Olimpiada Națională de Istorie la Piatra Neamț: Cei mai buni, premiați într-un cadru festiv la Mon Amour!

Olimpiada Națională de Istorie la Piatra Neamț: Cei mai buni, premiați într-un cadru festiv la Mon Amour!
📅 2025-04-20

Piatra-Neamț a găzduit, după 30 de ani, etapa națională a Olimpiadei Naționale de Istorie. Ce a însemnat această olimpiadă din punct de vedere organizatoric? 350 de elevi olimpici din întreaga țară, 49 de profesori însoțitori, membrii Comisiei Centrale din care fac parte didactice universitare și inspectori de specialitate și o echipă de aproximativ 200 de profesori și voluntari din județul Neamț care s-a străduit să ofere patru zile de neuitat oaspeților.

În Vinerea Mare, pe 18 aprilie, la Cinema Mon Amour, a avut loc Festivitate de Premiere a Olimpiadei Naționale de Istorie.

„Au fost acordate 5 premii I, II, III și multe mențiuni MEC, pentru primii 15% din fiecare an de studiu. De asemenea, au existat și premii speciale, oferite de Asociația Alumni pentru patru Raresiști și premii APIN oferite tuturor elevilor nemțeni participanți ai acestei olimpiade și trei premii oferite de Valentin Bălănescu, director general al grupului de presă Mesagerul de Neamț”, precizează Asociația Profesorilor de Istorie Neamț (APIN) în locul organizatorilor de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ)Neamț, cei din urmă depășiți total de situație când vine vorba despre comunicare.

Premiul I acordat de Miniesterul Educației a încununat efortul următorilor elevi:

-clasa a VIII-a –Octavian Ștefan Mentaș – Iași;

-clasa a IX-a -Daria Ioana Mărar -Cluj-Napoca;

-clasa a X-a -Darius Andrei Luca- Sibiu;

-clasa a XI-a -Dan Andrei Ardelean- Satu-Mare;

-clasa a XII-a -Robert Daniel Sârbu -Caraș-Severin.

Medalia de aur a mers la elevul Robert Sârbu, elev în clasa a XII-a, din județul Caraș-Severin, care a obținut punctajul maxim -100 de puncte.

Puteți urmări festivitatea de premiere integral aici.

Cei 350 de olimpici veniți din toate județele, au susținut proba scrisă pe 15 aprilie la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra-Neamț. În aceeași zi, seara, de la ora 17:00, la Cinema Mon Amour, gazdele le-au oferit un film istoric. A doua zi a avut loc o excursie de tip circuit prin județul Neamț, incluzând cele mai importante obiective istorice și turistice din Piatra-Neamț, Agapia, Văratec, Humulești, Târgu-Neamț -Cetatea Neamț, Parcul Național Vânători Neamț și Mănăstirea Neamț.

Joi, 17 aprilie, prin intermediul unui proiect organizat de Consiliul școlar al elevilor de la Colegiul Național Petru Rareș, oaspeții au vizitat cele mai importante muzee din Piatra-Neamț și Târgu -Neamț: Complexul Muzeal Național cu Muzeul de Artă, Muzeul Cucuteni, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Științe ale Naturii, Ansablul Curtea Domnească, Muzeul Memorial Ion Creangă din Humulești și Cetatea Neamțului.

Gazdele concursului, cei de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, reprezentați aici de echipa de conducere, merită felicitări pentru implicare și sprijin logistic, fie că ne referim aici doar la voluntarii care au fost extraordinari.

Angela Croitoru

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mesagerul neamt

Sărbătoarea Paștelui în județul Neamț: tradiții, obiceiuri și semnificații locale

În Neamț, sărbătoarea Paștelui este marcată printr-o serie de tradiții și obiceiuri păstrate cu grijă, ce reflectă identitatea culturală și spirituală a regiunii. Fie că vorbim despre zona montană a Ceahlăului, comunele situate de-a lungul Văii Bistriței, sau localitățile din jurul orașelor impor...

Icușești face pași siguri către modernitate! / Interviu cu primarul Marius Vasile MINICĂ

Comuna Icușești este situată în extremitatea sudică a județului, la limita cu județul Bacău, pe malul stâng al Siretului. Ca legături rutiere mai importante, este străbătută de șoseaua județeană DJ 159, care o leagă spre sud-est de comuna Dămienești, din Bacău și de vecinele nemțene  Valea Ursulu...

PAȘTE 2025 Mesajul redacției Mesagerul de Neamț

The post PAȘTE 2025 Mesajul redacției Mesagerul de Neamț appeared first on Stiri Neamt.

Obiceiuri de Paște în România și în lume: tradiții, credințe și ritualuri creștine

tradiții, credințe și ritualuri creștine The post Obiceiuri de Paște în România și în lume: tradiții, credințe și ritualuri creștine appeared first on Stiri Neamt.

Mențiune pentru Neamț la Olimpiada Națională „Lectura ca abilitate de viață”

Piatra-Neamț a găzduit etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” – clasele IX-XII, prin Inspectoratul Școlar Județean Neamț, principalul organizator. Proba A (proba scrisă) din cadrul etapei naționale a olimpiadei s-a desfășurat în data de 28 martie 2025, în format online...

Gherăești – comuna care prinde contur european sub conducerea unei primărițe cu viziune

În inima Moldovei, la granița dintre tradiție și modernitate, comuna Gherăești din județul Neamț scrie o poveste despre transformare și curaj administrativ. Cu aproximativ 5.000 de locuitori și trei sate componente, Gherăești devine un exemplu de cum pot fi valorificate oportunitățile europene pe...

PAȘTE 2025 Felicitările primăriilor din mediul urban din județul Neamț

The post PAȘTE 2025 Felicitările primăriilor din mediul urban din județul Neamț appeared first on Stiri Neamt.

PAȘTE 2025 Mesajul președintelui CJ Neamț, Daniel Harpa

The post PAȘTE 2025 Mesajul președintelui CJ Neamț, Daniel Harpa appeared first on Stiri Neamt.

PAȘTE 2025 Urările politicienilor nemțeni

The post PAȘTE 2025 Urările politicienilor nemțeni appeared first on Stiri Neamt.

PAȘTE 2025 Felicitările instituțiilor din județul Neamț

The post PAȘTE 2025 Felicitările instituțiilor din județul Neamț appeared first on Stiri Neamt.

Good News

Only good and positive news.