Nicu Alifantis înainte de spectacolul de la Piatra Neamț: „E foarte simplu să faci compromisuri, dar la ce ajută?”

Nicu Alifantis înainte de spectacolul de la Piatra Neamț: „E foarte simplu să faci compromisuri, dar la ce ajută?”
📅 2025-05-23

Piatra Neamț va găzdui duminică, 25 mai, un spectacol de gală cu Nicu Alifantis și Zan, o seară a muzicii, poeziei și emoțiilor. Despre Nicu Alifantis se pot scrie romane, este un reper a tot ce a însemnat act artistic autentic, un artist complet care a fascinat generații. Melodiile sale ”Ce bine că ești”, ”Ploaie în luna lui Martie”, ”Emoție de toamnă”, ca să amintim doar câteva, vor rămâne printre cele mai iubite și valoroase din istoria muzicii românești. Teatrul Tineretului a avut în timp, în perioada sa de glorie, în Nicu Alifantis un genial creator de muzică de teatru. Spectacolele ”Nevestele vesele din Windsor”, sub regia lui Alexandru Tocilescu, ”Proștii sub clar de lună”, de Theodor Mazilu, în regia lui Nicolae Scarlat, ”Burghezul gentilom”, Moliere, în regia lui Iulian Ursulescu, ”Crima din Strada Lourcine”, Labiche, în regia lui Vlad Mugur pot sta oricând mărturie. Cu câteva zile înainte de spectacol maestrul Alifantis a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări.

– Nicu Alifantis, din nou la Piatra Neamț, pe 25 mai, cu un spectacol aniversar Alifantis&Zan. Cu ce anume veniți în fața publicului nemțean, care sunt reperele spectacolului?

Păi, vin cu Zan, alături de care am reușit să petrec 30 de ani din viață pe scenă, în studio, la repetiții. Povestea celor 30 de ani alături de Zan, pe scurt, sună așa: în 1995, sfătuit de prietenul Doru Căplescu, i-am invitat pe Virgil Popescu, Răzvan Mirică, Sorin Voinea și Relu Bițulescu să mi se alăture pentru a înregistra albumul „Voiaj”. Nu mi-a trecut prin minte la acea dată că, alături de acești oameni, aveam să-mi petrec următorii 30 de ani, concertând prin țară, străinătăți, înregistrând albume, legând prietenii, văzând cum ni se nasc sau cresc copiii, nepoții… Se pare că titlul primului album, „Voiaj”, avea să ne fie predestinat. O perpetuă călătorie cu oameni, printre oameni, pentru oameni… Și toate acestea 30 de ani în aceeași componență, premieră în showbiz-ul românesc. Povestea merge mai departe! Cât despre spectacol vă pot spune doar atât. Va fi unul simplu, fără paiete, fără efecte speciale spectaculoase, cascadorii, explozii sau ținute în trend. Vor fi doar muzici, poezii, emoții, povești pornite din sufletul nostru al celor de pe scenă pentru sufletele celor din sală.

– Pentru nemțeni, 1978 înseamnă anul întâlnirii cu muzica lui Nicu Alifantis pe scena TT-ului de la acea vreme, care la rândul său se întâlnea cu marele Alexandru Tocilescu, Toca, cum era cunoscut. Cum a fost întâlnirea pentru dv? Pentru iubitorii teatrului a fost fascinantă.

După Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, teatrul în care am ucenicit și unde am învățat abc-ul scenei, Teatrul Tineretului este al doilea teatru al meu de suflet. La acea vreme, TT era unul din cele mai apreciate din țară. Când venea Teatrul din Piatra Neamț în turneu la București toate teatrele din Capitală tremurau. Pentru că repertoriul, echipa de actori, regizorii, montările în sine, toate erau fascinate și pline de o energie greu de definit. Câțiva ani buni din acest teatru au plecat fie la București, fie spre marile teatre din țară, actori extraordinari. A fost pepiniera marilor valori. Pentru mine, dacă la Brăila am absolvit școala primară și gimnaziul în ale teatrului, la Piatra pot spune că am urmat cursurile universității. Colaborările pe care le-am avut cu Alexandru Tocilescu și, mai târziu, cu Vlad Mugur, au fost absolut fascinante. De la prima lectură a textului și până la premieră, totul era încărcat de o efervescență creatoare fără margini.

– Nicu Alifantis, 50 de ani de muzică bună, cu care ați intrat în inima românilor. În limbaj oficial, cam de lemn, putem sintetiza: muzician, actor, poet, cântăreț și compozitor, exponent al muzicii folk și de teatru din România. Ce v-a fost mai aproape dintre toate aceste?

Greu de spus, pentru că în tot ce m-am implicat am făcut-o cu credință, cu multă dăruire sufletească, cu multă ardere și mai ales cu respect. Astfel am devenit dependent de limba română, de muzica bună, de poezie, de teatru, de scenă și public. Un act de creație artistică dus la bun sfârșit înseamnă o descărcare de acumulări de trăiri, emoții, sentimente de care odată eliberat te lași pradă altor și altor acumulări, indiferent că se întâmplă în muzică, poezie sau teatru. Așa că toate îmi sunt aproape pentru că vin din mine, din adânc, sunt ale mele.

– Vorbeam de întâlnire cu TT-ul și Toca. În timp ați avut și alte întâlniri fabuloase: Nichita, Andrieș, Mircea Vintilă, regizori și actori importanți. Dv, cel care erați angajat la un moment dat, dacă greșesc, îmi cer scuze, ca tâmplar la teatru. Aș asculta o melodie și o poveste de-a dvs. și cred că s-ar face de vreo 50 de spectacole. Care a fost cea mai importantă întâlnire pentru Nicu Alifantis?

Toate. Întâlnirile sunt extrem de importante, iar pentru mine au însemnat cel mai important bagaj de care nu mă despart și pe care-l port cu deosebită grijă toată viața. Indiferent că vorbim de un om, de o carte sau un spectacol, un animal, de la fiecare ai câte ceva de învățat. Mi se pare extraordinar, nu-i așa? Mi-e greu să fac o ierarhie a întâlnirilor de care am avut parte, așa că mulțumesc fiecăreia în parte pentru tot ce mi-a dăruit și mă rog să mai am parte și de altele.

– Care ar fi regretul carierei lui Nicu Alifantis?

Nu am regrete. Sunt absolut împăcat cu mine și cu oamenii din jurul meu pentru tot ce am făcut pentru ei. Singura apăsare pe care o simt e Timpul și-atât.

– Vă deranjează să vorbim un pic despre statutul artistului la noi? Cum a evoluat el, de la borna de dinainte de ’89 și până astăzi? Simțiți că respectul cuvenit corifeilor scenei românești este cel meritat sau de cele mai multe ori este unul conjunctural și meschin?

Respectul față de artist a evoluat? Dimpotrivă aș spune eu. Asist cu neputință și oarecare tristețe la o deteriorare a acestuia, iar motivele sunt multe și dureroase. Nu vreau să intru în amănunte, dar dacă privești cu atenție în jur constați cât de tare s-a alterat educația de acasă și a sistemului școlar mai ales. Cel mai trist îmi pare că și artistul începe să se îndepărteze de el însuși distrugându-și respectul de sine. Și-atunci de ce te mai miri? Suburbanul invadează agresiv, valorile se voalează, ne îndepărtăm de identitatea națională, de cultură, de noi înșine. Societatea se îmbolnăvește văzând cu ochii și îi trebuie neapărat un leac. Probabil că la un moment dat se va găsi o soluție, sper!

– Gustul publicului se schimbă destul de repede. Cum ați reușit să rămâneți un artist la modă într-o perioadă în care asistăm la o manelizare a actului artistic.

Prin credință în mine și în ceea ce fac. E foarte simplu să faci compromisuri, dar la ce ajută? Mi-e greu să mă mai schimb după atâția ani, după atâta muncă depusă pentru a-mi găsi propriul drum. Ar fi păcat să mă îndepărtez de mine pentru că m-aș îndepărta și i-aș dezamăgi pe cei din jurul meu, care cred în mine. Nu pot face asta!

– Un salut pentru Piatra Neamț.

Fie ca Pietricica să vă fie pavăză, așa cum v-a fost ani și ani și ani! Toate cele bune!

A consemnat V. BĂLĂNESCU

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mesagerul neamt

Bursa generală a locurilor de muncă – primul târg de job-uri din acest an

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a organizat primul târg de job-uri din acest an. Bursa generală a locurilor de muncă a avut loc pe 23 mai, cu începere de la ora 09:00, și s-a desfășurat simultan la Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț. Persoanele în căutarea unui post ori ce...

Daniel Harpa, președintele PSD Neamț: „Vrem claritate, asumare și o poziționare fermă din partea tuturor actorilor politici”

În această perioadă, foarte complicată pentru România, este esențial ca dialogul politic să fie sincer, matur și cu adevărat responsabil. PSD tratează cu seriozitate fiecare discuție purtată cu celelalte partide pro-europene și cu Președintele României. Nu suntem interesați de funcții sau jocuri ...

Actualizare 23 mai. Piatra Neamț. Chiar nu se poate rezolva? Cine vă oprește?

Actualizare ora 12.36. A sosit și Primăria, chiar se poate. Din păcate, nu mai este poliția si iar s-a parcat aiurea. Actualizare 23 mai 2025, ora 11.25. Astăzi s-a putut! Actualizare 23 mai 2025,  ora 10.10. Actualizare 23 mai, ora 8.20. Se pare că nu se poate!! Imagini din această dimineață. Șt...

Piatra-Neamț, gazda a trei competiții internaționale de dans sportiv

Joi, 22 mai, a avut loc conferința de presă dedicată celor mai importante competiții de dans sportiv organizate anul acesta în Piatra Neamț: Campionatul Național de 10 Dansuri, Piatra Open Championship – ediția a VI-a și Cupa Moldovei. Evenimentele se vor desfășura între 23 și 25 mai, în Sala Pol...

Etapa județeană a concursului „Prietenii Pompierilor” și-a desemnat câștigătorii

Etapa județeană a concursului „Prietenii Pompierilor”, ediția 2025, a avut loc joi, 22 mai, pe stadionul Municipal Ceahlăul din Piatra Neamț. Competiția s-a desfășurat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și s-a adresat elevilor cu vârste între 10 și 15 ani. Concursul are ca obiectiv fo...

Două săptămâni care au schimbat fața României / Cum George Simion l-a făcut pe Nicușor Dan președintele României

O concluzie se poate trage aproape imediat. Aceste alegeri au fost pierdute de George Simion cu o campanie absolut dezastruoasă. După primul tur, victoria candidatului AUR părea o formalitate. În euforia momentului, el anunța că „sunt pregătit să încep dezbaterile electorale cu Nicușor Dan” și că...

Turul doi al alegerilor prezidențiale în Neamț / „Să dăm Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”

Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 18 mai, a fost cu mult mai dinamic, cel puțin în prima parte a zilei. Dacă în urmă cu două săptămâni la primele ore ale dimineții aproape că nu era nici un alegător pe la secțiile de votare din localitățile rurale, acum atmosfera a fost cu mul...

Turul doi al alegerilor prezidențiale în Neamț / Din județ adunate…

Turul II al alegerilor prezidențiale de duminică, 18 mai, s-au desfășurat în Neamț în ordine și cu calm. Oamenii au votat, după care și-au văzut de treabă. Mai agitați au fost cei de la AUR, singurii care au avut un candidat propriu, pentru care miza era mai mare. Asta nu înseamnă că agitația lor...

Turul doi al alegerilor prezidențiale în Neamț / România are președinte!

După alegeri anulate și apoi amânate și controverse care păreau nesfârșite, România are un președinte, în persoana lui Nicușor Dan. Vorbim despre o victorie clară, diferența dintre el și contracandidatul său, liderul AUR, George Simion, fiind de peste 800.000 de voturi. Este un deznodământ care, ...

Nicu Alifantis înainte de spectacolul de la Piatra Neamț: „E foarte simplu să faci compromisuri, dar la ce ajută?”

Piatra Neamț va găzdui duminică, 25 mai, un spectacol de gală cu Nicu Alifantis și Zan, o seară a muzicii, poeziei și emoțiilor. Despre Nicu Alifantis se pot scrie romane, este un reper a tot ce a însemnat act artistic autentic, un artist complet care a fascinat generații. Melodiile sale ”Ce bine...

Good News

Only good and positive news.