Mari pagube au fost produse de flăcări într-o gospodărie din comuna Tarcău. Ieri, 30 aprilie 2025, la ora 16:34, cadrele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de pe strada Principală.
La locul solicitării au fost alocate mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SVSU Tarcău SVSU Bicaz și IPJ. La sosirea salvatorilor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și în interiorul casei, existând posibilitatea propagării la alte construcții din gospodărie precum și la o altă casă din imediata apropiere.
„Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul casei construit din lemn și acoperit cu plăci de azbociment pe o suprafață de 150 mp și bunurile din interiorul acesteia. Coșul de fum deteriorat a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a transmis ISU.