Concursurile organizate în acest an de Jandarmeria Ialomița au atras peste 220 de candidați, pentru 25 de funcții

Concursurile organizate în acest an de Jandarmeria Ialomița au atras peste 220 de candidați, pentru 25 de funcții
📅 2024-10-31

La sfârșitul anului 2023, Jandarmeria Ialomița înregistra un deficit de personal de 29,31%. Pentru a rezolva această problemă, reprezentanții instituției au avut în vedere în principal ocuparea funcțiilor vacante și atragerea de candidați pentru instituțiile militare de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și „Petru Rareș” Fălticeni, inclusiv pentru Academia de Poliție „Al. I. Cuza București” care asigură formarea inițială a ofițerilor pentru instituția Jandarmeriei.

Acest subiect, legat de recrutarea, selecția, încadrarea și promovarea personalului în anul 2024, dar și alte aspecte de interes pentru cei care doresc să aplice în viitor pentru profesia de jandarm, au fost discutate miercuri, 30 octombrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Ialomița, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat locotenent colonel Lintiș Marian-Costel, șef Serviciu Resurse Umane și locotenent Hoza Ionela-Cristina, purtător de cuvânt.

Trebuie precizat faptul că în anul 2024 au fost organizate 13 concursuri pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante, 10 concursuri fiind finalizate, iar 3 concursuri sunt în curs de desfășurare. În urma concursurilor organizate s-a observat o creștere a interesului pentru această profesie.

Locotenent Colonel Lintiș Marian-costel

„În ultimii ani, procedurile de recrutare au fost ușor simplificate, în sensul în care dosarul de candidat se transmite electronic, etapele de testare psihologică și vizita medicală se efectuează ulterior susținerii probelor scrise. În sprijinul candidaților au fost create aplicații speciale de eliberare la solicitare scrisă a cazierului judiciar direct de la structura unde se depune dosarul de candidat. Până în prezent au fost finalizate două concursuri pentru ocuparea a două funcții de ofițer (ofițer specialist tehnologia informației și ofițer specialist  administrarea patrimoniului imobiliar și protecția mediului și 5 concursuri pentru ocuparea a 21 funcții de subofițer (10 funcții subofițer specialitatea pază, 5 funcții subofițer specialitatea ordine publică, 3 funcții subofițer ordine publică și conducător auto categoriile B, C și CE, două funcții subofițer ordine publică și conducător auto categoria B, o funcție subofițer specialitatea administrarea patrimoniului imobiliar și protecția mediului și 3 concursuri pentru trecerea subofițerilor în corpul ofițerilor (ofițer specialist resurse umane, ofițer specialist formare profesională și ofițer specialist prevenirea și combaterea faptelor antisociale). De asemenea, sunt în curs de desfășurare un concurs pentru ocuparea unei funcții de ofițer specialist  administrarea patrimoniului imobiliar și protecția mediului și două concursuri pentru ocuparea a 4 funcții de subofițer (3 funcții subofițer ordine publică și conducător auto categoriile B, C și CE, o funcție subofițer ordine publică și conducător auto categoria B”, a declarat locotenent colonel Lintiș Marian-Costel, șef Serviciu Resurse Umane în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.

În ceea ce privește concursurile finalizate, trebuie precizat că, pentru postul de ofițer specialist tehnologia informației, procedura a fost încheiată, candidatul declarat „admis” fiind încadrat cu data de 15 octombrie a.c.. Totodată, pentru 5 concursuri desfășurate în vederea ocupării a 21 de funcții de subofițer în specialitățile: administrarea patrimoniului imobiliar, ordine publică și pază și protecție instituționale, 17 candidați au fost declarați „Admis”, iar acum parcurg metodologia de selecție (evaluarea medicală).

„Pentru aceste posturi au aplicat 223 de candidați: subofițer administrare patrimoniu imobiliar – 41, ordine publică – 39, pază și protecție instituțională – 75, ordine publică și conducător auto categoriile B, C și CE – 45, ordine publică și conducător auto categoria B – 23. Până la sfârșitul anului vor fi încadrate toate cele 25 de funcții pentru care s-au desfășurat concursuri de la începutul anului și până în prezent, acest lucru ajutând la reducerea deficitului de personal cu aproximativ 5%”, a adăugat locotenent colonel Lintiș Marian-Costel.

Pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante au fost organizate 4 concursuri (contabil șef, șef serviciu resurse umane, comandant detașament Dt. 3 J. Fetești și comandant grupă G.S.I. Țăndărei).

Totodată, pe parcursul anului 2024, au fost desfășurate 3 campanii de promovare a ofertei educaționale a instituțiilor de învățământ care școlarizează personal pentru Jandarmeria Română, fiind organizate trei sesiuni de admitere: în luna iulie pentru Academia de Poliție Al. I.Cuza București și două pentru școlile postliceale de jandarmi pentru sesiunile aprilie – iulie și octombrie – decembrie.

Pentru instituțiile de învățământ ale M.A.I. au fost selecţionaţi, prin întocmirea completă şi corectă a dosarelor de candidat, un număr de 27 de candidați în vederea participării la concursurile de admitere.

În urma examenelor de admitere din sesiunea aprilie-iulie 2024, 4 dintre candidații selecționați au fost declarați  „Admis” la şcolile militare de subofiţeri jandarmi, iar alți 17 candidați se află în procedură de concurs în sesiunea octombrie-decembrie 2024.

„O persoană poate dobândi statutul de militar în Jandarmeria Română prin absolvirea unei instituții de învățământ care pregătește personal pentru nevoile Jandarmeriei Române sau prin promovarea unui examen sau concurs organizat și desfășurat pentru ocuparea unor funcții vacante. Instituțiile care asigură formarea personalului Jandarmeriei Române sunt: Academia de Poliție ,,Al.I Cuza” București  – arma jandarmi, specialitatea Ordine și Siguranță Publică și cele două școli militare de subofițeri jandarmi. În ultimii ani s-a simplificat procedura de depunere a cererilor de înscriere și a dosarelor de candidat. Pentru candidații școlilor militare, cererea de înscriere se depune în format electronic, iar dosarul de candidat se depune fizic la sediul Jandarmeriei ialomițene. Pentru cei care participă la concursurile pentru încadrarea funcțiilor vacante cererea de înscriere și dosarul de candidat se depun exclusiv în format electronic pe adresa de email prevăzută în anunț. Se vor avea în vedere evaluarea psihologică, parcurgerea vizitei medicale, dar și susținerea probelor practice, a traseului aplicativ la educație fizică”, a conchis reprezentantul Jandarmeriei Ialomița.

Alte informaţii de interes sunt disponibile pe site-ul instituţiilor de învăţământ militar şi pe site-ul www.jandarmeriaialomita.ro la secțiunea „Carieră/Admitere”.

Persoanele care îndeplinesc condițiile de recrutare și intenționează să participe la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ pe locurile destinate formării iniţiale a cadrelor militare ale Jandarmeriei Române pot obține mai multe informații de la Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomita, din mun. Slobozia, Aleea Jandarmeriei, nr. 1, telefon: 0243/231057, interior 24507 sau 24557, zilnic de luni până vineri, între orele 09.00 – 15.00.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri obiectiv

Concursurile organizate în acest an de Jandarmeria Ialomița au atras peste 220 de candidați, pentru 25 de funcții

La sfârșitul anului 2023, Jandarmeria Ialomița înregistra un deficit de personal de 29,31%. Pentru a rezolva această problemă, reprezentanții instituției au avut în vedere în

Tânăr amendat cu 15.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul deşeurilor

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Ion Roată, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

Competiția Europeană de Statistică – etapa națională 2024 – 2025. Regulament și calendar

Pe data de 18 octombrie 2024 a avut loc Conferința de lansare a Competiției Europene de Statistică; runda 2024-2025, etapa națională și europeană. Pentru prima

RAJA: Avarie pe strada Mircea cel Mare, din municipiul Fetești

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești (județul

Reținut de polițiști pentru că ar fi tâlhărit doi tineri din municipiul Slobozia

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat ieri, 28 octombrie, un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie

RAJA: Lipsă apă în cartierul Coloniști, din Fetești

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei

Poți reclama șoferii agresivi în trafic, online, pe portalul M.A.I

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea de noi

Slobozia: Unitatea de Primiri Urgențe și viitorul Bloc Operator, vizitate de premierul Marcel Ciolacu

Spitalul Județean de Urgență din Slobozia se află de ceva timp într-un amplu proces de modernizare pe mai multe paliere. Patru investiții majore, ce vizează

Accident rutier grav pe DN2, în localitatea Ciocârlia. Două persoane au decedat

În această dimineață, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, pe

Consiliul județean Ialomița se convoacă în ședință extraordinară, în data de 29.10.2024

CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA, în conformitate cu prevederile art.178 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.