Celebra casa de moda de lux a anuntat ca noua sa emblema pentru vestimentatia masculina este nimeni altul decat celebrul Cillian Murphy, recent rasplatit cu un Oscar pentru cel mai bun actor, pentru prestatia sa din filmul Oppenheimer.
Daca la vestimentatie feminina, Versace a ales sa reia colaborarea cu Anne Hathaway, in cazul modei pentru barbati, figura simbol a celebrului brand de lux va fi Cillian Murphy. Despre colaborarea Murphy-Versace se stia inca din februarie. De altfel, la decernarea premiilor Oscar, Cillian Murphy a purtat un frac Versace, facut de comanda. Acum au aparut si primele fotografii cu artisul irlandez in tinute Versace. Noua colectie e intr-un stil clasic, “cu tente Irish”, dupa cum apreciaza specialistii in moda.
Fondatoarea casei de moda si creatoarea vestimentara Donatella Versace este o fana impatimita a irlandezului. “Cand l-am vazut pe Cillian la sedintele foto, am vazut imediat in el pe barbatul Versace. Puternic, direct, emblematic! Cillian e unul dintre cei mai buni actori din ziua de azi, il admir si il respect enorm” – a scris Donatella Versace pe retelele de socializare.
Cillian Murphy este, in acest moment, cel mai bine cotat actor la scara internationala. Dupa rolul din Peaky Blinders, celebritatea lui pur si simplu a explodat. Iar rolul principal – savantul Oppenheimer, din filmul cu acelasi nume – i-a adus premiul Oscar pentru cea mai buna interpretare masculina. In varsta de 47 de ani, Cillian Murphy este un actor complex, atipic, foarte rezervat, inclusiv in privinta vietii personale. E casatorit si are doi copii.
Monica