul voluntarilor, am recondiționat și distribuit 656 de dispozitive electronice pentru ca acești copii să poată continua școala în pandemie, în online. Acest proiect demonstrează că, atunci când statul întârzie să acționeze, noi, societatea, putem face diferența. Voluntariatul și implicarea noastră au permis acestor copii să își continue educația, pentru că toți merită aceleași condiții de învățare, indiferent de context.
Anul acesta am înființat Asociația “Bine pentru bine” cu sediul în Mihail Kogălniceanu și împreună cu comunitatea din jurul acestei asociații implementăm proiecte de ecologizare și oferim oportunități tinerilor de dezvoltare și învățare.
Inițiativele civice sunt foarte bine primite de comunitate, mult mai bine decât cele politice. Însă, ceea ce este foarte frumos este că după o carieră civică consistentă, oamenii sunt pregătiți să mă urmeze și politic, ceea ce mă încurajează să continui.
Care sunt principalele provocări pe care le-ai identificat în județul Ialomița și cum intenționezi să le abordezi?
Principala îngrijorare pe care o am este cea referitoare la scăderea alarmantă a populației. Populația scade în toată țara, dar în județul nostru scade de două ori mai repede. Vreau să oprim acest fenomen și vreau să reușim să convingem mai mulți tineri să rămână aici. Avem nevoie de filiale ale universităților de top la Slobozia care să pregătească ingineri agronomi, profesori. Avem nevoie de școli profesionale făcute în parteneriat cu companiile locale pentru a pregăti meseriași pentru locurile disponibile în județ. Vreau ca statul să ajute micii antreprenori prin reducerea birocrației și taxe mai mici la început de drum. Fiecare persoană ce știe o meserie poate deveni un mic antreprenor care reușește să producă și să vândă. Statul trebuie să stea lângă oameni și să îi ajute să reușească, inclusiv prin mentorat și consultanță gratuită.
De asemenea, mă îngrijorează sănătatea oamenilor. De exemplu, 25% dintre viitoarele mămici nu merg niciodată la medic înainte de naștere, ceea ce este vital pentru sănătatea viitorului copil. Vreau ca medicii de familie să aibă capacitatea să recolteze sânge și să efectueze analize medicale. Este o practică întâlnită în toată Europa și ar ajuta oamenii foarte mult în menținerea unei sănătăți optime.
Ce impact îți dorești să ai în viața locuitorilor din Ialomița dacă vei fi ales în Parlament?
O să fiu sincer cu ialomițenii. Autoritățile județene și locale sunt cele care au impactul cel mai mare asupra vieții lor. Însă, din Parlament, voi fi aliatul oamenilor. Acolo unde voi putea modifica legislația, o voi face. Acolo unde există legislație, dar nu este aplicată de autorități, voi pune toată presiunea necesară pentru ca acestea să își facă treaba. Vreau să fiu un parlamentar activ mai ales aici acasă, în județul unde voi fi ales. Vreau să fiu prezent printre oameni și să muncesc pentru a rezolva nevoile lor. Politică fără o continuă conexiune directă cu oamenii nu se poate.
Cum vezi rolul tinerilor în viitorul politic al României și ce măsuri crezi că ar trebui luate pentru a-i implica mai activ în procesele decizionale?
Eu cred cu tărie că avem nevoie de mai mulți tineri, deopotrivă cu oamenii experimentați, în procesele decizionale. Doar așa vom putea construi o lume unde părerea tuturor să conteze și în care tinerii se vor simți reprezentați. Drept dovadă, lista mea de candidați la Senat și Camera Deputaților conține 4 femei și 6 bărbați cu o vârstă medie de doar 37 de ani. Sunt numere cu care mă mândresc și atipice pentru celelalte partide politice.
Cum îți imaginezi județul Ialomița peste 10 ani și ce rol ți-ar plăcea să ai în acest viitor?
Îmi imaginez ca Ialomița să devină un județ unde tinerii găsesc oportunități de muncă și dezvoltare profesională, fără să fie nevoiți să plece departe de casă pentru un trai mai bun. Văd un sistem de educație vocațională bine pus la punct, în colaborare cu companiile locale, și facultăți care pregătesc tineri pentru meserii căutate în regiune. Vreau să văd cum oamenii își deschid mici afaceri cu ușurință și cum micul antreprenor devine regula, nu excepția. Ca o consecință a acestora, îmi imaginez că peste 10 ani oamenii vor alege să rămână în județ, iar populația Ialomiței va fi în creștere din nou.
În acest viitor, rolul meu va fi să continui să lucrez alături de comunitate, să susțin inițiative și proiecte care pun în valoare resursele locale, dar și să lupt în Parlament pentru legi care să aducă aceste schimbări. Vreau să fiu liderul care contribuie la un viitor mai stabil, mai prosper și mai unit pentru Ialomița.
Ce mesaj ai pentru alegătorii din Ialomița și ce ai dori să știe despre tine înainte de alegeri?
Dragi ialomițeni, vă știți parlamentarii care vă reprezintă județul în Parlamentul României? Dacă nu, nu sunteți singurii. Eu îmi doresc să schimb această abordare. Vreau să fac o altfel de politică, una transparentă, responsabilă și orientată către nevoile reale ale oamenilor. Candidez pentru că am convingerea că pot contribui la rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm și că împreună putem crea un județ Ialomița în care să ne mândrim că trăim și să ne creștem copiii. Studiile mele în management ingineresc la Stevens Institute of Technology în SUA, experiența de muncă la Parlamentul European în Luxemburg, dar și implicarea mea civică din ultimii 7 ani mă ajută să abordez provocările societății ialomițene.
Veniți alături de mine și pe 1 decembrie schimbăm politica în Ialomița!
Aflați mai multe despre campania lui Ștefan Florea pe site-ul srflorea.ro și pagina sa de Facebook
Alegeți candidații REPER (REÎNNOIM PROIECTUL EUROPEAN AL ROMÂNIEI) – POZIȚIA 16 pe buletinul de vot la Camera Deputaților și POZIȚIA 17 la Senat.
Acest material a fost comandat de Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER) și realizat de operatorul economic LIKEPRESS SRL, Cod unic de identificare 11240060