România, pe deplin in Schengen, d la 1 ianuarie | NewsIn

România, pe deplin in Schengen, d la 1 ianuarie | NewsIn
📅 2025-02-05

Statele membre ale Uniunii Europene au confirmat că Bulgaria și România devin membre ale spatiului Schengen. Astfel, de la 1 ianuarie 2025, controalele terestre vor disparea.

Miniștrii afacerilor interne ai UE, reuniți la Bruxelles, au decis aderarea noastra si a vecinilor bulgari la Schengen. Controalele la frontierele aeriene și maritime au fost deja desfiintate la 31 martie, însă Austria s-a opus până acum încetării controalelor la frontierele terestre, temându-se că mai mulți migranți vor intra prin aceste două țări.

Austria, tara care s-a opus pana acum aderarii Romaniei, a renuntat la obiectii, explicand ca numărul migranților care ajung în Austria prin Bulgaria și România a scăzut considerabil.

Multe tari reintroduc controalele la granita

Cand in sfarsit Romania isi vede visul cu ochii si e primita in Schengen, multe țări, inclusiv Germania, Țările de Jos și Franța, au reintrodus controalele la frontierele cu țările UE vecine, în încercarea de a reduce imigrația ilegală și de a combate traficul de migranți. Asadar, cat de relevant mai e spatiul Schengen in aceste conditii.

„România va fi membru cu drepturi depline în spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025. Este o decizie istorică care a fost luată în urmă cu puțin timp la Consiliul JAI reunit la Bruxelles.

Aceasta este o victorie a dreptății și a demnității naționale și un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa!

Este, înainte de toate, un triumf al tuturor românilor, indiferent de opțiunea politică sau de situația socială. Este o victorie a muncii în echipă pentru binele țării. Pentru că, la acest moment, au contribuit lideri de opinie din țară și din străinătate, personalități publice și oameni obișnuiți, alături de miniștri, diplomați, europarlamentari și tehnicieni din zeci de instituții.

Pentru companiile românești care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerțul și va reduce costurile logistice. Asta înseamnă că mărfurile românești vor deveni mai competitive, ceea ce va stimula economia și va crea noi oportunități de afaceri și locuri de muncă” – a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Monica

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri newsin

Zelenski nu stie unde sunt 100 de miliarde de dolari

Presedintele Volodimir Zelenski dezminte faptul ca Ucraina ar fi primit peste 177 de miliarde de dolari ca ajutor militar american. Liderul de la Kiev crede ca trebuie facuta diferenta intre ajutorul militar si celelate tipuri de asistenţă oferită de Statele Unite. Zelenski a explicat ca ajutorul...

Sustinatorii lui Trump, incantati de primele masuri

Nici n-a ajuns bine la Casa Alba, si Donald Trump s-a pus pe treaba: a semnat peste o suta de ordine executive referitoare la domeniile care i-au adus voturi, intre ele migratia ilegala, desfiintarea privilegiilor pentru minoritatile sexuale si cresterea puterii de cumparare. Sustinatorii presedi...

Incendii în Los Angeles: nori de cenușă încărcați cu otravă cancerigenă

Cifrele privind incendiile care fac ravagii în California sunt la fel de uluitoare ca imaginile care sosesc de acolo. Cel puțin 11 persoane au murit și mai mult de 200.000 au fost evacuate. În ciuda eforturilor pompierilor, cel puțin 10.000 de case au fost distruse. Cele mai mari două focare nu s...

Elon Musk, influent si in Europa, nu doar in Statele Unite

Prin luarile sale de pozitie, multimiliardarul american a iritat mai multe tari europene. Elon Musk sustine, prin postarile sale, formatiunile anti-sistem, cum este cazul Alternativa pentru Germania – AfD – care la viitoarele alegeri ar urma sa obtina un scor istoric. Europenii sunt deranjati de ...

Vanzari record la duty free-urile din Dubai

Dubai Duty Free a anuntat vanzari record pe anul trecut: 2,16 miliarde de dolari. Vanzarile au crescut mai ales spre sfarsitul lui 2024, potrivit autoritatilor din Emiratele Arabe Unite. Numai in luna decembrie, vanzarile au ajuns la un nivel fara precedent in istoria duty free-urilor din Dubai: ...

A fost redeschisa Fontana di Trevi, dar numarul vizitatorilor e limitat

Obiectiv turistic emblematic pentru Roma, celebra fantana Trevi a fost redeschisa, dupa doua luni de renovare si restaurare. Dar pentru a evita aglomeratia in mica piață unde se afla Fontana di Trevi, primarul Romei, Roberto Gaultieri, a limitat la 400 numarul de vizitatori care pot fi, simultan,...

Cadoul perfect de Crăciun: casti wireless sau telefoane de ultimă generație pentru pasionații de tehnologie

Ce-i dăruiești unui pasionat de tehnologie? Idei pot fi multe, dar dacă ești în căutarea unor căști wireless de calitate sau a unor telefoane, magazinul Auchan te așteaptă cu o selecție potrivită atât pentru nevoile tale, cât și pentru cadourile de sărbători. Vrei să te bucuri de sunetul clar al ...

Programul de guvernare PSD, PNL, UDMR: promisiuni frumoase, dar cine le mai crede?

Liderii acestor partide au convenit asupra principiilor viitorului program de guvernare. Astfel, PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale au convenit ca noul program de guvernare să fie unul al reformelor și investițiilor, un program de reducere a cheltuielilor statului și al modernizării...

Ce se întâmplă cu anvelopele când este frig afara?

Diferențele de temperatură influențează foarte mult comportamentul anvelopelor din cauza compoziției materialului din care acestea sunt construite. Prin urmare, este bine de știut de ce nu este recomandabil să utilizăm același set de anvelope pe tot parcursul anului. Mulți poate-și mai amintesc c...

România, pe deplin in Schengen, d la 1 ianuarie

Statele membre ale Uniunii Europene au confirmat că Bulgaria și România devin membre ale spatiului Schengen. Astfel, de la 1 ianuarie 2025, controalele terestre vor disparea. Miniștrii afacerilor interne ai UE, reuniți la Bruxelles, au decis aderarea noastra si a vecinilor bulgari la Schengen. Co...

Good News

Only good and positive news.