Să stăm strâmb, dar să judecăm drept, cu legea în mână. Chiar dacă multora nu le place, Deciziile Curţii Constituţionale a României nu pot fi anulate de nicio instanţă juridică, nici măcar când aceste decizii sunt aberante.
Din punct de vedere decizional, CCR reprezintă astăzi, de departe, cea mai mare putere în stat, în comparaţie cu celelalte puteri consacrate. Ca fost parlamentar în perioada 1990-2008 am participat cu mult interes, atât la aprobarea Constituţiei României în 1991, cât şi la modificarea acesteia în 2003.
În Constituţia din 1991, rolul Curţii Constituţionale era bine definit, iar deciziile acesteia puteau fi contestate, modificate sau respinse de Parlament cu votul majorităţii calificate, respectiv cu două treimi din totalul parlamentarilor, din cele două camere. Din acest punct de vedere, Constituţia din 1991 a fost una mai democrată.
De reţinut faptul că, în perioada 1991-2003, Parlamentul era o instanţă mai presus de Curtea Constituţională. Cei aproximativ 430 de parlamentari aleşi puteau amenda sau anula prevederile unei Decizii a CCR, instituţie formată din 9 membri numiţi. În acel context, Decizia 32 a CCR din 2024, prin care s-au anulat alegerile prezidenţiale, putea fi respinsă de Parlament.
Cu ocazia modificării Constituţiei, în 2003, pentru a asigura aderarea României la NATO şi UE, a existat un interes al partidelor mari, abonate la exercitarea puterii, de a avea un mai puternic control asupra societăţii. Acest control putea fi accentuat prin eliberarea Curţii Constituţionale de orice posibilitate de a fi controlată, respectiv prin retragerea controlului parlamentar asupra acesteia.
Constituţia din 2003 ne-a lăsat o Curte Constituţională obedientă față de putere, deoarece cei 9 membri nu erau aleşi, ci doar numiți de partidele majorităţii parlamentare şi de Preşedintele României. Consecinţele unor astfel de prevederi constituţionale, le trăim din plin, începând cu 6 decembrie 2024, momentul anulării întregului proces electoral, prin Decizia 32 a CCR.
Decizia 32 conţine măsuri care se situează în afara jurisdicţiei CCR, rod al extinderii prevederilor constituţionale, de către cei 9 membri. Au existat beneficiari direcţi ai Deciziei 32 a CCR. În primul rând, cel mai mare beneficiar a fost Marcel Ciolacu, care nu se calificase în turul întâi şi a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de premier al României.
Decizia 32 a CCR a constituit pretextul ca Ciolacu să se repună în funcţiile demisionate, odată cu publicarea deciziei. În al doilea rând, beneficiari ai Deciziei 32 au fost şi nişte noi candidaţi, precum Crin Antonescu, Nicușor Dan şi Victor Ponta, pe care vidul creat prin eliminarea lui Călin Georgescu le-a făcut loc pe listă.
Consecinţele Deciziei 32 a CCR şi ale măsurilor administrative luate, atât de către Guvern, cât şi de către Biroul Electoral Central (BEC) ulterior, nu fac astăzi decât să ne demonstreze faptul că decizia a fost aberantă şi că la prima modificare preconizată a Constituţiei, Parlamentul va trebui să-şi reia rolul de unică autoritate mai presus de Curtea Constituţională.
În contextul actual, instituţii cu atribuţii privind actul electoral, precum BEC, au ignorat aberaţia Deciziei 32 a CCR, producând ulterior, la rândul lor, alte aberaţii precum hăituirea lui Călin Georgescu şi a unor susţinători, eliminarea acestuia din cursa electorală, pentru a fi oferit pe tava procurorilor aserviţi.
Nu este cazul să mai arăt faptul că niciuna din acuzele aberante din dosarele penale deschise ale acestuia, nu s-au adeverit până acum în vreo instanţă, în ciuda aşteptărilor românilor existenţi în una dintre cele două Românii, situate pe malurile dezbinării noastre naţionale. În acelaşi timp, românilor din România de pe celălalt mal li s-a părut firesc ca odată ce aberaţia CCR a capătat forţa juridică, aceasta să poată fi atacată şi anulată în Justiţie.
Acest lucru s-a petrecut în ziua de joi 24 aprilie, când judecătorul Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploieşti, a emis Hotărârea 135, de suspendare şi anulare a Deciziei 32, ca urmare a cererii depuse de un CETĂŢEAN al României. A doua zi, vineri 25 aprilie, judecătorul Alexandru Vasile a depus şi motivarea Hotărârii judecătorești 135.
Este important de menţionat aici că textul motivării este considerat de către unii analişti de specialitate ca fiind unul ireproşabil, care ar putea fi citat în expunerea de motive a proiectului de modificare a Constituţiei, despre care am pomenit mai sus. Chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a trimis în derizoriu Hotărârea 135, a doua zi după ce a fost emisă de temerarul judecător ploieștean, această hotărâre a avut efectul bâtei în capul înfierbântat al Sistemului corupt din România.
Aflat sub efectul bâtei, Sistemul intră în alegerile din 4 mai, mai bulversat ca oricând. Visul delirant al slujitorilor acestui Sistem a fost ca CCR-ul obedient să preia rolul de dictator în România, rol pe care Sistemul nu şi-l poate aroga, atâta timp cât pozează ca democrat autentic. Odată cu publicarea motivaţiei judecatorului Alexandru Vasile, s-a deschis sezonul în care „deciziile justiţiei pot fi, în sfârşit, comentate”, chiar şi de către acei isterici care susţineau contrariul până atunci.
Dar tot atunci s-a redeschis sezonul la vânătoare, în care alături de Călin Georgescu, de susţinătorii acestuia şi de legionari, va fi vânat şi judecătorul Alexandru Vasile, care va fi scos din peisaj, exact pentru acelaşi motiv, că nu este agreat de Sistem. Peste 200 de contestaţii similare au fost depuse de către CETĂŢENI la diverse Curţi de Apel din ţară, chiar și la CCR.
Este de domeniul evidenței că prin Constituţia României, din 2003, Curții Constituționale a României i s-a oferit statutul de unică putere în stat situată mai presus de puterile consacrate. Pe cale de consecinţă, nicio instanţă din România nu are competența de a anula o Decizie a CCR.
Hotărârea 135 a Curţii de Apel Ploieşti, din 24 aprilie 2025, nu poate fi considerată o abatere, cum consideră în mod greşit CCR, ci un firesc gest de a semnala că România trebuie să reintre în normalitatea de dinainte de 2003, când această Curte nu-şi permitea să derapeze.
Pentru Sistemul corupt din România, Hotărârea 135 a Curţii de Apel Ploieşti a stârnit o panică generală, toate unităţile de decizie primind ordinul de mobilizare generală, pentru a putea înăbuşi încă din fașă orice încercare de contestație similară.
Primul efect al acestei mobilizări, a fost că asupra judecătorului Alexandru Vasile s-au exercitat presiuni să-şi redacteze Motivarea în 24 de ore, când în realitate legea îi acorda un răgaz de 30 de zile pentru redactare. motivarea respectivă, profesional concepută și argumentată, care are 20 de pagini, dovedeşte că în ziua anterioară, când a fost emisă Hotărârea 135, era deja întocmită de către Alexandru Vasile.
Al doilea efect al mobilizării generale a fost că, după alte 24 de ore, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu i-au trebuit nici cinci minute să desfiinţeze Hotărârea 135, cu tot cu motivarea ei. Dovadă certă că ICCJ nu s-a obosit să studieze şi să dezbată Motivarea, având deja verdictul redactat când s-a intrat în sala de şedinţă.
Merită să reţinem faptul că Hotărârea 135 a Curţii de Apel Ploieşti, din 24 aprilie, are două dispoziţii distincte. O primă dispoziţie vizează suspendarea şi anularea Deciziei 32 a CCR de anulare a alegerilor, dispoziție respinsă de ICCJ în 26 aprilie. Dar cea de a doua dispoziție a Hotărârii 135 viza suspendarea şi anularea tuturor efectelor Deciziei 32, dispozitie care este executorie.
Aceste efecte au fost realizate de către autorităţi printre care Guvernul României. Această dispoziţie a fost ignorată, în mod ostentativ, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi actele administrative ale Guvernului pot fi oricând suspendate sau anulate prin hotărâri ale instanțelor.
În aceste momente, în care încrederea populaţiei într-o instituţie ca CCR a înregistrat o scădere îngrijorătoare, această Curte îşi permite gestul politic de a-l pune la zid pe judecătorul Alexandru Vasile, punând presiune și pe Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a-l elimina pe acesta din magistratură, semnal concludent pentru acei magistrați tentați să-și manifeste independența.
O astfel de decizie a CSM, trebuie considerată de către autorităţi ca măsură urgentă de „restabilire a ordinii”, dar ar putea constitui şi actul de naştere a unei a doua „Republică de la Ploieşti”, ca o magistratură independentă. Indiferent de soarta Hotărârii 135 a Curţii de Apel Ploieşti, aceasta beneficiază de asentimentul unei mari părţi a electoratului român, care ar putea fi majoritar în alegerile din 4 mai.
Vineri 25 aprilie, CCR a înregistrat la ICCJ un usturător act de umilinţă, fiind obligată să depună un recurs la Hotărârea 135 emisă de Alexandru Vasile, recunoscând astfel că este partea în proces. În particular, îmi arog dreptul de a taxa ca fiind o tâmpenie faptul că gestul temerar de a îndrepta prin justiţie o aberaţie a CCR, a fost taxat imediat de către această Curte ca „atac judiciar coordonat”, gen de atac pe care tot CCR îl numea „ingerință rusă” în ziua de 6 decembrie 2024.
În acest context, românii care s-au considerat îndreptăţiţi să nu fie de acord cu Decizia 32 a CCR, nu pot fi catalogaţi ca fiind o biată masă de manevră a imperiului rus. O astfel de reacţie CCR-istă şi-a exprimat-o şi candidatul Crin Antonescu, care ne-a avertizat că „România este din nou victima unui atac hibrid”, când a aflat de existenţa Hotărârii 135.
Un alt model de reacţie ni-l furnizează jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care a cerut public, în gura mare, ca judecătorul de la Ploieşti (Alexandru Vasile) să fie anchetat de către organele de anchetă consacrate ale României. Este de mirare faptul că jurnalistul C.T. Popescu, acest „Bocca della Verita” de Dâmboviţa, nu a aflat până acum despre independența magistraţilor.
De-a lungul vremurilor postdecembriste, în Parlamentul României s-a cerut de nenumărate ori ca prin lege să se instituie răspunderea magistraţilor pentru soluţiile aberante emise. De fiecare dată însă nu s-a primit permisiunea autorităților competente, CCR sau organisme europene, motivându-se respectarea independenţei magistraţilor. Şi vine acum „gura adevărului” să se aşeze deasupra acestor autorităţi.
Nimic nu ne mai miră în ţara asta, cel puţin după 6 decembrie 2024, unde pentru ce a făcut judecătorul Alexandru Vasile i se poate deschide dosar pentru „înaltă trădare de ţară”, precum dosarul lui Victor Ponta deschis pentru inundația din 2014, când a vrut să ne spele de rușinea de a fi fost părtaș la bombardarea Belgradului în 1999.
În legătură cu soarta ulterioară a judecătorului Alexandru Vasile, ar fi interesant să o urmărim, deoarece acesta a intrat deja în morișca unui mizerabil linşaj mediatic, declanşat atât de autoritățile specializate din subordinea Guvernului, cât şi de pupătorii clanțelor acestuia.
Gestul temerar al judecătorului ploieștean, chiar dacă acestuia i se va găsi un ac de cojoc, ne semnalează un reveriment pe care îl tot aşteptăm, că magistratura nu mai este dispusă să accepte în tăcere, ca instituţii ca CCR şi BEC să-şi asume abuziv competențe de instanţă, ceea ce a criticat sever și Comisia de la Veneţia.
Nicușor Dan calcă pe urmele lui Călin Georgescu
Ziua de 24 aprilie 2025 a fost ziua în care Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi-a trezit vigilența, adormită după declanşarea cazului Călin Georgescu, găsit ca autor de multiple fapte penale privind modul de desfăşurare a campaniei sale electorale. Odată trezită, AEP a descoperit că şi Nicușor Dan este la fel de penal, în multe privinţe, ca şi Călin Georgescu, în ce priveşte finanţarea campaniei sale electorale.
La controlul cheltuielilor de campanie ale lui Nicușor Dan, AEP a descoperit că există suspiciuni rezonabile privind ilegalitatea finanţării unei campanii mult prea deșănțate. Pe cale de consecință AEP a sesizat DNA-ul, care a deschis dosar penal pe numele lui Nicușor Dan. Aşteptăm controlul judiciar.
Astfel, Nicușor Dan intră pe ultima turnantă a campaniei turului întâi, având legat de gât dosarul penal al DNA. Candidata Elena Lasconi, sensibilizată de tot ce se petrece în spatele său în USR, a decis schimbarea sloganului userist „Fără penali în funcţiile publice”, cu sloganul „Fără penali în USR”, realitatea bătând filmul.
După comportamentul autorităţilor de până acum, atât Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti și dosarul penal de la gâtul lui Nicușor Dan, cât şi acuza de colaborator al securităţii a acestuia, dar şi a lui Crin Antonescu, ar putea fi considerate ca elemente care au viciat şi distorsionat rezultatele alegerilor din turul întâi. Ne putem astfel aştepta la o nouă anulare a alegerilor de către CCR, după acelaşi principiu, că iar „nu a ieşit cine trebuie”.
În pregătirea opiniei publice, privind o nouă anulare a alegerilor, Ilie Bolojan a lansat public recent o petardă, că Hotărârea 135 a Curţii de Apel Ploieşti poate influenţa votul din 4 mai. Bineînţeles că de această nouă anulare, Ilie Bolojan va fi beneficiarul exclusiv.
Ilie Bolojan pregăteşte scaunul Cotroceniului pentru un preşedinte marionetă
Pentru ziua de miercuri, 30 aprilie, Ilie Bolojan a convocat prima şedinţă CSAT din mandatul său prea lungit de preşedinte interimar. Este un eveniment fără precedent, ca atâtea altele de care tot avem parte în ultima vreme.
În primul moment, s-a crezut că şedinţa CSAT va fi de nivelul unui preşedinte interimar numit, dar ordinea de zi afișată dovedeşte că şedinţa va fi de nivelul unui preşedinte ales în toată regula. Principalele atribuţii ale Preşedintelui, conform fișei postului, vizează politica externă şi siguranţa naţională.
Ordinea de zi afişată are menirea să ne șocheze, pentru că are în conţinut teme serioase ce ţin de programul unui preşedinte ales, nu numit. Iar, Ilie Bolojan nu este ales, deci nu are mandat de a pune în dezbaterea şi aprobarea CSAT-ului astfel de teme, care nu a primit girul popular, cum este cel al alegerilor.
Spicuind printre temele ordinii de zi, găsim următoarele : Participarea României la Planul Readiness 2025, Proiect de lege privind apărarea naţională, Planul naţional privind mobilitatea militară, Viziunea strategică naţională în domeniul spaţial şi Proiect de lege vizând implementarea proiectelor de securitate naţională în domeniul hidro-energiei.
De menţionat că Planul Readiness este o variantă de „Cartă Alba a apărării europene”, care va fi aprobată de Consiliul European. Ce se va hotărî de CSAT, sub conducerea lui Ilie Bolojan, Guvernul este obligat să pună în aplicare. Este șocant faptul că şedinţa CSAT are loc cu exact patru zile înainte de declanşarea alegerii noului preşedinte, care trebuie să vină cu viziunea sa.
Viziunea asupra politicii externe şi a siguranţei naţionale este cea pentru care un candidat este ales ca Preşedinte. Odată cu acordarea mandatului, poporul alegător îi aprobă şi viziunea, aceasta devenind executorie. De abia după ce candidatul este ales, în calitate de nou preşedinte, acesta îşi transpune în practică viziunea, prin intermediul Guvernului şi a CSAT-ului.
Ilie Bolojan este pe post de preşedinte interimar, fără să fi fost ales şi fără să fi prezentat poporului, pentru aprobare, viziunea sa, în materie de politică externă şi de siguranţă naţională. Nu ne putem reprima o imensă nedumerire: cui aparţine viziunea pe care, Ilie Bolojan şi-a propus să o supună aprobării CSAT în ziua de 30 aprilie?
Răspunsul este clar, această viziune este a lui Ilie Bolojan, pe care a zămislit-o cu ocazia deselor deplasări la Bruxelles şi Paris, de unde a luat lumină. Acum, Ilie Bolojan supune viziunea sa aprobării CSAT, nu a poporului, cum cere Constituţia. Cu această viziune în mapă, Ilie Bolojan trebuie să se prezinte în zilele următoare la Consiliul European, unde este deja convocat, pentru a o prezenta şi a primi parafa pentru conformare cu politica de înarmare a Bruxelles-ului.
De ce a ales Ilie Bolojan această variantă anticonstituţională? Pentru că Ilie Bolojan nu ştie cine va fi ales ca nou preşedinte şi ce viziune are acesta, aprobată de popor. Dacă noul preşedinte va fi casnicul Crin Antonescu, acesta va primi mapa cu viziunea lui Bolojan. În sufletul său, Ilie Bolojan speră să-i dea mapa lui Nicușor Dan. Joacă la două capete.
Aşadar, noul preşedinte ales, când va intra pe poarta Cotroceniului, va fi pus în fața faptului împlinit, primind de la Bolojan mapa cu viziunea parafată de Bruxelles, pe care s-o adopte, chiar dacă este contrară viziunii sale. Noul candidat va avea doar două opţiuni, ambele la fel de proaste.
Ori înghite hapul şi îşi însuşeşte viziunea servită de interimarul Bolojan, rămânând să dea socoteală poporului de ce aplică altă viziune decât cea votată. Ori nu acceptă mapa şi îşi lansează propria viziune. Alt CSAT şi altă deplasare la Bruxelles, rămânând să răspundă la cei de acolo de ce România îşi schimbă viziunea ca pe ciorapi.
În concluzie, prin CSAT-ul din 30 aprilie, Ilie Bolojan a tras deja preșul de sub tălpile noului preşedinte ales. Dacă se anulează din nou alegerile, Ilie Bolojan candidează şi fură startul, având deja viziunea aprobată anticipat la mapă.
În aşteptarea lui Caragiale, eu cu cine votez?
Nu intenționez să influiențez pe nimeni, pe cine trebuie să aleagă, doar îmi dau cu părerea. Avem la dispoziție 11 candidaţi la preşedinţie, dintre care trebuie să alegem unul. Dintre cei 11, mulți sunt o apă şi un pământ.
După părerea mea, doar unul „calcă a popă”, nu vi-l spun. Găsiţi-l. Vă împărtăşesc ce voi face. Îmi propun cine ar trebui să fie cel de-al doilea candidat care să intre în turul doi, cu șanse, alături de George Simion şi votez astfel încât aşa să se întâmple.
Nu îmi închipui că cel de-al doilea ar putea fi Nicușor Dan, pentru că acesta, odată ajuns la Cotroceni, vom avea iarăși o caricatură de președinte, cum am avut în ultimii 20 de ani. Pe cât posibil. În rest, Dumnezeu cu mila.