Modificări aduse impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

Modificări aduse impozitului pe veniturile microîntreprinderilor
📅 2024-09-19

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că prin prin  O.U.G. nr.31/2024 au fost aduse modificări Codului fiscal care au vizat, printre altele și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, fiind explicată și detaliată definiția întreprinderilor legate.

Persoana juridică română este legată cu o altă persoană dacă există oricare dintre următoarele raporturi:

Prevederile de mai sus se aplică pentru verificarea condiției de la art. 47 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2024.

Pentru anul 2024, termenul prevăzut la art. 55 alin. (2) și (5) din Codul fiscal se prorogă până la data de 15 aprilie 2024 inclusiv.

Contribuabilii care au comunicat organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, respectiv ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgentă, depun, după caz, o nouă declarație de mențiuni pentru încadrarea în condițiile prevăzute la art. 47 din Codul fiscal.

sursa: ANAF – AJFP Ialomița

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri obiectiv

Măsuri de restricție totală a circulației pe mai multe artere din municipiul Slobozia

Poliția Locală Slobozia anunță că, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului “Cycling Race 2024”, duminică, 22 septembrie 2024, în intervalul orar 07:00-14:00, se

Muzeul Județean Ialomița: Pași în istorie în Parcul Arheologic de la Orașul de Floci

Specialiștii Muzeului Județean Ialomița continuă în această perioadă cercetările arheologice cu caracter sistematic pe situl de importanță națională Orașul de Floci! Campania din acest an

Campanie umanitară a fermierilor în sprijinul victimelor inundațiilor din județele Galați și Vaslui

În urma inundațiilor masive care au cuprins județele Galați și Vaslui, conform estimărilor, peste 7.000 de persoane au rămas fără adăpost, fără acces la bunuri

Proiect de modernizare treceri la nivel cu calea ferată, între stațiile Țăndărei – Movila

Trecerile la nivel cu calea ferată, dintre stațiile Țăndărei – Movila, vor fi modernizate, potrivit SRCF Constanța, în acest context fiind publicat pe SEAP și

RAJA: Intervenție pe strada Călărași din Fetești-Gară!

Echipele RAJA intervin astăzi – 18 septembrie 2024 pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..